Câte un Deveselu pentru fiecare demnitar

Când vorbim despre vaccinare sau sănătate publică individul este subordonat colectivității. Când partidul sau interesele dictează nu puțini au fost indivizii în jurul cărora s-a făcut scut, cu riscul compromiterii încrederii în instituție. 

În România a devenit deja sport național să te identifici cu cei a căror probitate este discutabilă. „Je suis dottore” este un refren care nu s-a cântat pe timpul lui Ponta pentru că acuzațiile au venit anterior atacului asupra Charlie Hebdo. Între timp celebra mișcare este împrumutată de indivizi care probabil habar nu au de originile ei. Ajuns la conducerea unei instituții prin algoritm politic un individ mediocru este convins că Djokovic este autorul celebrului „je suis” utilizat pentru a-și declara dragostea față de patron.

Niciunul din cei care au făcut praf instituțiile fundamentale ale statului nu a fost conștient de acțiunile sale. Faptul că ele generează consecințe și efecte care au nevoie de zeci de ani pentru a fi înlăturate le-a fost indiferent diletanților ajunși demnitari. Astăzi, chiar dacă ar încerca personalități oneste, profesioniști indiscutabili să ocupe funcții și demnități publice, le va fi foarte greu să schimbe convingerile poporului. Demnitatea publică, titlurile academice sau notorietatea au ajuns să fie evitate de cei care, altfel, le-ar merita. 

De multe ori instituția este asimilată liderului său, se identifică și se raportează la imaginea și acțiunile sale. Indiferent cine ar conduce astăzi, anatema corupției și mizeriei instituțiilor va rămâne. Am avea nevoie de oameni foarte bine ancorați profesional, foarte buni comunicatori, de o cinste și corectitudine greu de contestat pentru a reconstrui, mai întâi, imaginea instituțiilor și abia apoi încrederea populației în ele.

„Ați minițit poporul cu televizorul”

În anul 1991 Carul 5 al TVR a câștigat Trofeul Mamaia. Într-o perioadă în care șlagărele aveau mai puține influențe orientale trofeul a rămas... acasă. A fost, alături de profeția lui Brucan, un semnal al următoarelor decenii de marasm și alunecare ireversibilă către manelism și promiscuitate. Mass media și-a pierdut, cu fiecare an tot mai evident, rolul fundamental. S-a așezat cuminte alături de cei care se hrănesc din firimiturile pe care puterea le împarte argaților săi. 

Preocupările actuale ale televiziunilor sunt evidente și pentru cel mai înfocat susținător al lor. Cine trebuie linșat, cine trebuie umilit și cine trebuie protejat de oprobiul publicului, în emisiuni din ce în ce mai previzibile este constanta majorității producțiilor. Televiziunile de știri sunt un imens, grotesc și periculos instrument de manipulare.

Unii indivizi rămân încremeniți în proiect, sunt incapabili să evolueze. Trec evenimentele peste ei și îi găsesc blocați în dogme sau construcții arhaice. Nu realizează că societatea evolează și inevitabil se reorientează. Nu ajunge să ignori un subiect ca să dispară, să sfârșească în uitare. Televiziunile au inconștiența să creadă că încă mai dictează interesul consumatorului de știri.

Astăzi publicul este mai mult captiv spațiului informațional virtual decât celui trasat, până în urmă cu ceva timp, de către televiziune. Fiecare nouă zi, fiecare manipulare încercată, fiecare insultă la adresa inteligenței consumatorului mai alungă câteva mii din fața televizorului. Spațiul online oferă alternative, opțiuni mult mai variate și, mai ales, este interactiv. Saturat de veșnicii ciuvici zidiți în platou, consumatorul preferă un mediu în care se poate exprima, nu doar să asculte elucubrațiile unor indivizi pe care nu-i recomandă nimic, dar care emit zilnic judecăți de valoare. 

Televiziunile de știri sunt responsabile, în mare măsură, de starea actuală a societății. Mercenari moderni, care au ridicat sofismul la rang de artă, au reușit o lungă perioadă de timp să penetreze subconștientul societății și să impună agenda patronilor sau a celui care plătea mai mult. Aceeași indivizi, din ce în ce mai prăfuiți, aceleași tehnici tot mai răsuflate de distorsionare a adevărului, de cosmetizare a lui. Subiectele cu adevărat importante sunt ignorate, trecute sub tăcere și se caută permanent perdele de fum în spatele cărora să se ascundă mizeria celor de la putere. Din fericire cei mulți nu sunt atât de proști pe cât consideră cei bogați. 

De peste 30 de ani ne aflăm în tranziție. Nimeni nu ne-a spus că tranziția este un drum către Infern. Nu avem însă dreptul să ne plângem. Noi toți am însoțit țara și societatea pe drumul actual. Nimeni nu este exonerat. Este și motivul pentru care avem obligația, noi toți, să căutăm o ieșire. Putem începe prin a decanta consumul produselor livrate de televiziunile de știri. Putem cere indivizilor care compromit instituțiile să părăsească spațiul public și, eventual, să suporte consecințe pentru faptele lor. Putem să amendăm derapajele și să condamnăm impostura. Avem mijloace.