„Mircea, fă-te că lucrezi”

Unii au fost surprinși de grija președintelui pentru mediul înconjurător, un „hobby” pe care îl recunoaște după un mandat și jumătate. Discret din fire și cu un discurs a cărui flacără poate trezi pasiuni pentru Babele din Bucegi, Iohannis are mai multe aplecări intelectuale decât a transmis după ani de somn liniștitor la umbra Cotroceniului.

Ceva semne a dat președintele, dar ce să înțeleagă vulgul, preocupat de lupta cu crîncena pandemie? Când noi ne văicăream ca muierile sub povara valurilor COVID, Iohannis lua în piept dealurile de la Pianu decis să-și îmbunătățească, cel puțin, lovitura „drive”. Degeaba insista Bode să-l convingă că se pricepe el la „drive”, de pe bancheta din spate. Tândală rămâne convins că, ce-și face omul cu mâna lui, lucru manual se numește. La fel gândesc acum toți cei care l-au votat, măcar o dată. În fine, la Pianu de Jos a descoperit Iohannis nevoia de protecție a mediului înconjurător. Doamne Ferește! să se strice terenul de golf.

Raportul lansat în dezbatere publică, marți, 11 ianuarie 2022, „Educația privind schimbările climatice și mediul în școli sustenabile” este oglinda diletantismului, superficialității și a faptului că niciodată cantitatea nu poate substitui lipsa calității. După 10 ani în care Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă al Guvernului nu a reușit nimic „sustenabil” în ce privește mediul înconjurător, suntem informați că președintele este decis să avem măcar „școli sustenabile”. 

Aflăm, din document, că „operaționalizarea” proiectului „România Educată”, un alt eșec de răsunet al neamțului din fruntea Țării, este inclusă ca angajament în Strategia Națională de Apărare. Cum mama naibii operaționalizează ăștia un proiect suntem convinși că nu vom avea parte să vedem. Pentru simplu motiv că niciunul din proiectele lui Iohannis nu a fost finalizat. Toate și-au dat obștescul sfârșit încă din faza de concepție. 

Raportul prezintă preocupările educaționale ale unei echipe care ar fi fost mai productivă la catedră decât să mâzgălească 130 de pagini cu elucubrații pe care nu le va citi nimeni. Se aduc în discuție „școli sustenabile, eficiente energetic și sisteme de transport scolar cu emisii reduse de carbon” în condițiile unei țări în care sălile de clasă sunt înghețate. Ce-i drept WC-uri ecologice din fundul curții sunt brand național. 

În plină pandemie, cu o economie la pâmânt, aflăm că omenirea se confruntă simultan cu două crize majore, una climatică și alta de mediu. Facturile la energie, scăderea dramatică a puterii de cumpărare, sănătatea națiunii într-o pandemie care pare că nu se sfârșește, toate cad în derizoriu când președintele se arată îngrijorat de schimbările climatice. 

Raportul este rodul efortului intelectual al unui grup de lucru prezidențial, format din 6 consilieri de stat, susținuți de peste 50 de colaboratori adunați de prin ONG-uri, administrația centrală, reprezentanți ai asociațiilor de părinți sau elevi selecționați, evident, aleatoriu. Practic, într-un an în care starea de alertă, valurile pandemice și economia gripată au aruncat țara în disperare, Iohannis și grupul lui au produs, fiecare, câte 2 pagini de raport prin care vor să îmbunătățească respectul pentru mediu al tinerei generații. Cum?

Prin activități interactive și educative în aer liber, „jocuri şi concursuri dirijate (cu bulgări de zăpadă, cu cocoloaşe de hârtie...)” și alte diferite „workshop-uri”. Elevii din mediul rural, înghețați în școli, abia așteaptă să le explice niște teoreticieni cum trebuie acționat pentru a ne proteja mediul înconjurător. „Implementarea unor proiecte de signalectică atractive, care să scoată în evidenţă elementele de sustenabilitate ale clădirii şcolii” sau  „crearea unei „bucătării de vară” în şcolile din zone rurale – un spaţiu exterior cu acces la apă potabilă, în care se poate amenaja un cuptor tradiţional” vor entuziasma în mod deosebit nu doar școlarii, dar și comunitățile locale. 

În mintea abstractă a grupului de lucru schimbările climatice și protecția mediului nu sunt suficient luate în serios pentru că nu există educație în școli. Culmea este că există. Cum rămâne, însă, cu educația ecologică a celor de la OMV, Schweighofer, Arcelor Mittal sau Holcim? Împădurirea unui hectar nu compensează sutele de păduri tăiate, cum nici colectarea selectivă în școli nu este suficientă dacă România rămâne groapa de gunoi a Europei.

Apostolii abstractizării, vânătorii de diplome

Alexandra-Maria Bocșe, consilier de stat și șefa departamentului climă și sustenabilitate din cadrul Administrației Prezidențiale are un CV impresionant. Doctorat în Politică și Studii Internaționale la Universitatea din Cambridge (în 2017) și burse la Weatherhead Center for International Affairs, Universitatea Harvard (2015-2016) și Fulbright-Schuman (2014), un Mphil (sic!) în Relații Internaționale la Cambridge 92011) și o licența în Științe Politice la Universitatea din București, Facultatea de Științe Politice (secția română) ca șefă de promoție sunt diplome cu adevărat prestigioase. O studentă eminentă, o cercetătoare care până la vârsta de 33 de ani, când a fost numită consilier prezidențial, nu a părăsit niciun moment mediul academic.

Dacă ar fi avut curiozitatea să coboare din sferele înalte, în care mediul și educația sunt concepte care se pot abstractiza până la nivelul unor cuvinte pe care majoritatea abia dacă le poate pronunța, ar fi copleșit-o, poate, realitatea. Infrastructura din educație nu se limitează la câteva școli, licee sau universități particulare sau susținute de administrația locală și pentru care accesul la finanțarea necesară modernizării nu a fost niciodată o problemă.

În 1996 existau în România 13978 unități școlare în învățământul primar și gimnazial pentru ca în 2020 să mai funcționeze doar 3998. Reducerea numărului nu a însemnat neapărat și concentrarea resurselor în scopul modernizării acestora sau îmbunătățirii actului educațional. Dimpotrivă. Mai mult de jumătate din aceste unități școlare nu au acces, astăzi, la apă curentă sau canalizare. Majoritatea școlilor din mediul rural au pe mai departe WC-ul în curte, iar măsurile sanitare și de igienă elementară sunt realizate în condiții rudimentare. Când clădirile se dărâmă și siguranța elevilor este în pericol, energia verde este ultima grijă a părinților sau educatorilor

Chelul și tichia de mărgăritar

Președintele are, în primul rând constituțional, două mari și importante domenii de responsabilitate: apărarea și politica externă. După 7 ani Iohannis nu a produs niciun proiect important în cele două domenii. 

Apărarea țării se sprijină exclusiv pe ajutorul pe care sperăm să-l primim de la aliați, iar capabilitățile naționale sunt nu doar limitate, dar, mai ales, divizate. Sistemul național de apărare, ordine publică și siguranță, cel care concentrează „forțele armate” și unde ne investim speranțele privind integritatea granițelor, este măcinat de grija supravegherii populației și desfășurarea unor programe de achiziții costisitoare. 

Politica externă nu a obținut niciun succes cu Iohannis la Cotroceni. Linia de sosire către Schengen este tot mai îndepărtată, iar trecerea la moneda unică europeană pare să nu mai prezinte interes. În general relația cu marile cancelarii europene este de tipul „indiferentă spre rece”. Așezarea României la coada tuturor clasamentelor este deja o regulă pe care nimeni nu o mai contestă. Eliminarea vizelor pentru călătoriile în Statele Unite nu a depășit stadiul de promisiune, deși cumpărăm fără discernământ echipamente americane. Mai mult, se pare că nominalizările demnitarilor de rang înalt, inclusiv premierul, sunt transmise prin curier de Whasington direct la Cotroceni. În afara unei pălării, pe care să o poarte la golf președintele dezbinării noastre, nu avem niciun beneficiu din obediența față de americani. 

A! Mai avea un rol important Iohannis. Cel de mediator în politica internă. Este însă responsabilitatea de care și-a bătut joc în cel mai crunt mod posibil. Dup un prim an pandemic în care România a fost lăsată în voia sorții, doar pentru că Iohannis era obsedat de lupta personală cu PSD, a urmat un altul la finalul căruia s-a pupat pe gură cu Ciolacu, președintele PSD. Băsescu a fost un președinte care nu și-a ascuns niciodată afinitatea față de PDL și Boc. Iohannis este un președinte care nu are afinități sau dragoste, doar ură și dezbinare.

Prin urmare, preocupările prezidențiale pentru mediul încunjurător și educația tinerilor sunt demne de apreciat. Noi toți ar trebui să fim încântați de grija președintelui pentru ecologie și învățământ. Totuși, ele nu se regăsesc în programele guvernamentale și nici în politicile sectoriale ale actualei guvernări. Chiar dacă sunt elemente în PNRR și se vorbește despre mediu și educație în documentele oficiale experiența ultimilor ani nu ne oferă foarte multe speranțe. Adevărul este că educația și mediul sunt două domenii în care, dacă ar fi fost voință politică, situația ar fi fost alta astăzi. 

În cele din urmă, un eveniment, pe care Iohannis și Ciucă îl prezintă cu entuziasmul pe care îl aveau cei care citeau Telejurnalul în urmă cu 35 de ani, este un eșec înainte de a începe să respire. Lipsiți de calitățile necesare pentru a capta atenția auditoriului, lecturând texte scrise parcă pentru a-i umple de ridicol, incapabili de a transmite emoție și afișând o mină plictisită și arogantă, Iohannis și Ciucă sunt un cuplu perfect. Niciunul nu iese în evidență prin pasiunea pentru popor, amândoi dau senzația că îndeplinirea atribuțiilor funcționale este un supliciu și împreună scot în evidență aroganța unei clase politice total declupată de națiune.