Cine a cultivat ideea că Ciucă, Nicolae-Ionel Ciucă, ar fi altceva decât un arivist și un oportunist ordinar este cel puțin superficial, dacă nu la fel de intenționat să coboare în derizoriu ideea de competență. La fel cum “marele profesionist” nu se poate lăuda decât cu distrugerea Armatei, sistematic și cu o pasiune demnă de o cauză mai bună, nici argumente care să-l recomande drept salvatorul națiunii nu se pot găsi. În fapt așa cum se prezintă, groparul Armatei României, cam la fel ar performa și din poziția de premier sau oricare alta ar mai avea vreun inconștient să-i ofere.

Nicolae Ciucă se află, de cel puțin 7 ani, la nivelul superior al deciziei în Armată, 

de unde a avut oportunități să-și demonstreze calitățile de lider mai mult decât oricare alt ofițer activ al ultimilor 20 de ani. Din nefericire, pentru militari și pentru țară, în această perioadă Ciucă a îngropat personal sau a contribuit direct la eșecul tuturor programele majore de înzestrare, a distrus sistemul de recrutare, educație și formare, pe cel medical și de asistență socială, a distrus managementul resurselor umane și a anulat șansele unei reconstrucții a Armatei, a înlăturat perspectiva promovărilor pe competență și profesionalism, a cultivat obediența și propriul grup de interese, iar de când este ministru a înlăturat total controlul civil asupra Armatei. 

Înzestrarea și modernizarea Armatei, modul în care sume imense din bugetul țării sunt plătite tribut către puteri străine, în timp ce militarii noștri sunt prost îmbrăcați, nu au hrană, nu au armament și muniție, nu dispun de infrastructura necesară instruirii, echipamentele sunt doar cârpeli jalnice, iar clădirile cad peste soldați, toate acestea reclamă atenția unor articole mai largi. 

Pentru a înțelege însă impactul devastator al domnului Ciucă asupra Armatei și capacității de apărare a țării trebuie spus că, în ultimii 7 ani, Ciucă a fost cel care a condus/ comandat majoritatea achizițiilor și cel care a avizat documentele de bază care declanșau procedurile. Toate programele majore de înzestrare au la origine documente cu cerințe operaționale și cu nevoi ale misiunii elaborate exclusiv de către beneficiarii acestora, adică structurile conduse de Ciucă (general sau ministru). 

Unde s-au dus peste 7 mld dolari din bugetul Armatei? În 7 baterii Patriot care vor rugini în depozite, a unor rachete HIMARS pe care nicio țară NATO din Europa nu le mai are, a unor Piranha care nu sunt compatibile cu sistemele noastre și a unor fabuloase F16 inoperabile pentru că sunt vechi și trebuie modernizate sau pentru că infrastructura nu este finalizată și piloții nu se pot instrui. 

Dacă în anul 2017 generalul locotenent Anastasof a încercat să se opună achiziției avioanelor F16, în condiții umilitoare, a fost schimbat, iar dacă generalul maior Uifăleanu a încercat să accelereze procedurile de achiziții pentru echipamente vitale, în detrimentul unora inutile, iarăși a fost schimbat. În schimb prosperă Lockheed Martin și Raytheon Technologies sau General Dynamics (corporația care deține firma Mowag, producătorul Piranha) companiile americane care primesc peste 6 mld dolari. Cei aproape 1 mld dolari plătiți pentru F16 se întorc tot la Raytheon Technologies care va vinde avioane F35 Portugaliei. O privire mai atentă asupra achizițiilor Armatei României și vom realiza cum am aruncat miliarde, iar capacitatea noastră de apărare este sub nivelul anilor 80. Despre asta însă, pe larg, cu argumente, într-o altă intervenție. 

Managementul resurselor umane este, însă domeniul care ar trebui să îngrijoreze cel mai mult 

și unde Armata României sângerează efectiv. Amestecul de haos, interese obscure, abuzuri și ilegalități a căpătat valențe greu de imaginat cu Ciucă la conducere. Principiile care ar trebui să stea la baza evoluției în carieră se aplică secvențial și exclusiv pentru cei care mai cred că Armata este o instituție serioasă, în care promovările se fac pe criterii de profesionalism și rezultate în activitate.  

Altfel, cadrul normativ este amendat ori de câte ori interesul o impune, nu există o planificare a carierei sau cel mai mic interes pentru cultivarea competenței, niciun tânăr militar nu are habar pe ce funcție sau în ce structură va activa peste 2-3 ani. Cum ar putea fi altfel când mulți indivizi de la vârful Armatei au beneficiat de culoare favorabile, în detrimentul respectării unei evoluții firești, pentru că au în comun … strânse legături cu Statele Unite, sprijin politic sau servesc intereselor domnului Ciucă. Altfel, stagiile pe funcții și experiența la eșaloanele inferioare sunt doar pentru fraieri și indezirabili. Pentru băieții deștepți din Armată regulile se aplică prin soluții personalizate.

Astfel, generalul locotenent Daniel Petrescu, șeful Statului Major al Apărării, și successor al domnului Ciucă, a fost un an de zile comandant de brigadă, doi ani de zile comandant al Divizie Multinaționale din București (în fapt un comandament care nu are nimic în subordine și care doar se joacă de-a armata) și câteva luni locțiitor al distinsului domn actual ministru. Pentru a i se face culoar au fost înlăturați de pe funcții sau umiliți generali care au condus ani de zile categorii de forte, care aveau experiență și realizări cât nu va aduna obedientul Petrescu în toată cariera. Generalii Scarlat, Anastasof, Uifăleanu sau Toader nu răspundeau însă singurului criteriu pe care Ciucă l-a cultivat în carieră, lipsa coloanei vertebrale. O carieră construită pe misiuni externe, dintre care 3 ani în SUA, un Colegiu de război în țara partenerului strategic și generalul locotenent Daniel Petrescu este gata să-i servească pe cei care i-au sprijinit ascensiunea.

Generalul maior Berdilă Iulian, este un alt exemplu despre cum 6 (șase) cursuri de lungă durată în SUA te recomandă pentru funcția de șef al Statului Major al Forțelor Terestre. După ce a condus câteva luni aceeași Divizie Multinațională din București, iar anterior aproape 2 ani o brigadă de unde a fost extras pentru a se face uitat dosarul penal deschis pe numele său, a prins două stele într-un an și comanda celei mai mari categorii de forte armate. Generalul Berdilă are cursuri și specializări în SUA câte nu apucă să facă într-o carieră completă un ofițer american, iar “prietenia” acestuia cu câțiva “angajați” ai SUA l-a ajutat atât în mușamalizarea procesului penal cât și în ascensiunea fulminantă. În fapt dânsul nu este chiar feblețea domnului Ciucă, dar partenerul strategic poate fi uneori mai persuasiv decât dealul Cotrocenilor. 

Onorabilul domn Ciucă este însă expresia deplină a modelului de success în… politica-militară

După ce a ocupat câteva luni funcția de șef al Statului Major al Forțelor Terestre și alte câteva pe cea de locțiitor al șefului Statului Major General (model transmis parțial succesorului Petrescu), a subordonat Armata deplin intereselor politice și a coborât în banal și derizoriu onoarea militarului roman. 

Declarația din iunie 2018 „Consider atât de sfântă onoarea și demnitatea de a fi fost șeful Statului Major al Apărării încât, indiferent de ceea ce mi s-ar propune, nu voi face altceva. […] Nu voi face politică. Voi face tot ceea ce îmi stă în putere şi îmi va îngădui viitorul să sprijin această instituție. Dar nu dintr-o funcție publică” este mai mult decât suficientă pentru a înțelege probitatea distinsului general.  

Onorabilul avea în vedere valori morale cu valabilitate limitată în timp, pentru că, începând cu toamna aceluiași, an generalul Ciucă a pus Armata Română la dispoziția interesului politic al PNL și al lui Iohannis. S-a scris atât de mult și s-a demonstrat atât de clar cum a încălcat Ciucă legea, cum a făcut politică deși era șeful Armatei, iar reacțiile au fost atât de palide încât chiar nu mai merită dezvoltat subiectul. Acum un an de zile, când cabinetul Orban se afla în perioada de gestație, generalul în activitate Nicolae Ciucă a oferit certitudine, dincolo de echivoc, faptului că, într-o majoritate covârșitoare, în spatele unui general stau influențele și interesele politice. Erau doar șoapte despre neccesitatea unui sprijin politic dacă vreun militar are în vedere o carieră spre vârful Armatei, domnul Ciucă nu a făcut decât să elimine suspiciunile cum că ar putea fi și altfel. Printre ofițerii cu onoare și dragoste de țară circulă un principiu pe care își clădesc stilul de conducere, „exemplul personal”. Dureros exemplu oferă domnul Ciucă tinerilor militari.

Onorabilul domn Ciucă nu și-a construit doar cariera cu sprijin din exterior, a lucrat și pentru imagine cu grijă și cam singurul profesionalism de care dă dovadă. În urmă cu câțiva ani Radu Dobrițoiu, un angajat al TVR care sprijină fără rezerve ascensiunea generalului și pe a grupului de interese din jurul său, produce o mistificare de presă sub titlul “Bătălia de la Nassiriyah, prima lupta a Armatei Romane de dupa cel de-al doilea razboi mondial”. Astazi i-am spune reportajului fake news, în urmă cu câțiva ani era doar o minciună ordinară. Nu există în istorie nicio batălie de la Nassiryah în perioada în care domnul Ciucă se asundea în comandamentul batalionului, cum nu există performanță remarcabilă a domnului Ciucă în ultimii 7 ani de când păstorește destinele Armatei. Asta doar ca să înțelegem lipsa totală de scrupule a unui individ care, demonstrat, calcă orice în picioare pentru a-și alimenta orgoliul și îngâmfarea.

În timp ce militari onești sunt supuși umilințelor unor comisii de selecție lipsite de transparență și reglementări fără echivoc, generalii armatei au statut special și nu răspund decât atunci când nu se supun intereselor de partid. Managementul resurselor umane în Armată este un amestec de întâmplare, corupție, interese obscure și servilism față de... Ciucă. 

Avansările de anul acesta 

sunt un alt exemplu despre cum gașca aflată la putere, în politică și în cercul lui Ciucă, înțelege să își manifeste influența în Armată. 

Astfel, doamna de suflet a distinsului ministru Ciucă, colonelul Cristea Paula, primește o stea de general după ce anul trecut stelele au coborât pe umerii soțului, generalul de brigadă Ionel Cristea. La câte nopți târzii petrece Paula în cabinet, lângă (mă)Ciucă, o stea pe umărul soțului s-a dovedit a nu fi fost o compensație suficientă. Încercați să aflați care este funcția doamnei general de brigadă sau contribuția la evoluția Armatei. Deși prestează de facto ca director de cabinet al domnului ministru, după ce vreme de câțiva ani a fost un fel de șefă de cabinet a generalului Ciucă, de jure a ocupat o funcție de general pentru care altcineva trebuia să îndeplinească sarcinile. Acum nu este clar dacă poziția actuală este onorifică sau deplină, dar curând vor apărea articole cu familia de generali din Armată. 

Generalul de brigadă Dragoș-Marian Popescu, șeful Direcției Medicale, primește încă o stea în condițiile în care realizările acestuia sunt total inexistente, sistemul medical militar este incapabil să își îndeplinească misiunea de bază, iar spitalele militare sunt afaceri de familie și subordonate influenței caracatiței politice sau de afaceri. Dragoș-Marian Popescu are însă o mare calitate, este vărul primar al lui Virgil Popescu, ministrul economiei. De când a ajuns Virgil ministru cad stele peste văru’ Dragoș de zici că-i noaptea Perseidelor. Între timp spitalele militare sunt departe de esența existenței lor, iar în vremuri de pandemie și-au demonstrat cel mai evident limitele. Proaspătul general maior Popescu lasă sarcinile conducerii Direcției Medicale unui subofițer, individ care umilește personalul acestei structuri și face praf un întreg sistem, întrucât dânsul este foarte preocupat de jocurile politice și speră să ajungă la conducerea Institutului Național de Medicină Aeronautică și Spațială. 

Colonel Florin Oancea, un alt membru al Gărzii Pretoriene din jurul domnului Ciucă, este răsplătit cu gradul de general la mai puțin de un an după ce a fost uns  comandant (director general) al Institutului  Național de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”. Este singura realizare a legendarului institut de cercetare, a produs un general după ce în 40 de luni de management militar ne-a umplut doar de promisiuni și planuri de resuscitare. Să nu vă păcălească diploma proaspătului general, “dom’ doctor” s-a orientat încă din tinerețe către funcții administrative, că doar nu era să se obosească în sala de operații. O privire către evoluția profesională ne aduce în atenție un șir interminabil de cursuri, unele mai puțin utile ca altele, încât se ridică firesc întrebarea, când mai are timp un astfel de medic să mai și practice? Medicina adică, nu lingușeala și plecaciunea în fața domnului Ciucă. Domnul Oancea este specialist în cercetare medicală pe cât este alt general al lui Ciucă profesor universitar, generalul de brigadă Dorin Pleșcan comandantul (rector) Universității Naționale de Apărare „Carol I”, singurul rector al unei universități care nu deține titlul științific sau universitar. Dar și domnul Pleșcan a fost șef de cabinet pe la Ciucă. 

Cele câteva exemple sunt doar palide dovezi

 ale modului în care Nicolae Ionel Ciucă distruge consecvent și sistematic Armata României. Sunt atâtea abuzuri care au înscăunat indivizi mediocri în funcții pe care nu le meritau încât este greu să avem o imagine, măcar parțială, a fenomenului. Mai devreme sau, cel mai probabil, mult prea târziu, se va constata dezastrul produs de acest modest ofițer, Nicolae Ciucă, cum se va realiza și mistificarea din jurul său. Este suficient să vorbească cineva cu militarii Armatei, îngroziți de degradarea unei institutții în care și-au lăsat sănătatea, lacrimile, speranța… viața!

Noi, românii, avem nevoie de Armată doar dacă războaie sau alte amenințări ne bat la porți, cum ne gândim ce bine ne-ar fi prins niște spitale funcționale doar după ce vedem cum ale noastre iau foc. Proverbul atât de înțelept cu omul gospodar care își face vara sanie, nu a avut niciodată o reflectare mai clară decât pandemia prin care trecem. În condiții normale Armata ar fi trebuit să fie vârful de lance al luptei cu pandemia. Cele 12 spitale militare ar fi trebuit să fie în linia întâi, fiecare ar fi trebuit să fie pregătit pentru a răspunde unei amenințări biologice, dacă sistemul ar fi fost gestionat de profesioniști. Dacă generalii Armatei ar fi avut onoare și credință, dacă nu s-ar fi coborât în mocirla jocurilor politice și dacă ar fi fost liderii către care să privească trupele, cu admirație și încredere.

„Jur credință patriei mele România, jur să-mi apăr țara chiar cu prețul vieții […]“. 

Niciun militar nu jură credință președintelui, parlamentului sau guvernului (cu litere mici când sunt populate de indivizi care nu-și respectă poporul), cu atât mai puțin unui klausică, marcelică sau oricare banal sică ajuns din întâmplare purtător de mandolină. Nu jură credință ministrului, fie el și al apărării naționale, cum nu jură credință generalilor din Armată. Imnul Național nu-i provoacă fiori niciunui militar la gândul că își așază, ipocrit, clasa politică mâna la inimă sau pentru că un ministru sau senator mai depune o coroană de flori la mormântul camarazilor pentru care  “cu prețul vieții” a fost legământ de onoare. 

Privațiuni și responsabilități nu-și asumă militarul de dragul generalilor care își vând sufletul și camarazii pentru stele, unui grup de interese care scoate România la vânzare sau a unei găști pentru care politica este mijloc de îmbogățire. Militarii jură credință poporului, să-l apere, cu prețul vieții. Cine îi apără, însă, pe militari? Când sunt umiliți în fiecare zi, când le sunt numărate florile din coroane, prea multe dintr-o pensie “specială”, când sunt batjocoriți de politicieni în goană după voturi ieftine sau de proprii generali ahtiați după onoruri efemere. Cine ne apără Armata? Măcar cât să avem speranța că are cine să ne apere pe noi!

Din nefericire pentru poporul român întotdeauna marile provocări ne-au prins nepregătiți și având la conducere indivizi care nu meritau această țară. Din nefericire, o țară este mult mai ușor de distrus din interior, iar o țară cu o armată condusă de generali corupți și obedienți intereselor externe nici măcar nu mai trebuie distrusă. E bună doar de muls!