Șobolanul și subreta

În cultura noastră vor rămâne permanent „talentul și familia” drept argumente, zeflemitoare, la adresa candidaților care aspiră la funcții peste posibilitățile lor profesionale.  Vasile Dîncu, declară că este recomandat de „cultura de securitate, am scris studii despre chestiunea asta, am făcut stagiul militar şi asta ar putea să fie o condiţie” pentru a conduce Ministerul Apărării Naționale. 

Un ministru modest, care a uitat să amintească și famiglia în lista cu recomandări. Cea politică sau pe cea care l-a făcut să declare „eu sigur că nu sunt militar sau nu am fost militar pentru zona apărării”. 

Experiența militară pentru un ministru nu este o condiție obligatorie. De fapt nimic nu garantează că un general cu o carieră impresionantă poate fi și un ministru bun. O funcție care ține mai mult de administrație decât de armată este chiar mai accesibilă unui politician decât unui militar. Este, însă, obligatoriu ca cel care ocupă un fotoliu ministerial să aibă cunoștințe minime despre domeniul de responsabilitate și să nu emită judecăți hazlii sau inepții la fiecare ieșire publică. 

Vasile Dîncu este un personaj cel puțin aparte în politica românească. Poate nu întâmplător a fost numit la apărare, după un alt PSD-ist pe care pregătirea și mapa profesională nu-l recomandau, dar famiglia a decis altfel. 

Mihai Fifor, licențiat în filologie și doctor în antropologie socială, a fost recomandat ministru al apărării de faptul că a absolvit in 2009 cursul "Securitate si buna guvernare" la Colegiul Național de Apărare și Colegiul Național de Afaceri Interne. Cel mai mult a cotat apropierea de liderul partidului, Liviu Dragnea.

Vasile Dîncu, licențiat în filozofie și doctor în sociologie, este recomandat de prietenia cu George Maior și Gabriel Oprea care l-au impus conducător de doctorate și academician în Academia de Științe ale Securității Naționale înființată de aceștia. Lista cu prieteni a lui Dîncu îi include și pe Liviu Dragnea, de care-l leagă o frumoasă poveste de dragoste platonică, dar și pe Marcel Ciolacu, pentru care și-a descoperit pasiunea de când e președinte PSD.

Dîncu și Fifor nu au pregătirea sau experiența profesională care să le permită să înțeleagă corect sistemul national de apărare. Superficiali și infatuați nu au nici măcar decența să-și acorde o perioadă de acomodare, în care să se informeze suficient cât să nu producă seisme sistemice. Fifor a fost, iar Dîncu este, miniștri ai apărării care au sabotat, cu inconștiență și iresponsabilitate, sistemul național de apărare. 

Asta deși n-ar fi trebuit să fie străini de fenomen. Între 2011 și 2015, Vasile Dîncu a fost directorul școlii doctorale de la Academia SRI. Din cele peste 100 de tiluri acordate în perioada amintită aproape jumătate au fost invalidate de CNATDCU pentru plagiat. Fifor, anterior funcției de ministru al apărării fost secretar de stat in Ministerul de Interne in 2009 si in 2012, in guvernul Ponta și ministru al economiei în Guvernul Tudose. Acel Mihai Tudose cu un doctorat plagiat condus de predecesorul lui Dîncu, generalul Constantin Onisor.

Dîncu și Fifor nu au susținerea unor organizații de partid care să-i recunoască drept lideri. Fifor a pendulat între Doljul în care l-a promovat influența nașului de cununie și Aradul unde l-a impus apropierea de Dragnea. Dîncu este recunoscut ca un membru important al transpartinicului „grup de la Cluj” și o prezență permanentă în sufrageriile potentaților zilei. „Unde e sobolanul partidului, Mihai Fifor?” l-a alintat ministrul Teodorovici în urmă cu doi ani, după ce a realizat cât de volatil este cuvântul fostului director de muzeu.

Amândoi au fost prezentați drept lideri ai PSD și au ocupat, pe rând, una din primele funcții de la vârful partidului. Amândoi au ocupat funcții guvernamentale în diferite ministere, vicepremier sau premier interimar. Unul i-a cărat mapa lui Dragnea după care s-a dezis de el, celălalt poșeta Vioricăi Dăncilă, după care a sărit din barca ei. 

Dacă Mihai Fifor este proiecția contemporană a lui Stănică Rațiu din Enigma Otiliei, Vasile Dîncu se califică perfect drept Dinu Păturică a lui Nicolae Filimon. Din păcate, pentru poporul nostru, politica dâmbovițeană este sufocată de  personaje burlești. 

„Celentano” supărat pe idioții Europei

În ultimele zile Vasile Dîncu, ministrul apărării naționale în funcție, se plimbă prin vestul României și emite stupizenii cu frecvența cu care Fifor schimba generalii, la ordinul prietenului său din Craiova.

Vasilică ne spune că „nu este cazul ca România să intre în război şi că NATO nu va reacţiona militar, aşa cum au anunţat deja oficialii Naţiunilor Unite”. Nu putem crede că filozoful, convertit în specialist militar, nu știe că niciun oficial ONU nu vorbește în numele Alianței Nord Atlantice. Totuși, având în vedere că nu face diferența dintre un Summit și o simplă conferință, avem dubii că are habar despre ce cuvântează. „Avem un eveniment important în iunie, Conferinţa de la Madrid, care va stabili conceptul strategic NATO”, ne anunță „Celentano” referindu-se la Summitul NATO.

Important, cum se crede, Vasilică își continuă diatribele la adresa crizelor din zonă și declară academic: „Nu este cazul, şi aş vrea să precizez asta pentru ca populaţia să ştie foarte bine, nu este cazul ca România să intre în război [...] nu este nevoie în acest moment să ne pregătim pentru război.” În care „războiu” a decis anacronicul Dîncu inoportunitatea implicării? Dincolo de tensiunile unor ciocniri diplomatice și amenințările la adresa Ucrainei nu este niciun război și nici nu există motive să credem că ne-ar ataca cineva! 

Același neobosit academician se pronunță fără echivoc și asupra solicitărilor Rusiei de micșorare a prezenței NATO în estul Europei. „Probabil că din când în când este necesar să se încheie noi tipuri de acorduri, noi relaţii între ţări, între blocurile militar-politice existente. Cred că anul acesta este un an cheie. Istoria se face sub ochii noştri". Își dă „Celentano” cu părerea deși este evident că habar nu are ce se întâmplă, iar geopolitica nu-i este chiar prietenă. Sub mustața doctorului Dîncu se întâmplă lucruri importante și ne emoționează atenția cu care le împărtășește națiunii. Spre știința ministrului apărării, Alianța este un „bloc” politico-militar, nu invers. Politica prevalează, iar acțiunea militară este o opțiune accesată după epuizarea argumentelor diplomatice, economice sau de altă natură.

Vorbește despre Rusia și NATO sau despre „președintele Franței și președintele Biden” (pe Macron nu l-a reținut după nume că e mai lung) cu nonșalanța unui copil despre migrația berzelor. „Rusia nu poate să condiţioneze aceste echipamente şi acest plan defensiv cu totul... este clar că e o cerere abuzivă care nu are legătură cu dreptul internaţional şi ce se întâmplă acum”. Este evident că ieșirile în public ale lui Dîncu au nevoie de manual de întrebuințare.  

Un profesor universitar, conducător de doctorat și autor unic a peste 10 cărți ar trebui să aibă o minimă estetică a discursului. Poate că nu este înzestrat cu darul oratoriei, dar asta n-ar trebui să-l împiedice să aibă cel puțin logică și fluență în exprimare. Prin intervențiile sale publice, ministrul apărării nu reușește să comunice coerent ideile, iar confuziile pe care le produce sunt cel puțin amuzante. Doar că nivelul oficial, de la care se exprimă, ne umple de fiori și îngrijorare. „Am fost saptămâna trecută la Brest cu ministrul de externe, la o întâlnire între miniştrii apărării...” ne provoacă să înțelegem că l-a luat cu el la plimbare, dn prietenie, și pe Aurescu. Poate i-a șoptit Iohannis „Vasilică, ia-l și pe ăsta micu, pe Aurică, cu tine la Brest, că se plictisește de mă ispitește la somn”.

De la un profesor la Academia SRI și un „formator” de doctori te-ai aștepta la mai multă rigoare profesională, la utilizarea corectă și în context a termenilor și noțiunilor. Nu poți spune că „suntem în corespondenţă cu toate structurile NATO de factură defensivă care se ocupă şi gândesc, interpretează şi fac planuri pentru orice situaţie” sau că „discuţiile sunt destul de avansate pentru a reuşi un plan strategic de apărare comună a Europei, în care NATO şi UE să aibă rolul cel mai important” decât dacă ești un drojdier care-și dă cu părerea despre crizele globale la cârciuma dintr-un sat izolat. Cine naiba atacă Europa?

Vasile Dîncu este capabil să-și dea cu părerea despre orice. Este de notorietate influența acestuia asupra echipei de fotbal CFR Cluj și a președintelui Federației Române de Fotbal, la fel aplecarea filozofului către securitate națională este greu de ignorat. Puțin știu, însă, că are competențe care se întind inclusiv peste dreptul constituțional și sistemul medical. „Sunt de părere că certificatul verde este absolut necesar, se face o presiune extraordinară asupra noastră [...] nu ne putem permite multă vreme de acum încolo să fim idioții Europei”. În mai puține cuvinte, românii sunt „idioții Europei” consideră sociologul din fruntea Apărării, situație pe care „Celentano” se pare că nu mai este dispus să o tolereze.

Are dreptate! Ce popor se lasă condus de nulități care-și „împănează” biografia cu trofeee, precum un vânător?  Titluri academice obținute prin fraudă, studii inexistente sau lipsite de relevanță, funcții publice ocupate prin algoritm politic sau primite ca sinecură. Ce popor european a tolerat, constant, accesul la vârful puterii a impostorilor, incompetenților și ariviștilor? Indivizi lipsiți de un minim bagaj moral, fără educație și cultură, dar avizi de putere și de o lăcomie care atinge paroxismul. Idioți? Păi dacă spune un sociolog...