Gemenii disperării: clasa politică și mass media

Nu va mai trece mult timp și critica la adresa Puterii va fi interzisă. Am mai traversat o astfel de perioadă. Ne deranja cumva, dar erau foarte puțini cei care protestau. Majoritatea era resemnată. Clasa politică, minoritară, se simțea protejată. Astăzi, deja întâlnim cenzura. Structurile de control sunt tot mai des folosite ca instrumente de presiune și intimidare. Mass media este subordonată, aproape integral, intereselor oneroase și tot mai puțini sunt cei care nu se află pe statele de plată ale unor partide sau grupări de interese. 

România este una din puținele țări în care, deși nu există, Opoziția este mai criticată decât Puterea. De la președinte la Parlament toată lumea apără Guvernul într-un efort conjugat de promovare a nesimțirii ca lege fundamentală. Într-o țară, care din leagăn cultural se transformă tot mai mult într-un deșert al deznădejdii, politicianul român afișează o detașare studiată față de toate acuzele care i se întâmplă și nici măcar nu mai încearcă să-și disimuleze aroganța și disprețul.

Politica și mass-media dâmbovițeană sunt într-o încuscrire pe care nici famiglia siciliană nu a reușit să o atingă. Nu există deontologie decât pentru a fi ridiculizată, cum nu există bun-simț sau onoare decât pentru a fi insultate. Nu există interes național, dar este adus permanent în discuție, mai ales ca ruda săracă a discursului electoral. Nu există perspective concrete, cum nimeni nu este interesat de integrarea României într-un cadru civilizat și modern. Politica și mass-media dâmbovițene penduleaza între slugărnicia boierului autohton, din epoca turco-fanariotă, până către insolența secretarului de partid, din perioada când ne bucuram să „trăim decenii de împliniri mărețe”. 

Astăzi nu mai așteptăm să trăim niciun fel de împliniri. Am ajuns o perioadă în care apa caldă și cădura sunt un lux, traiul decent și civilizat o himeră, iar libertatea o minciună. Sărbătorim peste un secol de „Românie Mare” într-o țară cuprinsă de disperare. 

Festivismul nostru cel de toate zilele

De câteva zile auzim, la fiecare 60 de minute, pe toate canalele de știri, cum se desfășoară pregătirile pentru parada militară de la Arcul de Triumf. Încă una. Nici nu s-au ridicat bine restricțiile de trafic de la marșul care a celebrat înfrîngerea din Afganistan. Traditionala defilare a ajuns mai mult o plimbare de când „pasul de defilare” a fost desființat. Trec, iarăși, trupele prin fața marilor boieri din fruntea Țării. Eroii neamului sunt anonimi. Politicienii, care se urcă pe sacrificiului lor, se insinuează constant în fața națiunii. Ei sunt cei care culeg laurii, indiferent dacă țara traversează momente de bucurie sau tristețe. 

De la instalarea în fotoliul principal din Palatul Victoria Ciucă a început vizitele de lucru. Își pregătește astfel descinderea în Piața Arcului de Triumf. Seara deschide o reuniune în celebrul format B9 (o inițiativă pe cât de neinspirată pe atât de ofensatoare la adresa Vestului), dimineața se plimbă cu ministrul agriculturii pe la o fermă de bibilici, iar în ziua următoare inaugurează 5 km de șosea... neterminată. În urmă cu două milenii romanii au modernizat mai mulți kilometri de drumuri în spațiul dacic decât autostrăzi au reușit toate guvernele post decembriste să construiască. Niște amatori. Nu aveau panglici și nici PR. 

Politicienii noștri suferă de sindromul momentelor festive. Niciun reporter nu s-a obosit să-i întrebe pe premier și ministru de ce trebuie să „inaugureze” un tronson de autostradă sau bucată de șosea care „pleacă de nicăieri și duce până mai încolo”. De ce trebuie ca festivismul să marcheze lucrurile firești? Pentru că avem nevoie de „împliniri mărețe” la ceas aniversar.

Anul trecut, în decembrie, Cîțu și Gheorghiță așteptau cu pâine și sare să intre vaccinul în țară. În vară, Iohannis, plin de zâmbet și atmosferă relaxată, ne anunța că am învins pandemia și vaccinarea e un succes. Zilele acestea, curse speciale, trimise cu mărinimie de eroul sângeroasei bătălii de la Nasiriah, repatriază românii de pe fronturile unde temutul Omicron amenință liniștea Planetei. Toate se întâmplă în aplauzele mass-media, care la fiecare cinci minute mai trăznește un breaking news. Ne anunță că a tușit Ciucă. Ar anunța ei și că a spus ceva interesant, dar aici mai au de așteptat. 

Poporul primește ... „omorul”

De Ziua Națională defilează toate elementele sistemului național de apărare, ordine publică și siguranță națională. Am fost anunțați că vom admira și militari ai Serviciului de Telecomunicații Speciale. Probabil este o recunoaștere a importanței unei structuri care a avut anul acesta 8 (opt) generali pe lista cu avansări a președintelui. Suntem discreți și nu încercăm să întrebăm cam câți generali are acest serviciul „special”! Destul să fi constatat cum și-a avansat și decorat Ciucă toți pretorienii. Dar despre asta în zilele următoare.

Va trece pe sub Arcul de Triumf și tehnica militară, achiziționată de actualul premier în perioada celor 7 ani cât a condus Armata. Vom avea ocazia să admirăm parte din venerabila baterie Patriot, delicatele transportoare Piranha 5, prietenoasele sisteme de radar mobil și foarte probabil fioroasele rachete HIMARS. Cele mai multe obosite fizic și moral, sistemele de armament sunt incapabile să se integreze în arhitectura pe care o presupune spațiul de luptă contemporan. Ce contează? Spre viitor oricum nu privim.

Dacă nu plouă, nu bate vântul și a mai rămas ceva motorină prin depozitul de la Mihail Kogălniceanu va trece, în marș, și o coloană de avioane F16. Nu zboară, dar vor arăta liniștitor pe platformele de transport. Cu puțină bunăvoință ar fi putut trece pe sub Arcul de Triumf și corvetele, dar cei de la Damen nu sunt deloc niște domni și pun bețe în roate contractului. 

Blocurile de paradă n-ar fi complete fără militari ai inutilului Corp de armată multinațional, Diviziei multinaționale, Brigăzii multinaționale și cabalei internaționale care ne căpușează țara. Din modestie și timiditate ăștia își trimit doar reprezentanți. În zona VIP. Suntem compleșiți de multinaționale, doar sărăcia a rămas bun național.

Televiziunile de știri se vor îngrămădi să transmită live de la locul faptei. Reporterii de pe teren și invitații lor speciali vor introduce blocurile de paradă furnizând detalii tehnice ale echipamentelor militare, absolut lipsite de relevanță pentru majoritatea celor care privesc. Ne vor trece fiori de emoție când fanfara va intona Imnul Național, iar imaginea lui Ciucă și Iohannis, cu mâna pe portofel, va face înconjurul României. Analiști militari, adânc înfipți în adularea celor care ne-au făcut Armata praf, vor ridica imnuri de slavă și ne vor alimenta temerile cu amenințările multiple, hibride, asimetrice, paralele și perpendiculare care ne bat la granițe. 

Seara, un detașament al Brigăzii de Gardă se va retrage cu torțe, după care ... va începe atacul asupra militarilor, activi sau în rezervă. Cei activi vor fi pe mai departe umiliți de către o conducere plină de politruci și subordonată aproape integral dezinteresului național. Cei în rezervă vor fi damnați pentru niște pensii pe care societatea în ansamblul ei și Parlamentul în mod special s-au angajat că le vor furniza. Armata va fi pe mai departe prost echipată, înzestrată, dotată și mai ales insuficient încadrată. Bugetul va sponsoriza alte achiziții, pe cât de proaste pe atât de scumpe, iar noi vom aștepta încă un an ziua în care mass media și politicienii își aduc aminte că suntem români. 

Cel mai mult ne place să ne furăm căciula. Să ne mințim că situația nu e încă un dezastru și să clamăm concordia națională, măcar pentru 24 de ore. Câtă meschinărie să reclami că ești român doar în zilele de sărbătoare? Cum ar arăta trecere pe sub Arcul de Triumf, cu ocazia Zilei Naționale a celor care sunt în serviciul națiunii? 

Defilarea să fie deschisă de senatori și deputați, să continue cu blocul de paradă format din miniștri și apoi ceilalți înalți funcționari. Toți plăți regește din banii noștri. Poporul să fie cel care primește onorul, nu o șleahtă de indivizi inculți, mincinoși, ipocriți și mitocani.