Dogma vs doctrina, o luptă împotriva contribuabilului

Dincolo de doctrine politice (surprinzător cum i-a apucat pe liberali grija față de respectarea dogmelor politice liberale iar pe social-democrați dorul de politicile de stânga) este clar că România avea nevoie de un „moment zero”. Nu pentru a se încadra în vreo înțelegere cu UE, OCDE ori cu altă entitate ci pentru a se respecta pe ea însăși. Pe de altă parte, asemenea lucruri nu se fac ușor, nu de pe-o zi pe alta, nici măcar de la un trimestru la altul. Nu schimbăm dogme, influențăm destine.

Trebuia evitată senzația că asistăm, din nou, la o confruntare stat/contribuabil. Lupta pentru „ciolan” va deveni și mai evidentă în condițiile în care măsurile de combatere a evaziunii fiscale se reduc la „mica ciupeală” - vezi amenzile pentru mărfurile fără acte de proveniență ori amenzile pentru găinăriile din casele de marcat. Vei obține un amalgam de măsuri prea puțin eficiente, parțial inutile vizavi de beneficiile pentru buget. 

Și mai important este că se complică și mai mult regulile jocului economic – vezi impozitarea micro (una de-a dreptul progresivă) și veșnicul „război” cu PFA-urile ori multinaționalele. Chiar și taxarea suplimentară a băncilor nu pare a fi decât o vendetă ieftină în condițiile în care datoriile de miliarde ale companiilor de stat se rostogolesc mereu de la un ciclu electoral la altul.

Nu în ultimul rând, chestiuni simple dar de bază în economia privată (apropo de loializarea angajatului în contextul crizei forței de muncă) - precum tichetele de masă/vacanță - devin neatractive pentru angajator. Un angajator deja obosit și descurajat de o legislație care-l consideră, încă de la „naștere”, drept potențial infractor.

Măsurile „uitate”

Așadar, ce lipsește „reformei”? Dacă încercăm să centralizăm toate semnalele de alarmă primite în ultimele săptămâni, obținem un „opis” de „nevoi” (sau condiții prealabile):

  • O statistică foarte clară a numărului de bugetari: câți funcționari sunt (în total dar și pe domenii), câți angajați în agenții, câți în companiile de stat
  • Care este necesarul de funcționari și de angajați în instituții/companii de stat?
  • Câți bani datorează bugetului companiile de stat?
  • Pe ce se duc banii publici? (centre de costuri)
  • Cât ne-au costat excepțiile de la impozitare a unor categorii profesionale (IT, construcții, agricultură)? Ce plus-valoare au adus?
  • Analiză independentă pe gradul de evaziune fiscală, care ar fi domeniile/categoriile de risc

În plus, ai nevoie de un plan conex de susținere a tuturor măsurilor ce pot rezulta din analizele de mai sus. Ce ar trebui să conțină acest plan? 

  • Digitalizarea Fiscului
  • Reducerea (cu adevărat a) birocrației 
  • Reforma sistemului de pensii – inclusiv speciale și de serviciu (viitor)
  • Schimbarea modului de calcul și de prezentare a bugetului de stat (PIB net, profitabilitate/proiecte de investiții)
  • Reformarea sistemului de absorbție a fondurilor europene

Principiile de bază

După ce toate acestea sunt clarificate, începi să cauți soluțiile, să stabilești țintele pe care vrei să le atingi, să stabilești termenele. Te asiguri că al tău contribuabil a înțeles pe deplin măsurile. Totul transparent, totul pe bază de dezbatere publică. Abia la final treci la implementare. Unele reforme pot dura ani, altele luni. Ce-ți trebuie pentru asta?

  • Studiu de impact pentru fiecare măsură, în fiecare sector vizat
  • Impactul asupra bugetului
  • Definirea clară a excepțiilor
  • Principiile de încurajare a muncii/profitabilității
  • Gradul de predictibilitate (nu te asiguri că poți modifica CF dicreționar!”)
  • Stabilirea termenelor de implementare/conștientizare

Altfel, exact aceleași discuții fără finalitate vor fi reluate periodic - cel puțin 30 de ani de-acum încolo. Iar România va arăta exact la fel: un stat înțepenit în ură, cu politici de sectă care doar vor conserva (sau dezvolta) o societate bazată pe caste și interese de grup. Evident cu un motto pe măsură: „Oricine face performanță/profit (fără binecuvântare) va fi aspru pedepsit”.