Săli de sport și bazine de înot

În urmă cu zece ani, când vizionara politică PDL declara austeritatea doctrină națională, aveam un ministru al dezvoltării, Elena Udrea, îndrăgostită de construcția sălilor de sport. Deși sportul, ca minister în cadrul Guvernului Boc II, strălucea prin absență, firmele partidului aveau nevoie de contracte.  „Guvernul meu”, negociat de întreaga suflare penelisto-pedelistă, dar condus de candidatul la președinția „partidului meu”, Florin Vasile Cîțu, a cedat sportul și dezvoltarea unei „asocieri” care nu este partid politic, dar se află la guvernare de 30 de ani, UDMR. Fost ministru al sănătății în Guvernul Boc II, responsabil de închiderea a zeci de spitale și privarea a sute de comunități locale de servicii medicale, Attila-Zoltán Cseke este acum ministrul dezvoltării. Dacă poate electromecanicul Bode de la Transporturi să ajungă la Interne, în mod cert poate și consilierul juridic Cseke, după Sănătate, să facă praf Dezvoltarea. Suntem o țară care are ghinion! A spus-o clar Iohannis, ghinionul se ține scai de poporul ăsta. Avem ghinion că doar câțiva indivizi din fiecare partid sunt eligibili pentru a conduce ministere. Nu contează domeniul, ei sunt oricum specialiști în orice. 

Ministrul  Tineretului și Sportului/ MTS, Eduard Carol Novak, fost președinte al Federației de Ciclism, își dorește ca „fiecare copil să știe să înoate și să patineze”. Păi nu asta fac ai noștri copii prin noroaiele și gropile din satele și comunele în care școala este aproape un lux? Până se dumirește românul cum e cu înotul și patinajul, ministrul (fost și patinator) a angajat 6 consilieri noi, plus alte personaje din cercurile intime care îi definesc fair play-ul politic. De la Federația de ciclism și-a păstrat aproape fosta contabilă, promovată șefă de cabinet, iar pe o fostă secretară, cu veleități de poetesă, a numit-o consilier personal. Echipa Team Nowak, business-ul pe două roți al ministrului, sprijină MTS cu un fost președinte Rotary Club Odorhei al cărui fiu este în „team” și cu mecanicul echipei transferat șofer ministerial. De la Miercurea Ciuc descalecă lângă ministru un consilier local și un fost polițist. Pe cel din urmă Nowak îl ține aproape încă de când a preluat Federația peste Ciclism pe persoană fizică. Antrenorul și avocatul ministrului au prins și ei funcții în minister, așa că, nu știm cum patinează, dar sigur știe să înoate printre sinecuri ministrul sportului. Altfel, în afara unor declarații din care aflăm ca ar fi bine să nu fie rău, după 6 luni la minister, sportul și tineretul sunt două domenii despre care ministrul vorbește rar și în șoaptă. Eduard Novac nu se laudă cu studiile, iar CV-ul de pe site-ul ministerului este o glumă. Un autodidact care a susținut discursuri motivaționale pentru Phizer și s-a ocupat cu managementul propriei companii de import și comercializare dispozitive medicale. „Un corp sănătos cu o afacere serioasă se păstrează” este o traducerea aproximativă în maghiară a celebrului proverb. Până la urmă nici nu au pretenții că sunt latini.  

„Lăsați-ne să ne pregătim pentru Ligă!”

N-ar trebui să ne fie mare surprinderea că mult mai mulți români sunt la curent cu declarațiile Prințesei Vaccinării, Gheorghiță „15 pagini de CV”, decât cu faptul că peste câteva zile se va disputa un meci de fotbal între Macedonia de Nord și Ucraina, la București, în faza grupelor EURO 2020. Dacă prin București se mai strecoară câte o știre despre eveniment, la Constanța sau Cluj nu se aud decât Neversea și Untold, iar la Dolhasca și Maglavit nici vaccinarea nu prinde viteză de breaking news. Într-o dulce lehamite mioritică trec evenimentele peste noi și ne descoperim suprinși cum suntem în coada tuturor clasamentelor din Europa. În afara continentului abia dacă au auzit unii de noi și asta doar pentru că Nadia a deschis un drum la Montreal, iar Hagi ne-a amăgit speranțele un sfert de secol mai târziu. După care a descălecat democrația în România și ne-am umplut de manageri, planuri și proiecte. Care în afară de bunăstare partidelor nu fac decât să ne umple de rușine și amărăciune. Dacă n-am găsi în soartă și ghinion vinovații de serviciu, n-ar fi nimeni responsabil de prăpastia în care a căzut sportul românesc.   

Naționala Macedoniei de Nord a ajuns, marți 8 iunie, la București unde va juca două partide în faza grupelor la EURO 2020. Condusă prin traficul Capitalei noastre ca o coloană oficială, a reușit astfel să acopere distanța Otopeni – Marriott în mai puțin de 20 de minute. Probabil cu aceiași coloană oficială se va deplasa și la Stadionul Ghencea pentru antrenamente. La fel vor proceda Austria care se va antrena pe stadionul Arcul de Triumf și Ucraina care a ales Stadionul din Voluntari. Stadioanele Rapid și Dinamo sunt încă în construcție, tot pentru EURO 2020 (!), așa că Pandele a lu' Firea a salvat onoarea Capitalei. Am investit sute de milioane în construcția unor stadioane pe care se vor juca meciuri mai rar decât schiază Iohannis. Primăria Capitalei, prin vocea „hair stilistului” Nicușor Dan, anunță că va cheltui peste 3 mil. euro pentru organizarea celor 4 meciuri găzduite de București. Estimările anunță câștiguri suplimentare de 3,5 mil. euro pentru sectorul HORECA, în perioada campionatului european. Nu suntem noi investitori pricepuți? Nu avem bani de majorat alocațiile sau de indexat pensiile, nu avem spitale, iar școlile se prăbușesc peste copii, dar avem 4 stadioane (aproape) noi. Și asta într-o țară în care fotbalul practic nu mai există. 

Nu avem doar stadioane inutile, avem și o națională de fotbal în genunchi. La propriu și la figurat. S-au așezat ca oile în genunchi pentru că noi nu avem opinie sau păreri proprii, noi doar ne alăturăm curentului. Au decis unii să să se târască în genunchi, pentru că … black lives matter, ne conformăm și noi. Și nu oricând, atunci când se cântă Imnul Național. Ce așteptări să avem de la niște români care se așează în genunchi când se intonează Imnul? Cum să ne mai mirăm că avem o Națională care în ultimele 12 meciuri are doar 3 victorii și 7 înfrîngeri? Ungaria a anunțat deja că nu se va alătura „inițiativei” și jucătorii nu vor îngenunchea înaintea partidelor de la Campionatul European, asta și pentru că UEFA nu autorizează politica pe stadion. Noi stăm în genunchi, capră sau măgăruș, din proprie inițiativă sau la cerere, oricând, cu plăcere. Gratis! Așa ne-au îndobitocit unii: „capul plecat sabia nu-l taie”, doar începe să pască. Nu am fost în stare să participăm la un turneu final european unde sunt 24 de țări din cele 55 câte are UEFA. Lipsesc Gibraltar, Andora și San Marino, doar pentru că au avut ghinionul să nu fie cu noi în grupa preliminară.   

Un teren blocat în dilema existențială: patinaj sau înot?

Spiritul olimpic la români

Nu mai aspirăm de multă vreme să câstigam vreo medalie la Olimpiadă. Procentul celor care știu că peste câteva săptămâni începe Olimpiada de la Tokio, este mult mai redus decât cel obținut de PNL la ultimele alegeri. Pe cine mai interesează Olimpiada? În urmă cu 20 de ani, la Sydney, delegația de 145 de sportivi români s-a întors cu 26 de medalii. Delegația de anul acesta are 67 de sportivi (din care peste jumătate sunt în echipa de fotbal și cele de canotaj) și se va întoarce cu… avionul. Politica și meschinăriile au distrus gimnastica, iar acum stăm și ne uităm indiferenți cum unele țări, care nici nu visau participarea, speră la medalii. România, o națiune care umplea un podium complet la individual compus, este reprezentată de „bunicul” Drăgulescu (40 de ani) și două gimnaste care merg mai mult în excursie. La kaiac-canoe avem un singur echipaj, asta și pentru că Patzaichin n-a vrut să se înscrie. Un singur sportiv ne reprezintă și la box, lupte sau tir. Cu toate astea dezbaterea este despre cine va duce drapelul Romaniei la Tokio. Asta e România, o țară în derivă, dar în care funcțiile și onorurile se negociază cu înverșunare. Pe noi ne străbate spiritul olimpic doar ca atleți ai arivismului și performeri ai promovărilor pe căi oculte. Altfel competiția, de orice fel, ne cam întristează.

Sportul românesc a coborât la un nivel de unde este puțin probabil să se mai ridice. Unele succese individuale, aproape întâmplătoare și total surprinzătoare, sunt rezultatul exclusiv al unor investiții personale. Federațiile, dacă nu pot să sprijine,  în mod cert încurcă și pun piedici. În sport, ca peste tot în România, influența politică este determinantă pentru a obține un post bine remunerat. Nici nu contează rezultatele. Anul trecut Federația Română de Fotbal a primit 4,3 mil. euro de la UEFA  „pentru reconstruirea comunității fotbalistice”. Ce-i mai trebuie performanță lui Burleanu când de 7 ani dă dovadă de… reziliență? Echipa Armatei, CSA Steaua, are la dispoziție peste 20 mil. euro anual, aproape cât bugetul (23 mil. euro) pe care MTS a trebuit să-l împartă tuturor federațiilor sportive naționale anul acesta. N-avem echipamente și cartușe pentru soldați, iar soldele militarilor sunt aproape de salariul minim pe economie, dar sportivii Armatei au salarii de profesioniști. Noi nu contăm în sport! Dar, la fel ca peste tot în România, și în sport avem suficienți bani cât șefii din conducere să își umple conturile și să prospere. Ei și camarila care îi susține.