Una din rarele calități, pe care sigur nu le întâlnim la nivelul clasei politice din România, este echilibrul. Menținerea în acord a reflexelor necondiționate și a celor condiționate, armonizarea instinctelor și obiceiurilor, păstrarea unui raport decent între spontan și artificial. Instinctele nu dispar, sunt doar blocate de activități conștiente și reflexe convenționale. Dacă sistemul de anulare nu funcționează, omul începe să se comporte instinctiv.
„După formalităţile de rigoare, am început să convorbim”
Invitat, în urmă cu câteva zile, într-o emisiune televizată, dar cu interviul integral distribuit online, legenda de la Nasiriah, „Ciucă al nostru”, n-a înțeles că unele întrebări sunt cu ... „tâlc”. Gazda emisiunii, un realizator altfel incisiv și virulent, s-a comportat rezonabil spre indulgent cu „șeful Armatei mele”. Curtoazia și decența întrebărilor, adresate unui invitat incapabil să articuleze coerent două fraze, ar fi putut lăsa impresia unei lipse de combativitate. S-au ridicat, însă, probleme concrete, multe cu trimitere în zone sensibile, inclusiv pentru un ministru al apărării tot mai bântuit de fantomele trecutului. Incapacitatea de a oferi cursivitate discursului, lipsa unei minime eleganțe a exprimării și dezinvoltura cu care produce confuzii sau emite enunțuri false sunt rar de identificat, simultan, într-o singură persoană. Ei bine, Ciucă le reclamă pe toate și încă multe altele, suplimentar.
Încă de la început gl. (rz.) Ciucă ne-a spus că a ales o carieră politică pentru că își încheiase mandatul de șef al Apărării și era timpul să treacă în rezervă. FALS! Mandatul și-l încheiase încă din decembrie 2018. Ce a urmat după a fost doar o implicare și subordonare a Armatei jocului politic. În ce privește rămânerea în activitate, cineva l-a păcălit. Avea posibilitatea să-și păstreze statutul de ofițer activ până în octombrie 2025, consilier al ministrului, eventual. Are exemplul gl.lt. Scarlat pe care tocmai l-a adus lângă el. Mai era loc pentru încă un doctorat și cel puțin un film în care să-și etaleze eroismul, deja legendar. A intrat, însă, în politică. Pentru că a simțit așa, pe interior, un îndemn, un ghiont pe care conștiința sistemului său de Patriot i-l tot înghesuia prin intelect. „Am zăbovit să stau de vorbă cu mine însumi.” Mare necaz că nu-și găsește mai mult timp pentru introspecție și dialoguri intime. Și-ar aduce aminte (nostalgic) cum a promis că nu va intra niciodată în politică. Ce-i drept vreun an de zile nici nu a înțeles că un ministru, tehnocrat sau nu, tot politică face.
Faptul că nu cunoaște cât este alocat Educației, prin bugetul Guvernului din care face parte, nu-i mare necaz. Că nu știe cum este repartizat bugetul Apărării, abia ăsta e motiv de mare deranj pentru țară. Să afirmi că peste 55% din buget sunt cheltuieli de personal relevă o gravă necunoaștere sau o penibilă încercare de inducere în eroare. În realitate sub 30% sunt cheltuieli de personal, iar după retragerea din Afganistan chiar mai puțin. Dacă afirmi că doar 25% sunt alocați înzestrării nu faci decât să accepți că bugetul este prost gestionat. MApN a solicitat aprobarea Parlamentului pentru achiziții de peste 14 mld. de euro, pentru perioada 2017-2024. La acestea se adaugă alte câteva miliarde care nu fac obiectul controlului parlamentar (contracte sub pragul de 100 mil. Euro). În realitate procentul alocat înzestrării depășește 40%. Într-adevăr prost cheltuit, aici nu-l contrazicem. Un singur exemplu: noi nu am achiziționat un sistem Patriot, cum afirmă Ionel, plesnind de satisfacție. Noi plătim 4 mld. dolari pentru 7 baterii Patriot. Și vom plăti alte 4 mld. dolari pentru cele 450 de rachete necesare unei eventuale angajări a acestora.
La întrebarea ”putem și noi să nu mai stăm în genunchi în relația cu SUA?” răspunsul a fost evaziv-nuanțat, dar am înțeles că nu prea putem. Ionel, cel puțin, sigur nu poate. Dacă le punem la dispoziție țara, le cumpărăm tehnica prin contracte exorbitante și cineva plătește când le intră tancul prin porumb suntem un partener ideal. Pentru că, până la urmă, nu i-am așteptat noi pe americani de peste un secol? „Iată că au venit”, ne anunță „Ciucă al nostru”, roșu și vibrând de încântare. Au venit, e drept, cu Bechtel și Exxon, ne-au luat banii și au plecat.
„Scuipă-l, să nu mi-l deochi!”
Una din gravele confuzii pe care le face generalul ajuns ministru este provocată de necunoașterea impardonabilă a legii. Este cu atât mai grav cu cât confuzia pleacă de la același ministru care încearcă să atribuie poliției militare prerogative legionare. Democrația e o glumă pentru „șeful Armatei mele”. Din punctul de vedere al legendarului erou de la Nasiriah, Consiliul Suprem de Apărare a Țării are doar „anumite chestiuni care pot fi derulate împreună cu Parlamentul”, dar „raportul de activitate al CSAT nu se discută în Parlament”. Cum ar mai fi exclamat Iohannis, citându-l pe Caragiale: „Ajunge, Ionel! destulă dulceaţă, mamă! iar te-apucă stomacul”.
Monumentul de profesionalism din fruntea MApN nici nu are timp să se informeze. Când? El e ocupat să-i viziteze, personal, pe toți cei 2500 de veterani de război. „Am fost și i-am văzut pe fiecare dintre ei” declară imperturbabil Ionel. (Pentru Ziua Eroilor a pregătit deja câte un ou de ciocolată, că or fi terminat veteranii batonul cu rom.) Pe bune, când să citească Ionel și Legea nr. 415 / 2002 privind organizarea şi funcţionarea CSAT? Art. 2 din lege este fără echivoc: „activitatea CSAT este supusă examinării şi verificării parlamentare. Anual, nu mai târziu de primul trimestru al anului următor, precum şi la cererea comisiilor permanente de specialitate ale Parlamentului sau ori de câte ori se considera necesar, CSAT prezintă, în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, rapoarte asupra activităţii desfăşurate.” Ceva tot știe urmașul maiorului de cavalerie, de când este Iohannis președinte și șef al CSAT a prezentat un singur raport în Parlament, în anul 2015. Bine, ce-i drept și parlamentarii noștri au o lehamite față de lege, așa că de ce i-ar deranja nerespectarea ei? Altfel, cât de senin la intelect ești dacă nu știi legea de funcționare a CSAT deși ești membru, fără întrerupere, de peste șase ani?!
În mod firesc sănătatea și vaccinarea au fost dezbătute cu real interes. Așa am aflat că în spitalele militare 80% din pacienții anului 2020 au fost civili. Mai exact, că generalului îi place statistica, 112 mii din 135 de mii pacienți. Păi și atunci de ce mai avem nevoie de spitale militare? Care, oricum, au derapat de foarte multă vreme de la misiunea inițială, cea prin care ar trebui să sprijine Armata. Nefericita standardizare structurală a spitalelor militare a fost doar pentru a masca incapacitatea finului Oancea, actualul director și general din fruntea „Cantacuzino”, de a dezvolta serviciul de medicină operațională. Deși toate spitalele militare ar trebui să fie capabile să înființeze formațiuni tip ROL 2 (unele chiar ROL 3) nu există niciun document care să realizeze integrarea acestora cu forțele luptătoare. Pandemia, ca orice criză, ne-a arătat care sunt limitările și neajunsurile unui sistem care sub conducerea înțeleaptă a generalului Ciucă a reușit, abia după intervenția divină implorată de alaiul de preoți, să instaleze un spital ROL 2. Ulterior, achizițiile „pandemice” au mai înzestrat Armata cu încă două asemenea spitale. Problemele sistemice au rămas și e puțin probabil să fie eliminate. Nu sub actuala conducere.
În schimb am aflat că MApN are 4 centre de vaccinare secrete, iar doctorul Ciucă spune asta cu o nonșalanță aproape infantilă. După episodul parolelor de la Sibiu, era momentul să mai susțină și Ionel activitatea diferitelor servicii de informații străine. În primul rând, spune că sunt secrete, dar este dispus să le nominalizeze. O frază mai târziu, uită despre nominalizare (sau nu are proprietatea cuvintelor), dar repetă cu obstinație că sunt secrete și sunt 4. Nu căutați mai multe că vă obosiți degeaba. De ce sunt secrete? Ca să știe toată lumea că avem spioni care se vaccinează în intimitate, feriți de înțepăturile concurenței. Cine se vaccinează acolo? Acoperiții? Poate ăia din presă și justiție, că ceilalți trebuie să se integreze în comunitate, altfel se duce naibii acoperirea lor. Loturile de vaccinuri au coduri de identificare cu ajutorul cărora producătorul și transportatorul urmăresc trasabilitatea lor. Nu-ți este teamă, Ionele, că e suficient să le verifice cineva? În cele din urmă, vaccinările, astea secrete, se raportează în platforma națională? Atunci ce rost mai are secretizarea lor? Dacă nu se raportează, e de bine, înseamnă că numărul inoculaților e mai mare și ne atingem țintele de vaccinare. Ești teribil, Ionele! Cu tine își fac serviciile de informații treaba din fotoliu.
„Cât era Ionel mititel, mai mergea”
„...acu, de când s-a făcut băiat mare” ar trebui să știe că indiferent cât este el de general (în rezervă, dar orișicât) unii încă mai îndrăznesc să-i pună întrebări indiscrete sau pertinente. Cum a fost cea despre zecile de generali cu doctorate false. Ciucă a rămas, iarăși, încremenit, într-o expresie care elimina speranța unui răspuns inteligent. „Nu m-am gândit la așa ceva!” Da’ la ce naiba te gândești, Ionele? Bine, tu nu te-ai gândit pentru că atunci când vine vorba de doctorate chiar te afli cu cascheta sub muscă. Am aflat însă că doar ce a semnat doctorul Ciucă o altă Concepție de modernizare/transformare a învățământului militar. Păi nu asta face de aproape 8 ani de când conduce Armata României? Transformă, până face praf. În anul 2012 o altă Concepție a încercat transformarea învățământului militar, împreună cu un Contract de fuziune prin absorbție care ar fi trebuit să adune întreg învățământul superior militar sub o singură universitate. Din păcate, un an mai târziu, la nivelul superior de conducere al Armatei a apărut legendarul erou Ciucă Ionel Nicolae. Nu doar că nu s-a mai întâmplat nimic, dar învățământul din Armată a devenit tot mai puțin militar. Bine, Ionel nici nu știe câte școli doctorale are în MApN. Mai întâi a răspuns, sigur pe sine, cu expresia elevului care spune o prostie, dar speră să treacă neobservată, „una, la UNAp”. Privirea plină de înțelegere a gazdei emisiunii trebuie să fi avut efectul unei întrebări ajutătoare, așa că a plusat „ăăăăăă, două, mai este una la Academia Tehnică Militară”. Îmi imaginez un Iohannis mușcând nervos telecomanda: ”Ionel! astâmpără-te, mamă! [...] Vrei să mă superi? vrei să moară mama?”, în timp ce Oprișor îi șoptea disperat „mai are una, la Academia Forțelor Terestre”.
Oare nu știe legendarul erou că învătâmântul militar, mai ales cel superior, produce anomalii greu de închipuit? Doar el l-a impus pe gl.bg. Pleșcan Dorin paznic la fabrica de doctorate din UNAp. Singurul rector al unei universități care nu are niciun fel de carieră academică. Modernizarea învățământului militar, sub conducerea politicianului Ciucă, presupune Academii ale categoriilor de forțe care au derapat impardonabil de la scopul inițial și s-au transformat în surse de profit pentru cei care le gestionează. Relevant este și nivelul la care a ajuns Institutul de Medicină Militară, unde nota de admitere a coborât la 5, doar pentru că mai jos nu se poate. În ce privește Academia Tehnică Militară, simpla existență este pusă în discuție de numărul de funcții pentru ingineri pe care le mai păstrează statele de organizare ale Armatei. Pe lângă faptul că promoții întregi au ieșit din sistem înainte de a atinge gradul de căpitan. În tot acest timp, este adevărat, școlile doctorale au prosperat, deși Ciucă nu știe câți doctori în științe are ministerul pe care îl conduce. Îi spunem noi, cel puțin câteva sute, iar primul doctor al armatei este chiar ministrul apărării naționale, generalul (rz.) Ciucă Ionel Nicolae. De ce sponsorizează poporul sporul de doctorat pentru zecile de plagiatori, pe care, de altfel, Ciucă i-a recunoscut? A fost o întrebare la care vine răspunsul plin de candoare: „sincer, nu m-am gândit, dar va trebui să mă gândesc și să văd ce avem de făcut”. După care admite că „toate modificările discutate sunt ca urmare a acestor chestiuni care au fost sesizate, pe care le-am identificat instituțional”. Deci, știa, dar nu a avut timp să se gândească. Era ocupat cu vaccinarea. Întrebare firească: dacă tezele de doctorat nu sunt publice și alții nu-și pot liniști setea de cunoaștere din dezvăluirrile științifice ale doctorilor, de ce mai plătește statul pentru ele? Care este plus valoarea pe care aceste teze, acești doctori, o aduc societății, pentru a fi remunerați ulterior, inclusiv la pensie?
„Ionel! mamă! ce ai?”
La întrebarea „credeți că vom ajunge într-o lume în care să nu ne înarmăm” răspunde și ministrul apărării cu o privire plină de înțelepciune „credeți într-o lume idealistă?”. Un poet! Modul în care a personalizat lumea este demn de anvergura culturală a doctorului în științe militare. Ce urmează este însă extras din sertarul intim al lui Caragiale: „Aveți un câine, o pisică?”. Fără să mai aștepte răspunsul continuă imperturbabil „când îi puneți mâncare, care este primul lucru pe care îl face?”. „Mănâncă” vine răspunsul firesc. Aiurea! Câinele lui Ciucă are alte preocupări. Al lui „se uită stânga, dreapta, să vadă dacă e sigur, dacă e liniște și poate să mănânce”, ne dezvăluie într-un acces de înțelepciune discipolul lui Pavlov. Acum am înțeles de ce ne înarmăm noi. Ca să nu-i fure cineva mâncarea lui Ciucă sau cățelului de pe lângă casă. Să mănânce amândoi în liniște. Bine, la cum se prezintă domnul general în rezervă nu s-ar spune că-i pune cineva prânzul în primejdie. Sau oricare alta dintre mesele zilei.
În cele din urmă se termină emisiunea nu înainte de a-i fi oferită o carte distinsului invitat. O idee îndrăzneață sau o aluzie că n-ar strica dezvoltarea unui vocabular mai bogat? La rândul său Ionel oferă și el o carte. Ar fi pus el și dulceață în galoși, dar se înțepenise în fotoliu. Adusă în grabă de unul din consilierii care au negociat interviul cartea este „despre ce a însemnat războiul de independență pentru noi”. Nu știm cât a fost ignoranță și cât inconștiență, dar n-ar strica să citească și Ciucă despre războiul de independență. Măcar află că participarea Principatului României la Războiul ruso-turc din anii 1877–1878 a însemnat obținerea independenței față de Imperiul Otoman, dar și pierderea județelor din sudul Basarabiei. O independeță obținută în urma unei alianțe cu partenerul strategic de la acea vreme, Imperiul Rus. După care, consecventa ca întotdeauna, Rusia nu și-a respectat toate promisiunile. Nu-i era mai la îndemână distinsului general în rezervă să ofere realizatorului emisiunii un DVD cu bătălia de la Nasiriah, al căruie erou este? La fel de apreciată ar fi fost și lucrarea de doctorat „Dimensiunea angajării Armatei României în operații întrunite multinaționale” scrisă în tinerețe de actualul ministru Ciucă. Atunci, când a integrat și asumat lucrarea, nu auzise încă de „reziliența rezistenței” și ”vectorul apărării”, avea doar dimenisuni. Pe care și le-a dezvoltat ulterior, ajungând multimensional.
Un interviu dureros de urmărit, în care invitatul nu reușește să transmită vreun mesaj, dar pierde rar ocazia de a-și dezvălui (ne)putința intelectuală. Un ministru al apărării care nu înțelege diferența dintre militar și politician, provoacându-ne astfel emoții pentru viitorul Armatei. Un minister al apărării condus în același mod în care este antrenată o echipă de fotbal de patronul ei. În fapt, Ciucă este doar un parvenit pierdut în tranziția dintre armată și politică. Nu are nevoie de șef al Apărării, doar a fost el acolo și asta îi oferă licența de antrenor profesionist. Nu are nevoie de consilieri, nimeni nu știe mai bine ca el cum să facă praf Armata. Până la urmă, cei din interior pot confirma că face o treabă foarte bună.
Ce-ar mai râde Caragiale să-l vadă pe Ionel ajuns din maior de cavalerie ditamai ministru al apărării! „Uite, coniţă, Ionel nu s-astâmpără!” exclamăm și noi, aproape disperați!
panthemis11@gmail.com
