Pitbulul din lesa Puterii

Unele posturi TV nu sunt libere și nu au avut niciodată o politică editorială onestă și echilibrată. Tot timpul au primit ordine despre ținte și obiective care trebuie umilite sau sfâșiate public. De la patroni la angajați fiecare își urmărește doar interesele pecuniare. Pentru spectatorul neutru este doar un teatru burlesc greu de suportat. „Realizatorul media” de astăzi este mai bogat decât un afacerist onest pentru că vinde orice pentru un pumn de arginți. Imaginea jurnalistului modest și pasionat de informarea corectă a publicului este înlocuită cu cea a îmbuibaților pe care îi vedem zilnic pe ecranele televizoarelor. 

Mijloace de „informare” în masă sunt doar instrumente de manipulare și/ sau eliminare a celor incomozi. Moderatorii se transformă în maidanezi care hărțuiesc la comanda puterii, erijându-se, de multe ori, în procurori, instanțe și călăi. Diatribe pline de elucubrații scuipate pe un ton agresiv, cu evidente accese vindicative, iau locul limbajului civilizat și elevat. Mesajele, repetate cu obstinație în scopul influențării subconștientului colectiv, nu mai sunt informări, devin sentințe sau „adevăruri” care nu suportă opinii contrare. 

Flamura „libertății presei” este fluturată de fiecare dată când cineva amenință sursele de finanțare ale corifeilor din fruntea canalelor media aflate în slujba potentaților zilei. „A patra putere în stat” s-a dezbrăcat de morală și conștiință, a renunțat la deontologie și a trecut cu arme și bagaje în barca celor care plătesc mai bine. Sofismul rămâne singura politică editorială. 

Un incident în care a fost implicată o echipă de jurnaliști italieni, dar serios îndrumați și susținuți de o „ziaristă” care se recomanda ca fiind din România. Câțiva cetățeni români, printre care și o senatoare pe cât de vulcanică pe atât de vulgară în reacții, uneori. O intervenție a Poliției locale lipsită de profesionalism și cu câțiva agenți depășiți de dinamica situației. Toate ingredientele unui scandal care a fost privit din unghiuri diferite și prezentat conform intereselor sau ordinelor primite. 

Unii au încercat să privească evenimentul neutru și degajat. Alții au început adevărate operații televizate de linșare. Trist este că mai virulentă și lipsită de echilibru a fost reacția celor de lângă noi, a posturilor românești. Dureros este să constatăm că noi, românii, nu pierdem nicio ocazie pentru a le demonstra străinilor câteva din „calitățile” adânc săpate în ADN-ul nostru. Incapacitatea de fi solidari cu poporul și dispoziția de a-l trăda în detrimentul străinilor, în speranța unor recompense ulterioare, sunt constante ale politicienilor post-revoluționari. Slugărnicia și lipsa de demnitate afișate ostentativ, de fiecare dată când în ecuație apare un alt cetățean european sau american, sunt însă metehne ale multor români. Măcar de ruși și de chinezi ne apărăm, cu înverșunare, chiar dacă nu ne atacă. 

Cum să dai cu ciuca-n baltă

Ce caută, însă, premierul României într-un scandal aproape domestic? De ce intervine prim ministrul într-o chestiune privată? Cetățeanul din fruntea Guvernului nu este procuror sau instanță. Nu împarte dreptate. Nu acuză a priorii românii și exonerează din oficiu străinii. Nu emite comunicate doar pentru că nu are proprietatea cuvintelor și a reacțiilor. Dacă mai încercăm să păstrăm aparențele unei democrații. Altfel acceptăm că ne apropiem de o dictatură militară, ne resemnăm și ne șoptim nemulțumirile conspirativ, pe la colțuri.

„Guvernul României condamnă cu fermitate orice acțiune de intimidare a jurnaliștilor sau de obstrucționare a dreptului la liberă informare a cetățenilor. Libertatea de exprimare, dreptul la opinie și accesul la informație sunt garanții ale unei democrații consolidate și ale funcționării statului de drept.” Nu este foarte clar dacă vorbește astfel șeful Guvernului sau doar niște persoane care se ascund cu lașitate în spatele instituției. Este părerea lui Ciucă, a lui Daniel Anghel, Paul Ștefănescu, Paula Cristea sau a altor militari din plutonul care a militarizat Guvernul? Poate este părerea Marei Mareș, „puștoaica minune” păstrată consilier de stat de la Cîțu.

Mai multe prostii în două fraze aproape că e imposibil să aduni. Cine a încercat să „obstrucționeze” dreptul la informare al cetățenilor? Cum naiba a fost afectat dreptul la opinie și accesul la informație în urma unui scandal dintre două femei, într-un spațiu privat? 

Jurnaliștii români, mai la coadă...

O reacție stupidă, inepții aruncate de la vârful Guvernului și încă o situație din care România iese umilită. Cauza? Servilismului politicienilor noștri, capabili să pupe condurii Vestului, pe care îl recunoaște de stăpân, chiar dacă nimeni nu solicită asta. De trei ori pe zi ar pupa. Și nu doar condurii. Nenumărate au fost abuzurile la adresa jurnaliștilor români, dar nici un mare-mahăr al statului nu a invocat celeritatea în anchete.

Premierul-general, prins cu izmenele în vine de evenimente care-l depășesc, are un partener de concubinaj politic autor al unor jigniri la adresa jurnaliștilor care nici măcar nu pot fi reproduse. Subordonatul lui Ciucă, Lucian Romașcanu, s-a supărat pe presă exact ca văcarul pe sat. „Ăsta este sfârșitul unei frumoase prietenii. O să primească o p.... în c... toți” sunt cuvintele actualului ministru al culturii. L-am întreba pe „Guvernul României” cum se raportează față de o astfel de „intimidare a jurnaliștilor” amenințați cu sodomia de purtătorul de cuvânt al PSD. 

Constituția, pe care Ciucă și șeful lui de la Cotroceni au citit-o rar sau deloc, stipulează că „mijloacele de informare în masă, publice sau private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice.” Accentul cade pe „obligație” și pe ”informare corectă”. Cum a respectat Ciucă legea fundamentală când este complice la una din cele mai mari manipulări de presă produsă în ultimele decenii? „Bătălia de la Nasiriah”, un film de ficțiune și o pată pe memoria celor care s-au jertifit pentru țară. Mizeria prin care a încercat să-și construiască imaginea unui comandant de oști trecut prin focul unor bătălii sângeroase este o escrocherie care se apropie de zona penală. 

„Iubesc trădarea, dar urăsc pe trădători”

Pentru Ciucă al americanilor și ziarista din Italia cuvintele lui Cesar n-ar trebui să fie străine. Ce nu înțelege cel care și-a trădat profesia, cuvântul, onoarea, morala și integritatea este că fiecare lider își are un Brutus al lui. Altfel, Ciucă n-a apucat să citească toate aforismele lui Cesar. Sigur a sărit peste „iubesc numele onoarei mai mult decât mă tem de moarte”.

Generalul Ciucă este penibil și ipocrit. Dacă este nevoie și consideră că-i aduce avantaje are capacitatea să vândă orice și pe oricine. A vândut Armata României pentru o carieră politică, iar dacă are senzația că pasiunea sa pentru trădare nu este cunoscută de opinia publică se află într-o gravă eroare. Din păcate nu doar românii au realizat cât de repede este dispus să-și vândă conaționalii pentru eventuale foloase obscure. 

Este adevărat, doamna Șoșoacă are (uneori) reacții mai greu digerabile, limbaj care deseori alunecă regretabil către vulgaritate și o agresivitate în exprimare care deranjează. Dar este un cetățean român pe care statul este obligat să-l apere nu să-l arunce hienelor dispuse să sfâșie orice pentru bani. Este un senator al României, un coleg al premierului Ciucă, care are dreptul la prezumția de nevinovăție așa cum are și jurnalista din Italia. Ce așteptări să avem de la un general, care și-a trădat Oștirea, să-și apere un coleg parlamentar? Sau măcar să nu-l acuze până nu se pronunță organele abilitate.

Am ajuns un nivel de degradare greu de imaginat. Premierul României este parte în linșajul unui coleg din Senat și face asta natural, fără resentimente. Nu ne surpinde știind care-i este caracterul. Privim doar cum românii sunt aruncați, fără remușcări, în groapa cu lei a presei dornică de senzațional și scandal. Pe care uneori chiar îl provoacă.

„Câinele moare de drum lung şi prostul de grija altuia” este un vechi proverb românesc. „Dacă vrei să presari ghimpi pe drumul altuia, ai grijă să umbli încălţat” este un alt proverb, indian și la fel de vechi. „Trădarea este singurul adevăr care rămâne” sunt cuvintele lui Arthur Miller.