În opoziție, PSD ar trebui să se reformeze și să propună alternative actualei administrații. Asta dacă nu cumva acceptă sugestia președintelui Iohannis, singurul care știe ce este bine pentru acest popor, care a articulat ferm: „PSD trebuie să dispară din România”. Din păcate, cu puține excepții, PSD rămâne un partid condus de oportunişti vulnerabili, incapabili să genereze schimbarea și total lipsiți de interes pentru opoziție. Istoria se repetă. În materie de trădări și migrări de la stânga la dreapta și iarăși stânga-mprejur în România orice este posibil. Așa cum Udrea, o apropiată a grupului Oprea, a intrat în PDL și a devenit pupila lui Băsescu, el însuşi un produs al  şcolii din care a apărut PSD, am trăit și experiența unui Dragnea, coleg de facultate și de partid (PD) cu Adrian Videanu. Dragnea a devenit președintele PSD și i-a oferit lui Iohannis ocazia să le trimită multe plăcuțe suedeze. Un Iohannis introdus în politica de la nivel național de către Ponta și Antonescu, după care i-a scos pe amândoi din politică. Pentru că dispariția PSD, înainte de consolidarea unei alte soluții politice viabile, deschide porțile dictaturii partidului unic, am sperat să avem, în sfârșit, reformă. Avem în schimb un PSD condus de un grup de „tineri” deciși să-l reformeze, dar să rămână la fel, și care propune actualei Puteri somnul parlamentar și promisiunea că nu va fi deranjată, nici măcar cu flori. Dar cine sunt reformatorii PSD-ului? Niște bărbați de seamă. Care atunci când e greu, pițigăie.

Supraviețuitorul, varianta FSN

Marcel Ciolacu, un tânăr care a avut mereu visul unei cariere în politică, s-a înscris, încă din 1990, în FSN (Frontul Salvării Naționale). Un an mai târziu, la frageda vârstă de 23 de ani, a hotărât că 4 ani sabatici sunt suficienți așa că s-a orientat către prima instituție particulară de învățământ superior înființată în 1990. Fundația Societatea „Ateneul Român” - Universitatea Ecologică București, a primit, însă, autorizarea de funcționare, provizorie, abia în mai 1995, anul în care Marcel își finaliza studiile. La 29 de ani, cu o diplomă de jurist în buzunar, devine consilier local, pentru ca abia la 37 de ani să fie încadrat consilier juridic al unei societăți din subordinea … Primăriei unde era consilier. De altfel toate funcțiile ocupate au fost primite pe linie de partid. Consilier local sau județean, viceprimar sau deputat, Marcel se identifică practic cu istoria PSD, mai întâi în Buzău și mai recent în Capitală. Nașul de cununie al liderului PSD a fost Vasile Ion, iar mentor local și cel care i-a netezit accesul către politica dâmbovițeană, Constantin Boșcodeală. De Vasile Ion (decedat între timp) îl leagă și episodul răpirii din Irak (2005), prin Marie Jeanne Ion și Omar Haissam, un personaj cu care Ciolacu a avut strânse legături. Nu doar devalizarea companiei Foresta Nehoiu, dar și alte afaceri oneroase din zona Buzăului se întâmplau, în urmă cu 15-20 de ani, sub patronajul grupării Ion Vasile – Boșcodeală – Ciolacu – Hayssam.  Mediocru, dar discret, Marcel este un soldat disciplinat pe care se poate conta.  Reforma PSD se întâmplă astfel cu un președinte care are 30 de ani în partid, din care peste 20 de în diferite funcții de conducere, și care, cel mai important, are în dulap schelete care îl bat pe umăr de fiecare dată când rostește vreun cuvânt. Un personaj care a învățat că supraviețuirea este mai importantă decât expunerea media nu ar fi accepta conducerea PSD decât dacă „rugămintea” era imperativă. Că doar ordinul se execută nu se discută.

Veriga lipsă din lanțul trădării

Tot în 1995 a terminat studiile juridice și Mihai Tudose, tot la 29 de ani și tot în cadrul unei instituții particulare, Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” . Când vine vorba de muncă… tot doar câteva luni, ca jurist la SC Farex SA Brăila. În paralel și-a început cariera politică tot pe partea stângă, prin intrarea în FDSN la începutul anului 1992. Mult mai expansiv și ascunzându-și limitele în spatele vocabularului de șmecheraș din cartierele muncitorești ale Brăilei, Mihăiță a ajuns deputat la 33 de ani și a rămas în Parlamentul României până în 2019 când și-a luat zborul către Bruxelles, pe listele Pro România. Între timp a fost la vârful conducerii PSD în Brăila, apoi vicepreședinte PSD, ministru al economiei și primul ministru al României. L-a trădat pe Dragnea, la ordin, pentru Ponta. Apoi pe Ponta, tot la ordin, pentru Ciolacu, iar curând îl va trăda și pe Ciolacu. Dacă pe Marcel îl recomandă apropierea de baronii locali și zona cenușie a afaceriștilor dubioși, în cazul lui Mihăiță recomandarea vine direct din zona serviciilor. Tânărul deputat reușește să termine în același an, 2006, Colegiul Superior de Securitate Naţională al SRI și Colegiul Naţional de Apărare al MApN. Patru ani mai târziu, în 2010, obţine diploma de Doctor în „știinţe militare şi informaţii”, la Academia Naţională de Informaţii a … SRI. Șase ani a ocupat posturi universitare (lector și conferențiar) în cadrul ANI SRI în baza titlului de doctor. În anul 2015 teza lui Tudose, „Protecţia infrastructurile critice”, a fost demonstrată ca fiind plagiat, motiv pentru care în anul următor îi este retras titlul de doctor, nu și cele universitare. Paradoxal, ascensiunea în politica mare a început abia după ce furtul intelectual a fost adus în discuție și a explodat după ce a fost probat fără echivoc. Un individ care se află la conducerea PSD, pe diferite niveluri, de peste 20 de ani, care are legături cu SRI-ul imediat ce a trecut din stânga Dunării în dreapta Dâmboviței, este așteptat să ofere soluții pentru reformarea unui partid sau să coordoneze o opoziție reală actualei puteri. Dacă-i ordin, cu plăcere.

Vifor cu „f” mic

Coincidențele care îi leagă pe liderii de la vârful PSD, principalul partid de opoziție aflat în plin proces de transformare, sunt fără sfârșit. La trei ani după Tudose, Mihai Fifor reșește să termine, în același an, cursurile post-universitare de la Colegiul Superior de Securitate Naţională al SRI și Colegiul Naţional de Apărare al MApN, profitând de poziția de secretar de stat în cadrul MAI. Ambițios din fire, tânărul muzeograf a intrat sub aripa protectoare a nașului sau, Ion Prioteasa. Din poziția de șef al CJ Dolj și cu Muzeul Olteniei în subordine, Prioteasa l-a impus pe Fifor manager general și, împreună, au început o frumoasă afacere prin care s-au investit milioane de euro în renovarea instituției. În PSD luptele interne sunt mai sângeroase decât cele cu adversarii politici, iar tânărul Fifor intră în competiție cu Olguța pentru Primăria Craiova și… pierde. Rămân însă cele 7 milioane de euro pe care le primește SC Recon SA pentru renovarea Muzeului Olteniei și rămâne denunțul pe care patronul societății, Marian Petcu, îl face câțiva ani mai târziu împotriva Olguței Vasilescu. În 2012 Fifor lasă Craiova Olguței și se mulțumește cu un mandat de senator pe listele Uniunii Social Liberale, asta după ce în același an este este numit, iarăși, secretar de stat în MAI. În 2016 părăsește Doljul pentru Arad fiind evident că Olguța nu uită și nu iartă. Inconsecvent în viața personală și-a păstrat obiceiurile și în cea politică. După alegerea ca senator PSD a încercat să-l trădeze pe Ponta pentru Geoană, apoi a negat trădarea lui Dragnea pentru Ponta și, în cele din urmă, a devenit „port-poșeta lui Dăncilă”. Pe care a trădat-o pentru Ciolacu. A fost ministrul Apărării care a reușit să-i facă o puternică concurență lui Oprea în ceea ce privește ordinele prin care a bulversat managementul resurselor umane. A fost și un apropiat al doctorului Ciucă, aflat la conducerea Armatei. Pe cei doi îi leagă o frumoasă prietenie din perioada când Mihai era director de muzeu, iar Nicușor, proaspăt veteran al legendarei „Bătălii de la Nasiriyah”, comandant de batalion în Cetatea Băniei. Dacă il auziți pe Mihai rostind hotărât „ordonați-mi numai mie”, nu vă speriați, deprinderile vechi dispar greu (sau niciodată).   

Doctrinarul de serviciu

Tot din zona academică și a legăturilor cu serviciile, vine și un alt personaj impus recent în conducerea PSD, Vasile Dîncu. Aflat de peste 20 de ani în PSD, Dîncu a fost, alături de Ion Rus și Vasile Pușcaș în cercul restrâns al „grupului de la Cluj”, o grupare care nu ține cont de partide și pentru care stânga și dreapta sunt mâinile care se spală una pe alta. În 2000 este numit ministru al informațiilor în Guvernul Năstase, pentru ca în perioada 2004-2008 să activeze ca senator al PSD. Discret la început este tot mai prezent în viața publică, mass media și zona serviciilor în perioada premergătoare alegerilor pentru al doilea mandat al lui Băsescu. În anul 2009 îl aflăm pe Dîncu președinte al Institutului Român pentru Evaluare și Strategie (IRES), profesor asociat la ANI/ SRI și personaj în „sufrageria lui Oprea”, alături de Coldea și Kovesi, elaborând strategia de re-alegere a președintelui în funcție. Aflat mai mereu în preajma puterii, fie ca lider la vârful PSD sau vicepremier în Guvernul Cioloș, nu sunt foarte multe de spus despre Vasile Dîncu, decât că are o capacitate de supraviețuire invidiată de Ciolacu, Tudose și Fifor, motiv pentru care a și fost impus ca  președinte al Consiliului Național al PSD, o poziție simbolică sau importantă, în funcție de personajul care o ocupă. Dîncu știe că rugămintea unui superior este ordin pentru subordonat așa că, dacă e nevoie, e pregătit să elaboreze și doctrina politică a USR.

Eunucii și Paștele Cailor

Suntem un popor cu memorie colectivă selectivă și care se resetează la fiecare 3 zile. Un popor în conştiinţa căruia sute de ani de mizerie au săpat adânc expresii importate de genul „capul plecat sabia nu-l taie” şi în care manelele, mitocănia cocalarilor şi tupeul piţipoancelor promovate de mass media desăvârşesc îndobitocirea sistematică a majorității. Suntem un popor umilit de proprii conducători, ironizat în mediile internaţionale, ignorat de marile cancelarii şi sufocat de propria neputinţă. Suntem un popor care preferă suferinţa unei atitudini radicale, care s-a obişnuit să încaseze şi care a făcut din lamentări prin talk show-uri sau blog-uri singura formă de rezistenţă. Rareori şi cu fiecare zi mai în şoaptă, se mai aude câte o voce dispusă să-şi asume atitudini de frondă. Suntem un popor care acceptă fatalitatea unor situaţii şi se complace să clameze că nu există soluţii. Din comoditate, superficialitate sau indiferenţă suntem simpli spectatori ai unui dezastru pe care îl sponsorizăm la rândul nostru prin atitutudine şi noncombat. Suntem un popor care se supune cuminte deciziilor unei conduceri minoritare și indiferentă la voința majorității, popor care, peste 4 ani, îi va trimite iarăși în Parlament pe alde Ciolacu, Tudose, Dîncu și Fifor, de data asta nu în Opoziție ci la Putere.