Ce știți voi? Vă spunem noi!

În prezent avem din ce în ce mai puțin control, uneori deloc, asupra legilor și reglementărilor, asupra așa-zișilor reprezentanți în Guvern sau Parlament, asupra surselor și resurselor de apă și mâncare, asupra modului în care ne este remunerată munca, a instituțiilor din sfera educației, sănătății, asigurărilor sociale sau serviciilor publice.  A devenit o chestiune de viață și de moarte. Pentru militarii noștri care poartă un război împotriva unui terorism internațional pe care tocmai inconștiența guvernelor l-a făcut posibil. Pentru cei care suferă afecțiuni provocate de consumul organismelor modificate genetic, de mâncarea și apa procesate inconștient, sau din cauza faptului că nu pot accesa scheme terapeutice sau medicamentoase doar pentru că marile corporații nu le fac accesibile, pentru a-și putea ulterior crește profiturile. Suntem într-o permanentă luptă pentru supraviețuire, în care cei care încearcă să revigoreze spiritul și interesul național sunt linșați mediatic, cei care reclamă lipsa sindicatelor și a mișcărilor care să susțină drepturile lucrătorilor sunt marginalizați, iar cei care încă se mai încăpățânează să demonstreze cât de mult ne depărtăm de democrație sunt ridiculizați.

Într-o lume în care interesele financiare sunt superioare celor naționale, iar incultura și grobianismul sunt garanții ale succesului, surclasând educația și bunul simț, în spatele majorității declarațiilor de nivel înalt se află laboratoare și armate de „experți”. Personaje care s-au făcut relativ remarcate în diverse domenii, pseudo-intelectuali acoperiți de diplome în sistemul „copy-paste” sau pur și simplu argați ai Puterii, se adună sub sigla unui ONG sau a unui cosmopolit „think-tank” și se erijează în exegeți ai momentului. Declinul democrației își are originea în politicienii și reformatorii care au avut convingerea că majoritatea nu este în măsură să-și administreze propria existență, că doar ei știu cel mai bine cum ne putem cheltui propriile venituri, că au competența să ne spună ce produse avem voie să achiziționăm, ce beneficii sau compensații ne sunt aplicabile și, mai ales, care sunt amenințările care riscă să ne tulbure liniștea și securitatea comunității. 

Nu vine războiul la noi? Mergem noi peste el!

Determinarea cu care se străduiesc parte dintre „analiștii militari” (care au grade, dar n-au făcut armata) să ne convingă de existența pericolului și isteria cu care se manifestă, în spațiul public, tot felul de specialiști, întru manipularea populației privind iminența unui război la granițele României, ar trebui sancționată cumva. Refuz să cred că nu le-a spus nimeni cât rău face zvonul și că starea de panică și nesiguranță sunt anticameră pentru reacțiile maselor, greu de controlat. În condițiile incertitudinilor sociale și sub spectrul unei pandemii tot mai mult generatoare de tragedii, de ce avem nevoie de neliniști artificial ridicate la rangul de amenințare iminentă? Poate doar dacă dorește cineva să schimbe starea de alertă pe una de urgență și caută pretexte!

În Europa de Est ajung modelele și soluțiile, prin care se experimentează controlul mulțimilor, cu viteza cu care ajungeau Pink Floyd sau Kim Wilde anterior căderii Cortinei de Fier. Așa se face că unele concepte (NGO, lobby sau think tank) au avut nevoie de ceva timp până să-și gasească loc în dinamica societății. Centrul European pentru Analize Politice (CEPA), cu sediul la Washington, își propune să „reinventeze” securitatea transatlantică, dar se concentrează majoritar pe Estul Europei. New Strategy Center „este un think tank românesc specializat în politică externă, de apărare și securitate, o organizație non-partizană, non-guvernamentală” (în original de pe site-ul „tankului”) concentrat, de asemenea, pe Est și „regiunea extinsă a Mării Negre”. Ce au în comun cele două „blindate de gândire”? Obsesia pentru Rusia, Marea Neagră și iminența unui conflict zonal. 

În România „think tank”-ul cu nume englezesc, dominat de suporterii lui Băsescu, dar sponsorizat de cei ai lui Iohannis și susținut de prezența permanentă a reprezentanților Ministerului Apărării Naționale, emite judecăți de valoare care tulbură liniștea „experților militari” din mass media, unii căzuți în admirație la fiecare apariție a legendei de la Nasiriah. Pentru că, da, doctorul Ciucă și generali din subordine participă la astfel de activități unde își dau cu părerea despre consecințele politice ale unor eventuale acțiuni militare. Faptul că o face ministrul Ciucă e în regulă, până la urmă generalul (în rezervă) a fost obișnuit să facă politică încă de când era ofițer în activitate, dar ce caută să implice permanent Armata în așa ceva? Este lăudabil că a auzit și Nicușor, de la Clausewitz, că „războiul este doar o continuare a politicii cu alte mijloace”, dar aserțiunea era produsul unei școli de gândire prusace de acum 200 de ani și n-ar trebui aplicată ad litteram. Faptul că la evenimentul desfășurat în data de 6 aprilie 2021 la Palatul Parlamentului „Importanța geostrategică a Mării Negre și contribuția României la Flancul Estic” au participat și militari ai SUA, UK sau Olandei nu justifică regretabilele confuzii ale fostului șef al Apărării: strategia militară și geopolitica sau acțiunile militare și diplomația nu se exclud reciproc, dar nici nu se substituie.  

Școala doctrinară de la … Nasiriah

Într-un mesaj postat în aceeași zi, pe pagina personală de Facebook, Nicoale Ionel Ciucă ne anunță concluziile activității. Unele mai pertinente ca altele, cel puțin în mintea doctorului în științe militare. 

Astfel, suntem informați că noi toți ne dorim ca „Alianţa să rămână puternică”, de parcă și-ar fi propus vreun om întreg la cap contrariul. Se repetă cu îndârjire că Marea Neagră are o „importanță strategică”, pe care Rusia o amenință constant, iar noi nu putem permite așa ofensă. Mai anunță doctorul Ciucă și cum „susţinem vocal consolidarea apărării şi descurajării pe flancul estic aliat”. Păi da, că puteam să o facem în șoaptă, dar cum altfel să-i enervăm pe ruși? Nu știu prin ce școli a învățat dottore Ciucă poziționarea flancurilor, dar ele sunt întodeauna determinate de orientarea frontului. Așa că, dacă aducem în discuție flancul estic al NATO trebuie să acceptăm că frontul este orientat către Sud sau către Nord. Apoi, dacă tot ne-a provocat strategul național, frontul se apără, flancurile se asigură sau se protejează, așa că efortul ar fi către Cipru sau Laponia. Poate-i generalul doctor ministru supărat pe Moș Craciun sau dieta mediteraneană! 

Ne mai spune dottore că vom avea în următoarea perioadă, pe teritoriul național, „21 exerciţii, însumând 18.000 de militari”. Adică o medie de 900 militari / exercițiu. Cam câți bucătari trebuie să aibă cei 40.000 de militari ruși adunați recent în vecinătatea localității Voronej, la Nord Est de Ucraina și la 1500 km de București. Mai amintim, din mesajul ministrului apărării că „acțiunile agresive și asertive” ale Rusiei sunt o amenințare „la adresa arhitecturii europene de securitate și stabilitate”. O altă traducere nefericită din zodia lui „furculision” în stilul deja cunoscut al Simonei Cojocaru, secretarul de stat în MApN care-și păstrează postul de șef direcție blocat pentru zilele în care „Guvernul meu” va fi amintire. Multe clișee obosite și pline de praful bocancilor cazoni, concepte adunate la întâmplare și lipsite de consistență, enunțuri alambicate și supărate pe estetica frazei, toate adunate într-un mesaj care nu spune nimic. Până și Capitala noastră a căzut pe frontul exprimării „de infanterie” a ilustrului gânditor militar. Dragă Ionel, când îți mai vine să zici „Bucureștiul”, amintește-ți că originea numelui vine de la urmașii lui Bucur, care „e mai mulți”, prin urmare forma corecta e Bucureștii. La fel și cu Iașii, că poate vin rușii să-ți ocupe „Iașul”.

Nu vă impacientați, Simona, mintea strălucitoare din spatele scrierii de pe pagina ministrului apărării, nu a rămas nici ea cuminte în birou. A participat, în urmă cu câteva zile, 12.04.2021, la un … webinar. Acest webinar este vedeta pandemiei în materie de întâlniri în care se invocă Chatham House și fiecare participant își produce liber elucubrațiile. Organizat de MApN, în parteneriat cu New Strategy Center, evenimentul a fost „asimilat etapei de dialog strategic” și s-a concentrat pe „definirea Busolei Strategice la nivelul UE”. Vă dați seama!? Europa umbla bezmetică, fără busolă, când a apărut „tancul de gândire” care și-a vărsat astfel muniția drept contribuție a României „în cadrul pilonului dedicat rezilienței”. În finalul unui alt comunicat, mai inutil ca o conferință de presă a ministrului demis al sănătății, aflăm că „demnitarul român” (Simona adică) a salutat webinarul și a subliniat „importanța consolidării rezilienței în societate”. Mai bine saluta prezența la importanta activitate a nurorii lui Răzvan Lucescu, fata combativului realizator TV Tudor Barbu. Dacă are cineva răbdare să urmărească emisiunile pline de emoție și virulență ale tatălui (fost parlamentar PPDD, OTV, PNL, ș.a.m.d.) la B 1 TV, pe care să le coroboreze apoi cu sprijinul (total întâmplător) pe care l-a primit tânăra doamnă Ioana Lucescu pentru a ocupa o funcție călduță și bine remunerată în MApN va înțelege că nepotismul are și el o limită. Corect! Care nepotism? Că doar e fata tatei, nu nepoată! Cu puțin noroc ajunge și doamna ofițer, să-l vedem atunci pe Barbu cum mai mușcă din militari!

Dependența unor aliați europeni de gazul rusesc

Când think tank-ul moare de grija altuia

Un distins   general american în rezervă, Frederick Benjamin „Ben” Hodges III, fost comandant al Forţelor Terestre ale SUA în Europa, declara în urmă cu câteva săptămâni că marina română și cea ucraineană ar trebui să mineze apele din jurul peninsulei Crimeea. Nu știm sigur dacă a fumat ceva înainte sau doar glumea, dar Ben Hodges este un membru marcant al think tank-ului CEPA și un bun amic al ministrului apărării, Ciucă. Nu întâmplător legenda de la Nasiriah, menționează în mesajul de pe Facebook necesitatea implementării sintagmei “o singură amenințare, un singur flanc, o singură prezență”. Judecata, de mare impact strategic (!), a fost avansată într-o analiză apărută sub egida CEPA, în mai 2020, și semnată, printre alții, de Ben Hodges. Culmea este că nici măcar CEPA nu și-o asumă, cu atât mai puțin NATO. Ne anunță încă de pe prima pagină (CEPA) că sunt doar opinii ale autorilor și nu reprezintă poziția Centrului. Ciucă o implementează, în timp ce implică și Parlamentul României în aventurile lui doctrinare. Dacă-i ordin!

SUA au în România mai puțin de 1000 de militari, dislocați inteligent în apropierea a 3 aeroporturi pe care au permanent prezente aeronave de transport. Investițiile americane în România sunt mai mici decât onoarea lui Ciucă. Franța este tot mai aproape să se transforme, în cel mai fericit caz, din aliat tradițional în partener indiferent. Mai ales după ce telenovela corvetelor pare că ajunge la CCR, în timp ce Ciucă refuză contractul cu Naval Group, câștigător legitim. Germania are mai multe interese în Rusia decât vor aduna vreodată SUA și Franța la un loc în România. Prietenia dintre Putin și fostul cancelar Gerhard Schröder nu e doar un argument, cât mai mult vârful icebergului. Schröder, al cărui tată a murit în România la începutul lui octombrie 1944, nu cred să aprecieze trădarea la fel ca unii generali români. Săptămâna trecută „Guvernul meu” a emis o HG prin care a exclus companiile din China de la licitațiile pentru proiecte de infrastructură. În urmă cu 2 luni Polonia, Cehia, Bulgaria, Croația, Slovacia sau Ungaria au participat la nivel de președinte sau prim ministru la Summitul Inițiativei 17+1, organizat online de China și prezidat de președintele Xi Jinping. România l-a desemnat pe Năsui. Cîțu sau Barna erau prea ocupați cu tractoarele lui Arafat. Concluzia, care mai sunteți să vă enervăm?

Păstrăm speranța în visul american

În anul 1972 "Comunicatul chino-american de la Shanghai" a fost posibil și datorită diplomației române. Un efort firesc al României după susținerea din 1968, reacție la atitudinea fermă de condamnare a  intervenției în Cehoslovacia. Astăzi trăim o altă realitate, în coordonate pe care greu le controlăm. Astăzi guvernele sunt ostatice organizațiilor și corporațiilor multinaționale, iar popoarele sunt prizoniere ale guvernelor. Indiferent de condiții, însă, românii sunt fără discuție pro SUA și filoamericani, iar cei care au luptat alături de soldații americani știu foarte bine că sunt militari care-și apără camarazii, fără șovăire, indiferent de prețul plătit. 

Totuși, România, o țară în derivă, își permite, cu o inconștiență infantilă, angajarea Armatei în think tank-uri iresponsabile și a Guvernului  în aventuri diplomatice. Care diplomație română oricum nu există. Cum nu există proiect de țară pentru România, unitate națională sau grijă față de elementara sănătate și educație a copiilor noștri. Avem o Armată ruptă-n coate, în dos… în toate și în care nenumăratele avansări la gradul de general produc comandanți încovoiați și încremeniți în clasicul „săru’mâna nașu”, dar ne permitem exprimări, agresive, pe subiecte și zone unde ar trebui, măcar, să fim rezervați. „Guvernul meu” n-are nicio o idee despre cum să administreze țara, pandemia ne omoară rudele prin camioanele eternului Arafat, dar doi miniștri ai „președintelui lor” provoacă furtuni inutile, dacă tot nu știu altceva. Ne preocupă rău de tot situația din Crimeea. De situația comunității românești din Bucovina de Nord și Herta sau de interesele legitime din Insula Serpilor și Delta Dunarii n-am mai fost atât de preocupați. Ne trezește coșmaruri, însă, Crimeea, pe care Hrusciov a dat-o cadou țării de origine, ăsta da altruism! Ne băgăm ca musca să scoatem castanele altora fără să conștientizăm că nu mai avem nici codrul care era, tradițional, frate cu românul. Poate că pentru unii trădarea, inconsecvența, obediența sau slugărnicia sunt calități care se caută în România, dar niciun aliat serios nu-și va risca viitorul lângă un astfel de partener. Suntem la granița de Est a Alianței, o zonă la fel de tulbure pe cât sunt toate granițele Turciei. Asta nu ne obligă să așezăm Norvegia în flancul stâng și Italia în cel drept doar pentru că unii, de la mii de kilometri în spatele frontului, bagă bățul prin gard.

Când ne-o rade Rusia un dos de palmă nu ne mai apără niciun „tank” al ăstora care nu prea „think”, iar singurele avioane care vor decola vor fi cele cu aliații care se retrag spre vest. După care Patriotul Ciucă va ajunge ca spartanii, pe scut. Și nu ală de la Deveselu.