„Țanțoș” Barna spune așa: centralele de apartament poluează. Rău de tot. În consecință, de la anul trebuie să le interzicem. Sigur, cei care au deja rămân cu ele dar vor plăti o taxă de poluare. De acum înainte, dezvoltatorii vor fi obligați să „apeleze” la centralele de bloc sau de scară, ori la rețeaua de termoficare locală. 

După ureche. Urechea ungurească

Dacă vrei să fii guvernant, să te aleagă lumea, dacă vrei să trăiești fericit din bani publici, atunci trebuie să explici orice măsură vrei să iei. Prima regulă este să nu aplici ceva de azi-pe-mâine. Mai ales într-o țară fără un dinamism financiar deosebit. „Țanțoș” Barna nu a făcut asta. El spune „de la anul”, de parcă nu ar găsi vreun român alfabetizat prin Ministerul Mediului astfel încât să ne comunice termenele mai exact.

A doua regulă este să explici de ce. „Țanțoș” Barna vrea să mă sperie și-mi transmite că centrala termică de apartament îmi distruge habitatul. Cum? Ca un guvernant țanțoș ce te afli, trebuie să argumentezi clar, pe înțelesul tuturor. „Oameni buni, gazele nocive de la o centrală de apartament ucid 100 de copaci anual”. Sau altceva. Câte sunt? Câte instalate la case, câte în blocuri. Cât de nocive sunt? Adică tu arunci o vorbă iar noi, ăștia de la bază, să te credem pe cuvânt. 

A treia regulă este să-mi spui „cum mă afectează”. Nu așa cum NU mi-a explicat Comisia Europeană cât mă va costa trecerea la energie verde, „grin-dilu” european. Tu trebuie să-mi explici clar. De exemplu, care sunt efectele pe piața imobiliară, cu cât se va scumpi un apartament. Cum vrei să compensezi, poate vrei și asta, nu? 

Sau, apropo de termene, ce răgaz am să pot aplica o asemenea măsură: un an, doi sau trei? Ce mă fac dacă în localitatea unde supraviețuiesc nu mai există încălzire centralizată? Sau uite cazul Bucureștiului, mă obligi să mă lepăd de centrală dar știi foarte bine că e ca și cum m-ai lega la o mașină de făcut înghețată? Pardon, înghețați...

A patra regulă ține de bun simț. Adică să înțeleg domnule „Țanțoș” Barna că ai rezolvat cu toate problemele de mediu și te-ai înțepenit la centralele de apartament, exact ca viitorul tău șef la Nasiriah, când a comandat „foc”? E gata treaba cu poluarea apelor? Cu defrișările? Cu selectarea deșeurilor? Cu gropile de gunoi?

În special, ați rezolvat chestiunea cu importurile de gunoi din restul lumii, importuri în care capi-di-tuti-capi sunt chiar oamenii puși să gestioneze problemele de mediu? 

A cincea regulă este simplă. De fapt, le cuprinde pe toate. Uite, care este legătura din titlu, între gulaș și olteni? Nu vă spun până nu ne comunicați și dumneavoastră domnule „Țanțoș” Barna care este legătura între calitatea vieții noastre și centralele de apartament.