Inflația e mare? Floare la ureche. Suntem înglodați în datorii? Nici o problemă, finanțatorii abia așteaptă să ne strângă de gât cu acea frumoasă centură de siguranță. Arieratele statului? Nimic mai ușor, facem rost de bani cu taxe mai mari... fără să le majorăm! Cinci milioane de săraci? Floare la ureche. Desființăm sistemul medical și o să reușim rapid scăderea la jumătate a numărului de bolnavi. Totul se rezolvă într-un final, absolut totul. Tăiem orice. „A tăia” este soluția, unică, în materie de reformă, relansare, restructurare. 

Cu toate acestea noi nu ne vom mai reveni niciodată. Spun asta pentru că am pierdut ceva esențial: moralitatea. Mizeria la care asistăm în ultima perioadă (în România sau aiurea-n lume, de exemplu în SUA) depășește puterea de înțelegere a unui om normal. Mă refer la aceia care au sperat toată viața lor că pot progresa prin muncă, loialitate, cinste. Zi de zi sunt agresați cu monologuri agresive din partea Puterii, cu miștouri guvernamentale sau pur și simplu cu violențe de orice fel. Observi, din ce în ce mai des, cum indivizi care nu au nici o treabă cu moralitatea o predică pe unde apucă. 

Bresle întregi sunt pur și simplu desființate în numele urii de clasă. Categorii sociale sunt cu totul călcate în picioare din aberantul motiv că nu mai acceptă un singur punct de vedere. Când mai vezi și că realitatea este prezentată ca fiind alcătuită din orice poți să furi fără a fi prins, îți vine să faci vreo primejdie. Tineri care nici măcar nu erau născuți înainte de 1989 au un comportament politic comunistoid și vorbesc în șabloanele partidului unic.

Te simți ca în ochiul unui uragan, înconjurat de principii spulberate de un perete de aer care se învârte cu o viteză amețitoare. Nu ai ce să faci, dacă te miști vei fi aruncat în vârtej. Nu ai cum să te aperi, nu poți decât să speri că furtuna se va potoli într-un final. Durează însă de 34 de ani și se tot întețește. Dacă mai ai și copii, disperarea este uriașă. Te gândești mereu ce se va alege de ei iar durerea pe care o simți este copleșitoare când îți dai seama că i-ai condamnat doar acceptând să se nască în aceste vremuri. Nu au nici o șansă de supraviețuire într-o lume în care totul este toxic, veninos. Iar dacă vor îndrăzni vreodată să gândească singuri, vor primi pe loc sentința „vinovat”. 

Dreapta este stânga și viceversa. Extremele au devenit panaceu universal, forța este liantul care dizolvă problemele. Agresorii sunt victime, se vând ca promotorii libertății iar cei loviți sunt băieții-răi și sunt vânduți oricui. Și lumea crede, lumea a uitat greșelile (istoria), lumea observă tâmpă cum democrația se prezervă la mall, eventual lângă stive de telefoane de lux.

Ne îngrozim când se apropie inteligența artificială dar o folosim rânjind ghiduș ca să facem analize pe mii de euro din bani publici. În plus, nici nu ne pasă că prostia naturală ne-a readus la stadiul de animăluțe din cretacic. Numai că de data asta nu ne-a lovit un meteorit ci spondiloza cerebrală.

Am devenit parte a unui peisaj grotesc în care pașii noștri prin viața cotidiană sună precum mersul unui porc prin nămol. Reprezentăm esența decadenței, urâm fără motiv, scuipăm fără motiv și inventăm motive ca să iubim non-valorile. Nu mai avem nimic sfânt, părem a fi proiecția ironiei pe Pământ. Da, acum pare clar că „Dumnezeu și-a supraestimat capacitățile atunci când l-a creat pe om”. O iei la sănătoasa dacă vezi pe cineva îndreptându-se spre tine, chipurile, să-ți facă un bine.

În ceea ce ne privește, cred că de aceea nu suntem loviți de catastrofe naturale precum cele din restul Europei, Asia ori Americi. Când e supărată pe noi, Mama Natură poate bea liniștită o cafea. Știe că se poate bizui pe uluitoarea noastră pricepere în a provoca un dezastru total. Iar spectacolul ... chiar merităm să-i distrăm pe alții.