Este foarte greu să ghicești rațiunile care stau la baza actului de guvernare atunci când te confrunți cu decizii vitale pentru societate. Nu există nici o justificare oficială sau, dacă există, se rezumă la formulări seci incluse în expuneri de motive sau studii de impact scrise într-un limbaj de lemn uluitor pentru secolul XXI. Acest lucru este valabil și pentru mediul privat. Directorii de companii au impresia că ei știu totul. „Așa vreau eu!” sau „Eu sunt șeful”, sunt axiomele care stau la baza managementului de firmă.
Revenind la instituțiile publice, exemplele de proastă comunicare sunt nenumărate. Putem pomeni pe cea mai recentă: comasarea alegerilor. S-a spus că oamenii se plictisesc cu 4 (patru) rânduri de alegeri și, în plus, este prea mare cheltuiala. Fără alte detalii. Dar care-i suma economisită, la ce vei folosi banii? Nu știm. Ne-am putea plictisi? Ciudat... Câte sondaje ai făcut pe această temă? Doar unul? Urât.
Cel mai grav însă este ceea ce se întâmplă în domeniul siguranței cetățenilor. Mass-media prezintă un plan/scenariu NATO ca fiind semn de război iminent cu Rusia dar nimeni din Ministerul Apărării nu iese să explice cuiva ceva. Să zică o vorbă, să arate cu degetul... Mergem sau nu la război în vara lui 2025, cum spun „nostradamușii”?? La ce oră?
Fără nici un răspuns este și situația în care se află industria de apărare. La Fabrica de pulberi de la Făgăraș, un inginer are 1.800 lei net, lunar. Producția este prăbușită și nu s-au făcut investiții. Pare că nu suntem în stare să eficientizăm o afacere nici dacă piața de desfacere ar fi peste drum. Ce să mai vorbim de apărare...
Din păcate, nu există o cultură a „patriotismului european”, există doar protecționism, suveranism, naționalism. Există pasiunea bolnavă pentru ziduri, fie ele fizice sau de altă natură.
Mai putem enumera multe... Roșia Montană, întocmirea bugetului de stat ori falimentul (evident ostentativ) al Institutului Cantacuzino.
Alternativă la comunicare
În lipsa comunicării stat-societate, s-a umplut lumea cu analiști care ne asaltează cu „studii” și „sondaje” despre... nimic. Nu mai ai loc de „specialiști” născuți din ignoranța caracteristică societăților care au atins un anumit nivel de autosuficiență. Analiștii ne-au servit asigurări că NATO ne va apăra de „orice amenințare” dar au uitat să analizeze și esența alianței. Pentru că NATO este un concept care include militarii, politicienii și, culmea, pe noi, cetățenii. Nu este ceva picat din cer, nu este o armă-minune, nu este un blestem pe care să-l arunci, la nevoie, peste inamic.
Analiștii ne-au mai făcut să credem că singurul model economic pe care-l cunoaște planeta poate fi guvernat de liberul-arbitru. Aiurea, în lipsa comunicării și transparenței „cererea și oferta” devine o simplă metaforă. Și rămânem cu un amestec grețos de cartel format de guverne și elitele corporatiste. Un fel de filozofie marxist-liberală, numai bună de adormit copiii.
După același tipar au fost manipulate și doctrinele politice. Analiștii le-au „mixat” în așa fel încât să-și justifice finanțarea primită de la „jupâni”. Rezultatul? Nimeni nu mai înțelege nimic. Nu că s-ar mai chinui...
Cauză și efect
Așadar, de ce am ajuns aici, în acest punct? Cum spuneam, nimeni nu comunică cu nimeni. Nu mai există comunicatori. Uitați-vă la instituțiile românești, vedeți pe undeva purtător de cuvânt? Nu există. Sau, acolo unde sunt, dorm pe ei, mulțumiți de salariile grase, plictisiți de narcisismul stăpânilor. Politicienilor le convine, oricum cred că ei sunt buricul pământului. Dealtfel, aleșii neamurilor au impresia că transparența este opțională, nu o obligație. Comunicarea corectă, la timp, și decența (transparența) în decizii sunt o condiție esențială în formarea unei societăți europene care să răspundă instantaneu și eficient nevoilor cetățenilor.
Pe de altă parte, nici noi, cetățenii, nu mai suntem dornici să ne informăm. Am uitat că informația de calitate este baza educației iar educația contribuie din plin la bunăstarea comunităților și, implicit, a fiecăruia. Cauzele sunt multiple, de la analfabetismul promovat de stat (și acceptat de mediul privat), până la lenea uriașă care ne-a cuprins. Am ajuns să credem că facebook și tiktok sunt singurele surse de informare.
Întâlnesc din ce în ce mai mulți oameni care și-au făcut un titlu de glorie din faptul că ei nu mai urmăresc știrile, că nu mai citesc ziare (fie ele și în varianta online). Sigur, media are partea ei de vină, nu poți pretinde altceva în condițiile în care singura ta preocupare este știrea-apocalipsă. Însă nu asta este soluția.
O altă explicație... prostia. Una crasă, de-a dreptul jenantă pentru secolul în care ne aflăm. Înghițim orice, nu mai suntem în stare să deosebim imaginarul de real. Nu ne mai punem întrebări, nu mai punem întrebări. Logica existenței noastre pare a fi guvernată de o hilară „lege a lui Murphy”: rața zboară, avionul zboară... deci rața-i avion.
Una peste alta, nici nu-i de mirare că haosul la care asistăm în această perioadă a căpătat proporții epice. Așa că, pentru orice entitate interesată, haosul poate fi o armă. Nu mai este nevoie de soldați, nu mai este nevoie de agenți acoperiți sau de vreo cheltuială specială. Totul este să alimentezi haosul cu știri false, să creezi senzația că, de fapt, „inamicul” este peste tot. Nu va dura mult și adversarul tău se va prăbuși sufocat de ură, strivit de povara propriei neputințe.
Abia când descreierații își vor pune cizmele pe gâtul lui va realiza că, de fapt, avea nevoie doar de un psihiatru bun. Nu de vreun analist de premiu Nobel.
