Un general român la porțile Bruxelles-ului 

Patraulea din fruntea Guvernului s-a întâlnit cu aproape toți liderii importanți ai UE și NATO, la câteva săptămâni după instalarea în funcție. Primul a discutat cu Charles Michel, președintele Consiliului European, despre importanţa acordată finalizării Mecanismului de Cooperare şi Verificare și aderarea României la spaţiul Schengen. Asta deși declarase la mijlocul lunii decembrie că el nu garantează admiterea României în Schengen în anul 2022. Pentru noi era mai liniștitor dacă garanta, așa avem speranțe. Cum niciuna din promisiunile generalului lipsit de onoare nu a fost respectată când nu-și dă cuvântul avem emoții pentru ce urmează.

Indiferent cu cine s-a întânit, Jens Stoltenberg sau Ursula von der Leyen, fraza care reține atenția este cea care i-a fost transmisă în plic de cei care l-au instalat în funcție: „trebuie menționată importanța strategică a relației transatlantice pentru promovarea obiectivelor comune, întrucât doar o coordonare și cooperare strânsă cu Statele Unite poate contribui la consolidarea rolului global al Uniunii Europene.”

Deși „rolul global al UE” este discutabil, cel puțin în Asia și Pacific, Ciucă ar fi avut mai mult succes cu clișeele verbale de care se străduiește să nu abuzeze. Dacă le aducea aminte despre „reziliență”, „vectorii de comunicare” și „umbrela de securitate” îl invita Ursula la un dansul pinguinului încântată de fluența în exprimare a vizionarului de la București. În realitate Ciucă s-a prezentat la Bruxelles mai mult ca ambasador al Statelor Unite decât ca premier al României, dar cine mai este atent la nuanțe.

Altfel, la câte perle produce zilnic Nicușor avem convingerea că oricum nu face diferența între Consiliul Europei și Consiliul Uniunii Europene, cum nu realizează că astăzi președinția unuia din cele două este deținută de Franța. Exact! Ăia cu corvetele și cu alte investiții pe care le refuzăm constant sau pur și simplu îi ignorăm. Așa cum a făcut Ciucă și cu ambasadorul francez când era ministru al apărării. TVR 1 era îngrijorată în decembrie că „ambasadorii SUA și Japoniei, au rămas în clădire în timpul protestului AUR”, doar că SUA nu mai au ambasador în România de un an de zile. De unii ne doare când nici nu există, pe alții îi ignorăm când sunt lângă noi.

Nu ne vindem leul

Croația a intrat în NATO în 2009, iar în UE în 2013. Nu a stat în genunchi în fața Statelor Unite. Dimpotrivă. În anul 2017 când a început programul de înlocuire pentru avioanele MIG 21 a primit oferte de la mai multe țări. Oferta Statelor Unite, pentru F16 Falcon, a fost respinsă pentru prețul considerat prea mare. Repercusiuni?  Începând cu 1 decembrie 2021 cetățenii croați pot călători în SUA, în scopuri turistice sau de afaceri, fără a avea nevoie de vize. Românii mai așteaptă.

Noi am cumpărat cam tot ce aveau prin magaziile de vechituri americanii. Ce nu a fost second-hand se va dovedi în câțiva ani că era inutil și nu contribuie cu nimic la creșterea capacității de apărare a țării. Mai mult, am alocat anul acesta peste procentul asumat apărării pentru că americanii insistă să ne vândă și… corvete. Mai vorbim, dar nu mică să ne fie surpriza când contractul cu Naval Group se va anula „din lipsa de interes a părții franceze pentru îndeplinirea condițiilor necesare semnării”. Apoi vom face o achiziție G2G direct cu partenerul strategic. Americanii nu au conceptul european de corvetă, navele lor similare sunt utilizate doar de către paza de coastă, dar nu-i bai, noi cumpărăm orice.

Prim ministrul croat, Andrej Plenković, a declarat, în iulie 2021 în fața propriului Parlament, că se așteaptă ca țara să intre în zona Schengen în anul 2022. Având în vedere că oficialii de la Bruxeles estimează aderarea Croației la spațiul european fără frontiere abia din semestrul II al anului 2024, s-ar putea ca părțile să cadă asupra unui acord pentru anul 2023. Asta și pentru că este sigură intrarea Croației în zona euro de la 1 ianuarie 2023. La noi grija e alta. Dacă am avea euro, cum ar mai face Cîțu safari cu leul românesc?

În timp ce Bulgaria și Croația sunt tot mai aproape de moneda euro, România poate spera la intrarea în Mecanismului Cursului de Schimb abia către finalul primului mandat de președinte al generalului Nicolae Ionel Ciucă. Stabilirea unui orizont de aderare la moneda europeană mai devreme de anii 2028-2029 este la fel de lipsit de realism pe cât era la data aderării la UE anul 2014 pentru renunțarea la leul românesc. Faptul că Ciucă este cel pregătit de americani pentru candidatura la președinție în anul 2024 deja nu mai surprinde. Majoritatea s-a resemnat sau se pregătește să emigreze. Acum așteptăm să vedem ce „sparring partner” îi pregătește PSD-ul. Probabil Rafila, Ciolacu e prea comod și plictisit. Astfel la 35 de ani de la „Revoluție” vom avea de ales între un fost comunist și fiul unui fost procuror-torționar comunist. „Blestemul” lui Băsescu ne urmărește și peste un sfert de veac.

România, ultimul vagon al Europei

Până în anul 2024 să reținem că anul acesta, 2022, va consemna decuplarea Bulgariei de România în ce privește aderarea la spațiul Schengen și în evaluarea performanțelor țării. De la intrararea în UE ne-am uitat permanent peste umăr să fim siguri că Bulgaria nu s-a desprins din trena noastră. Doar că pandemia ne-a afectat nu doar economia, dar și vigilența. 

Bulgaria este mult mai ancorată în Europa decât suntem noi. Investițiile Germaniei și în general cele europene în Bulgaria sunt superioare celor din România. Anul trecut litoralul bulgăresc și turismul la sud de Dunăre au depășit cifrele din România. În timp ce noi am fost preocupați să distrugem Mamaia și să nu promovăm acțiuni de susținere a sectorului HORECA pe timpul pandemiei, bulgarii și-au văzut de treabă. Pe scurt, în anul 2024 Bulgaria va adera la euro. Noi rămânem cuplați la „mica ciupeală” dâmbovițeană.

Bulgarii au refuzat împrumuturile pe care le puteau accesa prin Planul național de redresare și reziliență, limitându-se la 6,3 mld. euro din granturi. În afara României doar Grecia și Italia au solicitat nivelul maxim al împrumuturilor la care aveau dreptul. Rămâne de văzut dacă vom reuși să atragem banii nerambursabili sau ne vom limita la cei din împrumuturi, care au mai puține condiții pentru acordare.

Nu avem interese naționale și nu avem proiecte de țară. Doar ambițiile personale ale unor indivizi care vânează funcțiile publice pentru considerente materiale, orgolii și vanitate.  Nu avem un cerc de prieteni, ne-am eliminat singuri din grupuri în care puteam conta și ne-am așezat umili la picioarele stăpânilor. Nu avem planuri reale, doar promisiuni și „greaua moștenire”. Suntem un grup de oameni care se încăpățânează să nu dispară. De aici și frustrările politicienilor noștri. Păi, la câte eforturi depun ei!