Dacă vaccinare nu e, nimic nu e

Politicienii au înțeles că un popor neînregimentat reduce foarte mult numărul celor care au acces la Putere și implicit la resurse. De la „Apocalipsa Covid” la „ieșirea din pandemie” drumul este presărat cu agresivitatea unei clase politice care are obiective proprii, dar nu este interesată de țară și popor.

Cîțu ne amenință ca dacă nu-i facem pe plac și nu ne prezentăm în număr cât mai mare la vaccinare ne paște iarăși necazul, de la 1 iunie. „Guvernul meu” are niște ținte de vaccinare pe care s-a angajat către stăpânii lui să le atingă, așa că fără ele ne pedepsește iarăși. De la amenințările lui Arafat am trecut la cele ale lui Iohannis și Cîțu. Starea de alertă s-a prelungit atât de discret încât multă lume nici nu o mai bagă în seamă. Am ajuns să considerăm un fapt banal starea de alertă, când în fapt este o situație excepțională. Nu ne revoltă modul brutal în care este încălcată legea tocmai de către Guvern și privim indiferenți cum își bate joc de noi o clasă politică pe cât de coruptă pe atât de incompetentă. Suntem țara din Europa cu cele mai multe zile în stare de alertă sau urgență. În fapt, noi suntem într-o continuă stare de alertă, iar poporul privește indiferent cum normalitatea capătă alte valențe. În toată această perioadă au proliferat angajările fără concurs, iar contractele fără licitație au ajuns să fie mai numeroase decât cele din sistem competitiv. Experți ai pandemiei și apostoli ai vaccinării, cum sunt Streinu Cercel sau Beatrice Mahler, se dovedesc a fi pe statele de plată ale multor companii din industria medicală și farmaceutică.  Un alt specialist al pandemiei, care susține personal efortul vaccinării, este reprezentantul OMS în România, Alexandru Rafila. Același OMS care a reușit să fie încă mai penibil decât „Guvernul meu” pe durata întregii pandemii. Dar ce importanță mai are? Esențial este să ne vaccinăm! 

Nimic nu este mai vital pentru România. Singurul obiectiv este vaccinarea. Campania de vaccinare are un șef uns de Werner însuși, are menestreli și zeloți, de foarte curând are și imnuri. Scrise de maneliști, dar cine se mai împiedică în detalii culturale? Nu mai contează economia, agricultura, turismul sau educația. Nici măcar sănătatea nu contează, oricum nu a contat vreodată pentru politicienii noștri. Dacă avem o campanie de vaccinare plină de „succesuri” suntem o națiune împlinită. Întreg efortul este orientat către campania de vaccinare. Avem ținte de vaccinare, iar președintele și „Guvernul meu” ne anunță zilnic obiective îndrăznețe. Avem borne stabilite pentru 1 iunie, 1 iulie, Înălțare și Sântul Așteaptă.  În septembrie vom avea 10 milioane de vaccinați, iar în ritmul ăsta anul viitor vom atinge pragul psihologic de 25 milioane de vaccinați. Contează mai puțin care este populația reală a României, important este să avem cât mai mulți vaccinați. Competiția este despre vaccinați nu despre sănătatea și bunăstarea poporului. Indiferent ce se va întâmpla anul viitor, important este că vom avea să ne lăudăm cu milioanele de vaccinați. Toate știrile sunt despre vaccinare. Este imposibil să deschizi un televizor sau radio și să nu te lovească isteria vaccinării din primele 5 secunde.

Ce facem după vaccinare? Reluam procesul în fiecare an. Deja a început informarea că vaccinurile se vor transforma în rapeluri anuale. Unii ne anunță că au pregătit doza numărul 3, iar pentru următoarele să nu ne facem griji. Sunt deja pe fluxul de producție. Noi să fim cuminți și să transmitem sindromul vaccinării. Cât despre întrebări rămase fără răspuns... toate aparțin antivacciniștilor. Doar cei care subminează sănătatea poporului își mai pun întrebări. Oamenii inteligenți, intelectualii, cei care sunt cuprinși de fiorul patriotic se vaccinează fără absolut nicio întrebare. Nu-și mai pune nimeni problema că celebrele vaccinuri sunt în fapt niște seruri care nu oferă imunitate. Doar cresc rezistența organismului în cazul în care contactăm virusul. Și ce dacă? Hai, la vaccinare!

„Nu te-ai vaccinat? Rușine! Dispari!”

Din cele 30.000 de decese raportate, abia dacă au fost 2-3% care să fi căzut exclusiv în sarcina SARS COV 2. Restul dramelor s-ar fi petrecut și în cazul unei gripe sau a unor complicații provocate de multitudinea de comorbidități pe care le aveau cei mai mulți dintre pacienți. Sunt date extrase din raportările zilnice, cu precădere dintr-o perioadă în care mai exista o umbră de onestitate din partea guvernanților. Astăzi nu mai contează. Suntem informați că până și cele 30.000 de decese au fost puține, că în fapt mai sunt câteva mii, dacă nu zeci de mii, care nu au fost înregistrate. Este nevoie ca spectrul coronaviruslui să plutească amenințător peste liniștea noastră. 

Dacă nici asta nu ne sperie, vine soluția cu cei vaccinați care au drepturi mai multe decât cei nevaccinați. Cei care au trecut prin boală, deși este dovedit că au anticorpi chiar și la 6 luni după infectare nu au niciun drept. Nu face nimeni o verificare a celor vaccinati dacă au format sau nu anticorpi. Rata de succes a majorității vaccinurilor este aproape de 95%. Asta înseamnă că un procent mai mare de 5% nu formează anticorpi. Dar nu-i mai verifică nimeni. Apoi, Institutul Național de Statistică a transmis că peste 4.000 de persoane vaccinate cu ambele doze de vaccin au avut un test pozitiv, dintre care peste 2.000 la mai mult de 28 de zile de la administrarea celei de a doua doze. Dintre cei confirmați, 74 au decedat. Cu alte cuvinte, să înțelegem că 1.85% este procentul deceselor din totalul persoanelor care au avut un test pozitiv de infecție cu virusul SARS-CoV-2, după administrarea celei de a doua doze de vaccin? Coincide cu procentul deceselor, în orice țară civilizată, încă de la începutul pandemiei, din totalul celor infectați. Confirmați sunt doar cei care au făcut o formă suficient de gravă încât să anunțe DSP. În mod normal, procentul celor infectați este mai mare. Atunci care este logica pentru care cei vaccinați au privilegii, iar cei care au trecut prin boală nu au? În România au fost înregistrați peste un milion de confirmați de la începutul pandemiei. Numărul celor infectați este însă mult mai mare. Sunt cei asimptomatici, sunt cei care au avut forme foarte ușoare și le-au asimilat unei răceli sau cei care, din inconștiență, teamă sau neîncredere în spitalele românești, pur și simplu nu au raportat. Nu contează, importanți sunt doar cei vaccinați.

Și ce-i cu asta? Trebuie să împărțim România în grupuri. Cei pro și cei contra. Vaccinați și nevaccinați. Cei care susțin „ciuma roșie” și cei din gruparea #rezist. Liberali și socialiști. De peste 30 de ani, Puterea nu face decât să dezbine poporul. În ultimele 3 decenii nu a fost niciun președinte care să-i unească pe români, niciun guvern care să ne trateze pe toți egal. În perioada de tristă amintire (nostalgică pentru unii) dacă nu erai membru de partid nu aveai niciun viitor profesional, în general erai marginalizat. Astăzi nu doar carnetul de partid este garanția succesului, a mai apărut și carnetul de vaccinuri. În România, dreptul la viață privată este de multă vreme un lux, aproape că nu mai există. Dosarul medical ar trebui să fie o informație intimă, una care să intre sub incidența protecției datelor cu caracter personal. Acum nu mai este. Mâine ne va fi impusă o insignă sau un semn distinctiv pe care să-l lipim pe haine. Rezultatul unei discriminări începută cu un grup individualizat printr-un semn distinctiv cusut pe haine a fost declicul unui genocid de peste 6 milioane de oameni. Nu învățăm nimic din istorie, îi repetăm greșelile și vom plăti același preț.

S-a avansat ideea ca restaurantele care au întreg personalul vaccinat să afișeze un anunț la ușă. Este doar începutul. În pandemiile din secolele trecute erau însemnate casele celor atinși de boală. Foarte curând vor fi și cele ale celor care nu se vaccinează. Măsurile de relaxare pentru sectorul cultural, înseamnă, de fapt, condiții mai restrictive, dar cui îi pasă? În multe dintre corporațiile care ne-au ocupat țara, vaccinul este o condiție a păstrării locului de muncă. Nu se fac concedieri, se limitează doar accesul către locul de muncă. 

Cam asta este toată informarea despre vaccin

Ghici cine vine la cină? 

Vaccinarea este o necesitate, poate să fie cheia stopării pandemiei, dar modul agresiv, brutal, barbar în care ne este impusă nu are nicio logică. Nu a existat niciodată o campanie de informare. Nici măcar acum nu se încearcă așa ceva. De la președinte la ministrul Sănătății, toți refuză să răspundă întrebărilor, decente, care ar face din vaccinare o reacție firească. Nu au fost oferite răspunsuri la întrebări legitime, în schimb s-au dispus măsuri aberante. Nu le mai reluăm, dar România este campioană absolută la măsuri aberante dispuse în timpul pandemiei. Între timp se emit Hotărâri ale CNSU care anunță decizii, cu clauză de condiționalitate. „Dacă până la 01 iunie se întâmplă să atingem ținta de vaccinare vă dăm voie la nunți”. Dacă nu, intrăm, iarăși, în case. Este incredibil cum un document publicat în Monitorul Oficial este fundamentat pe condiționalități care sună clar a amenințare. Dacă nu ne vaccinăm nu vom trece la următorul nivel de relaxare. Și dacă dispare mâine Covid-ul de pe Terra, vaccinarea tot mai rămâne obligativitate? Ce se întâmplă cu gripa? Câte vaccinuri antigripale au fost administrate în iarna din care am ieșit? Ce se întâmplă cu testarea? „Guvernul meu” a fost în stare să organizeze puncte de vaccinare în cele mai exotice și greu de imaginat locuri, dar nu a fost capabil să crească numărul testelor niciodată peste 50 de mii. Vaccinarea este un trend, testarea nu a fost niciodată. 

Prima piesă după marea relaxare a fost „Dineu cu proști”. Într-o sală plină cu minștri și parlamentari. Curioasă ironie a sorții!