Cine nu vrea un “Cantacuzino” deplin funcțional?

de Pan Themis miercuri, 18 martie 2020
România ar trebui să dispună, cel puțin teoretic, de mijloace de răspuns la crize care implică angajarea plenară a capabilităților medicale civile și, mai ales, militare. Structurile din sistemul național de apărare, ordine publică și siguranță națională dispun de cel puțin 15 (cincisprezece) spitale proprii și de un Institut de cercetare care ar trebui să fie vârful de lance în lupta împotriva oricărei epidemii.
Opinie
Imagine articol
<p>Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino" este „instituție de drept public care desfășoară activități de interes strategic în domeniul asigurării protecției intereselor esențiale ale siguranței stării de sănătate a populației”. Istoric, Institutul a fost proiectat să devină lider național&nbsp; în zona microbiologiei bolilor infecțioase, a produselor biologice profilactice și terapeutice pe 3 coordonate: cercetare, producție și învățământ. La preluarea de către Ministerul Apărării Naționale, în vara anului 2017, zona de cercetare abia dacă mai avea în derulare proiecte minore, producția (cu excepția suplimentelor alimentare) avea ultimele livrări în anul 2013, iar învățământul se limita la cele câteva cadre didactice cu catedre la facultăți de profil.&nbsp;</p><p>Cu toate acestea, au fost alocate sume importante de către Ministerul Sănătății și prin programele Băncii Mondiale sau proiecte cu finanțare nerambursabilă,&nbsp;pentru realizarea unor investiții, inclusiv amenajarea și retehnologizarea ariei de vaccin gripal. Un proiect de peste 18 milioane de lei a avut în vedere dezvoltarea infrastructurii de cercetare în microbilogie, imunologie și biotehnologie în scopul creșterii capacității de investigare a bolilor cu impact major asupra sănătății publice. O întrebare firească ar fi: ce s-a ales de proiectul respectiv?&nbsp; Cum contribuie rezultatele proiectului la depășirea situației actuale?&nbsp;</p><p><strong>„Virusat” la maximum</strong></p><p>Dincolo de proiectele cu denumire lungă și promițătoare infrastructura Institutului se află într-o stare atât de avansată de degradare încât abia dacă oferă siguranță personalului propriu. Marele noroc al Institutului este că nu trece tramvaiul prin apropiere, altfel este evident că zilnic ar produce emoții locatarilor și vecinilor din zonă.&nbsp; Liniile de producție însă au nevoie de o resuscitare amplă și este puțin probabil să furnizeze vreun vaccin mai devreme de câțiva ani, mai ales dacă se continuă actuala abordare instituțională. Asta în condițiile în care ar exista vreun interes pentru producția vreunui vaccin. Autorizațiile necesare sunt insuficiente, procesul de retehnologizare este dificil și grevat de amânări sau întârzieri cauzate de lipsa personalului specializat sau a îndeplinirii standardelor minime, fapt care face probabilitatea redeschiderii producției de vaccin „un pod prea îndepărtat”.&nbsp;</p><p><strong>Strategii multe, fapt… ioc</strong></p><p>La sfârșitul anului trecut, după doi ani de poticneli și rezultate lipsite de consistență, a fost emisă o Strategie de cercetare-dezvoltare a Institutului, a cărei viziune are la bază trei piloni: excelență prin știință în domeniul asigurării protecției stării de sănătate a populației; afirmare la nivel international; și infrastructură competitivă și accesibilă pentru toți. Strategia este aprobată de comandantul-director general, interimar și/sau împuternicit, care l-a înlocuit pe cel anterior aflat în aceeași situație și care între timp se pare că nu mai activează prin curtea de pe malul Dâmboviței. De la preluarea de către MApN, Institutul a funcționat mai mult din inerție, provizorat și fără o coordonare reală de la nivel central și mai ales național sau cel puțin nu a fost făcută publică o strategie asumată la nivel național de resuscitare a acestuia.&nbsp;</p><p>Dacă în sectorul de cercetare-dezvoltare există, cum-necum, o strategie, moștenitoare a celei din perioada anterioară militarizării Institutului, în ce privește producție nu există nici strategie, nici interes, nici perspective. Planul multianual de dezvoltare pentru perioada 2019 – 2022 are 5 obiective: resursa umană; creșterea gradului de exploatare a activității de cercetare; dezvoltarea activității de cercetare experimentală; dezvoltarea serviciilor de sănătate publică; și dezvoltarea tehnologică. Planul poartă semnătura unuia dintre directorii care dacă nu a pus umărul la distrugerea sistematică a Institutului în mod cert a pus piedică la dezvoltarea acestuia și mai ales la cea a secorului de producție.&nbsp;</p><p><strong>Caz clar de trădare?</strong></p><p>Din nefericire, o instituție care ar fi trebuit să fie nava amiral a cercetării în ce privește bolile infecțioase, nu doar pentru armată cât, mai ales, pentru întreaga națiune, a fost folosită pe post de urs plimbat prin sat la sărbători. Trecerea în subordinea MApN nu a adus sub nicio o formă revigorarea pe care mulți o așteptau, mai mult chiar, armata a considerat Institutul o Cenușăreasă, un fel de soră vitregă, îmbrăcată în straie ponosite pe care o îmbracă frumos doar dacă este rost de bal. În cele peste 20 de luni de când a trecut la Armată nu a fost prezentat niciun plan coerent, nicio asumare a unor obiective concrete și cu impact real asupra producerii de vaccin autohton, nicio strategie asumată guvernamental.&nbsp;</p><p>O instituție care cocheta cu renumita rețea de insitute Pasteur este păstrată într-o discreție care ridică numeroase semne de întrebare. Cine are interes ca România să nu dispună de propria linie de producție a unor vaccinuri care ar asigura capacitate de răspuns la amenințări evidente? Iar COVID-19 este cel mai recent și dinamic exemplu. Cine are interes ca Institutul să nu fie exploatat la nivelul potențialului și posibilităților pe care ar putea să le dezvolte? Care este răspunsul și angajamentul autorităților privind Insitutul “Cantacuzino”?</p><p>Până să primim răspunsuri la întrebări lansate permanent în spațiul public, ne uităm cum coronavirusul covârșește sistemul medical de răspuns și înfricoșează întreaga omenire, iar noi ne întrebăm, retoric evident, cum ar fi fost dacă Institutul „Cantacuzino” ar fi funcționat la capacitatea pe care o avea în urmă cu 15 ani?&nbsp; Adică înainte ca deciziile și interesele politice să-l distrugă, iremediabil din câte se pare!&nbsp;</p>