Criza e lângă noi, actorii sunt globali

Săptămâna care se încheie a fost marcată de întânirile succesive ale Rusiei cu Statele Unite și aliați ai acestora din Europa. Încercările părților pentru identificarea unor soluții diplomatice, care să detensioneze relațiile, par să fie încă fără rezultat. Ministrul adjunct de externe al Rusiei a declarat joi, 13 ianuarie, că discuțiile asupra situației de securitate din Ucraina au stagnat și a sugerat că Moscova nu poate exclude trimiterea unor „infrastructuri militare” în Venezuela sau Cuba. Este o aluzie care nu face decât să amplifice tensiunile existente.

În timp ce Rusia insistă că nu are planuri de război cu Ucraina, Statele Unite susțin că „amenințarea cu o invazie militară este mare” și riscul unui conflict armat în zonă este foarte ridicat. Partea americană consideră că  detensionarea „ar implica reducerea numărului de forțe pe care le-au desfășurat în poziții agresive față de Ucraina”. De mai multe săptămâni Rusia menține peste 100.000 de militari la granița cu Ucraina, susținând că trupele sunt într-un exercițiu militar. Acest lucru a declanșat temeri la Kiev și în Occident privind intențiile agresive ale Rusiei sau pentru generarea unei crize în scopul obținerii unor concesii de securitate de la NATO.

Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, un grup de 57 de țări care a contribuit la promovarea păcii în timpul Războiului Rece, de la înființarea sa în anii 1970, s-a implicat la rândul său în discuțiile bilaterale. Consultările de la Viena au urmat după întâlnirea dintre SUA și Rusia de luni, 10 ianuarie, de la Geneva și cea dintre NATO și Rusia la Bruxelles de miercuri, 12 ianuarie 2022.

Înainte de Crăciun, generalul american Tod Wolters, comandantul Suprem al Forţelor Aliate în Europa, a sugerat că Alianţa ar trebui să stabilească o prezenţă militară mai susținută în România şi Bulgaria, ca urmare a defăşurării de trupe ale Rusiei la graniţa cu Ucraina. În replică, Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a declarat că NATO "va evalua în mod constant necesitatea de a ne ajusta în continuare prezenţa noastră şi în sud-estul regiunii, pentru că trebuie să fim siguri că putem proteja şi apăra întotdeauna aliaţii împotriva oricărei ameninţări".

La ordinul partenerului strategic

Foarte puține canale media au urmărit constant subiectul și rareori acesta și-a făcut loc în primele 2-3 știri ale începutului de oră. Este adevărat că unele televiziuni au alocat spațiu rezonabil situației, dar mass media românească este mai apropiată de telenovela Djokovic versus Australia decât de subiecte care ne privesc direct și nemijlocit. Pentru a fi la curent cu frământările lui Nole am avut inclusiv transmisiuni live ale procesului și aproape toate jurnalele de știri din ultimele zile ne-au ținut la curent cu situația sportivului din țara vecină. 

Situația din Ucraina și discuțiile SUA-Rusia par mai mult o ciocnire a titanilor și o afacere între Marile Puteri. Asta până când cel puțin una din părți decide că România este o zonă numai bună de transformat în teatru de operații militare. Solicitările de mutare a 5000 de militari americani în Bulgaria au fost primite cu un răspuns categoric negativ din partea ministrului apărării de la Sofia. Reacția acestuia a fost fermă, chiar dacă astfel a riscat o polemică instituțională cu propriul premier.

Pentru că pe noi nu ne-a întrebat încă nimeni, oficial cel puțin, dacă suntem fericiți să primim câteva mii de militari americani pe teritoriul României, au apărut unii „analiști militari” care s-au declarat încântați în avans. Mirajul americanilor care vin să salveze România este o poveste pe care o auzim de peste 100 de ani. Bunicii noștri priveau cerul cu evlavie și speranță în așteptarea prietenilor de peste ocean. Adevărul este că niciun american nu vine să ne salveze. În cel mai bun caz vin să staționeze, doar-doar îi enervează și mai tare pe ruși. 

Întâlniri la nivel oficial între partea română și cea americană au loc aproape zilnic la București. Până și ministrul finanțelor, Adrian Câciu, a fost convocat la o discuție cu David Muniz, însărcinatul cu afaceri al SUA la București. Revenim cu ideea, pe care am menționat-o anterior în materialele noastre, partenerul strategic, de peste un an de zile, nu are ambasador în România. Puțin probabil să existe vreun „partener” serios pentru Statele Unite unde misiunea permanentă să nu fie condusă de un ambasador care să dețină toate acreditările. Cam asta este atitudinea celor față de care noi am transformat obediența în umilință.

În altă ordine de idei, în ce țară civilizată, independentă și suverană, un înlocuitor al ambasadorului, merge la Guvern, se întâlnește cu miniștri sau îl primește pe președinte în interiorul propriei Ambasade cum face David Muniz de aproape un an de zile? Ambasadorul României în Statele Unite nu a reușit să se întâlnească nici măcar cu înlocuitorul-înlocuitorului-secretarului de stat american. Acreditările le-a predat pe hol, unui șef de birou cu care s-a întânit accidental, când Muraru se plimba dezorientat în căutarea unui pahar cu apă. 

Un șut în elementarul bun simț

Adrian Câciu nu este foarte preocupat de finanțele țării, dar a avut „o discuție foarte aplicată și extrem de deschisă cu David Muniz […] în care tema centrală a fost energia.” După ce Câciu a reconfirmat „hotărârea României de a-şi respecta obligaţiile de partener strategic” au fost trecute în revistă programele de reformă incluse în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă/ PNRR, precum şi proiectele nuclearo-energetice de la Cernavodă, conform unui comunicat al Ministerului Finațelor transmis către Agerpres.

Ce treabă au americanii cu PNRR-ul? Sunt bani europeni, fonduri pe care le accesăm datorită statutului de membru al Uniunii Europene și nu au absolut nicio contribuție a Statelor Unite. De ce trebuie ca un ministru de finanțe să discute cu un membru al ambasadei SUA programele de reformă ale României și, mai ales, proiectele energetice? Cu francezii sau nemții nu discutăm, bilateral, astfel de programe sau preocupări, ba îi eliminăm și când câștigă cinstit o competiție. 

În orice țară, în care demnitarii și politicienii au o brumă de orgoliu și mândrie națională, sectorul energetic este unul strategic, iar programele și planurile sunt cel puțin confidențiale. În afara faptului că americanii vor să folosească România pe post de cobai și să instaleze celebrele mini-reactoare nucleare, care nu au primit aprobare de funcționare pe teritoriul SUA, ce alt interes mai există? Investițiile directe ale SUA în România sunt mai mici decât cele pe care noi le alocăm pentru modernizarea bazelor americane de pe teritoriul nostru. 

Săptămâna viitoare are loc la baza militară de la Mihail Kogălniceanu o întâlnire a părții americane cu oficiali NATO pentru proiectele de investiții care se defășoară acolo cu... bani românești. România a alocat 300 milioane de euro pentru moderizarea bazei americane de la malul mării. În condițiile în care cea românească, de la Fetești, are infrastructura inoperabilă, deși trebuia finalizată de peste cinci ani. Mai mult, cu fonduri românești și NATO, investițiile de la Mihail Kogălniceanu se realizează cu contractori și companii americane. 

Ministrul Finanțelor are timp pentru întâlniri cu un oficial al ambasadei SUA, cu care să discute despre faptul că „protecţia mediului şi combaterea schimbărilor climatice, reprezintă o preocupare majoră a guvernelor noastre.” Ministrul apărării se agită ca un adolescent care a primit cadou o jucărie pe care o dorea din copilărie. Deși este evident că habar nu are despre funcția pe care o ocupă, recepționează mașini sau participă la evenimente banale, emite judecăți în care inepțiile intră în competiție cu stupizeniile. Președintele este preocupat de protecția mediului, iar premierul de baschet sau scheme de sprijin lipsite de realism. 

Imaginea României este dată de polițistul care după ce produce un accident, urmare a vitezei excesive și abuzului de funcție, lovește cu piciorul corpul fetiței pentru a verifica dacă mai are reacție. „Șmecheri” angajați „din sursă externă”, în posturi plătite generos din bugetul Țării, în toate sectoarele de activitate, de la agentul de circulație la membrii Guvernului.