Armata a fost de multe ori adusă în discuție drept garanție a disciplinei, integrității și onoarei. Sunt argumente pentru care, în toate momentele grele ale unei națiuni, privirile se întorc către Armată ca ultim bastion al speranței. Este motivul pentru care militarii ar trebui să fie exemple de probitate profesională și morală. Haina militară nu este însă garanție pentru nimic atâta timp cât cel care o poartă nu se ridică la înălțimea importanței sociale și a încrederii pe care poporul i le acordă. Niciun cadru militar, activ sau în rezervă, n-ar trebui să-și permită compromisuri de la o conduită morală ireproșabilă.  Nici măcar atunci când interesul personal se aliniază cu cel al partidului pe care îl servește. Cadrele militare, active sau în rezervă, sunt în serviciul națiunii, nu al partidelor și intereselor politice.   

Schimbări trecute cu vederea de media

„Nimeni nu mișcă în front” a fost sintagma prin care eram informați, pe la mijlocul lui decembrie (17.12.2020), de revocarea lui  Dan-Cătălin Vatamanu din funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM),  printr-o decizie a premierului interimar, general (rz.) Nicolae Ciucă, după scandalul de la rabla pentru electrocasnice. Știrea nu a produs mare interes atâta timp cât Ciucă însuși este implicat în programul „rabla pentru electrocasnice” al Statelor Unite. Doar că el cumpără din bugetul național, la care speră să primească acces nelimitat într-un viitor cât mai apropiat. Și uite așa, printr-un program global „rabla” am ajuns să cumpărăm avioane de luptă fabricate în urmă cu aproape jumătate de secol și să „investim strategic” miliarde într-un sistem Patriot destinat apărării împotriva cormoranilor care invadează ticălos zonele limitrofe Deltei. După ce va fi „uns” premier vor urma achiziții importante, începând cu USS Arizona (recuperat după Pearl Harbour) pentru Forțele Navale și un zeppelin pentru Forțele Aeriene. 

Aiurea! Îl preocupa pe Ciucă situația mediului înconjurător cam cât era interesat Iohannis de Orban premier. În fapt știrea completă ar fi trebuit să menționeză că noul preşedinte al AFM,  Ştefan-Andrei Cazacu, este „omul de casă” al președintelui Consiliului Județean Iași, fostul ministru al mediului, Costel Alexe. Vatamanu, vicepreședinte PMP Mehedinți, a ocupat vremelnic funcția doar pentru că PNL avea nevoie de susținerea partidului băsescian și le vindea iluzia înfrățirii de după alegerile parlamentare. „Decât” că PMP nu mai prezintă interes, iar protejații partidului președintelui trebuiau adăpostiți până nu apucau USR și UDMR acces deplin la administrația centrală. 

Traseul „specialistului” în fonduri de mediu Ştefan-Andrei Cazacu este demn de scenariu de film. În perioada 2014 – 2019, proaspătul președinte al AFM, era „consultant parlamentar” având o contribuție deosebită în monitorizarea calității aerului. Ștergea praful de pe tobă.  După instalarea lui Costel Alexe la conducerea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) Cazacu, fost administrator al Societății Domeniul ARCA SRL (fondator Alexe însuși) devine consilier al proaspătului ministru. În septembrie 2020, Alexe este ales președinte al Consiliului Județean în urbea natală, iar ministru MMAP este numit, de către competentul domn Orban, Mircea Fechet, un alt ilustru necunoscut al domeniului. Încercați să lecturați CV-ul domnului Fechet, dar fără să clipiți, se termină repede. Cu Fechet ministru, Cazacu este numit secretar de stat în locul lui, pentru ca în cele din urmă, viziunea domnului Ciucă să-l transfere președinte al AFM. Pe scurt, ministerul cu cele mai multe probleme, cu proceduri de infringement în domeniul mediului privind deșeurile, natura, apa și calitatea aerului, este condus de niște nulități, pardon „somități” ale domeniului care se rotesc pe funcții. 

Declarații de avere „cu deranj”

Un minut zăbavă pentru a înțelege cum funcționează „compensațiile” în politică. În declarația de avere, semnată la 18.11.2020, Cazacu declară un împumut de 20.000 (două zeci de mii) lei acordat unui anume domn Alexe Costel. Dacă nu este fostul său șef, ministrul Mediului care l-a propus secretar de stat și într-un Consiliu de administrație la Administrație Naționale de Meteorologie (ANM), atunci Cazacu are o slăbiciune pentru prieteni cu numele Alexe Costel. Dar nu există dubii. Dacă în declarația de avere rectificativă depusă la 5.11.2020 de către deputatul Costel Alexe nu apare acest împrumut, același Costel Alexe, la aceeași dată depune o altă declarație de avere în calitate de președinte al Consiliului Județean Iași, unde recunoaște contractarea unor împrumuturi de la persoane fizice în valoare totală de ... 396.000 (treisutenouăzecișișase mii) lei, dar și o depunere de 446.000 lei la... PNL Iași. Pe scurt, Costel Alexe depune două declarații, în aceeași zi, la două instituții diferite, cu conținut diferit. De urmărit de unde restituie PNL Iași aproape jumătate milion de lei către Costel! Că omu’ trebuie să înapoieze împrumuturile în 2021. La fel de interesant ar fi de văzut cum reacționează Agenția Națională de Integritate la „deranjul” din declarațiile de avere ale lui Costel.