Rădăcinile unui președinte descălecat în Ardeal

Înaintașii lui Iohannis s-au așezat în Ardeal în urmă cu peste o jumătate de secol, conform propriilor declarații. Au beneficiat, la fel ca majoritatea sașilor trimiși de regele Ungariei să colonizeze zona, de drepturi și privilegii superioare românilor. Confesiunile făcute de „președintele dezbinării noastre” dezvăluie că familia Johannis nu a fost foarte bogată, dar nici săracă. Așadar, strămoșii prezidențiali n-au suferit în perioada baronului cu statuia, von Bruckenthal, au prosperat. De reținut că pruncul Klaus Werner este primul din familie al cărui nume este Iohannis, în urma unei greșeli de redactare a certificatului de naștere, ceilalți au fost Johannis. 

Grupul Etnic German, înființat la sfârșitul anului 1940, urmare a presiunilor Germaniei naziste, a devenit reprezentativ pentru comunitatea sașilor din Transilvania în perioada celui de-al doilea război mondial. În cei 4 ani  de existență Grupul a adunat o avere considerabilă, mai ales clădiri în centrul istoric al Sibiului. În anul 2007, Forumul Democrat al Germanilor din Sibiu (entitate cu personalitate juridică) dă în judecată Primăria Sibiu și solicită să se recunoască dreptul acestuia la succesiunea patrimoniului Grupului, organizație declarată fascistă. În aceea perioadă, primar al Sibiului și președinte al Forumului Democrat al Germanilor din România era Iohannis, KW. 

Același Iohannis care prin activități desfășurate, la limită sau dincolo de lege, a „reușit” să intre în posesia unor case în valoare de sute de mii de euro, tot în centrul istoric al orașului Sibiu. Anterior, familia Iohannis, prin soția actualului președinte, a fost implicată în câteva dosare de adopții internaționale, cercetate de procurori. O chestiune care și astăzi ridică multe semne de întrebare. Faptul că Robert Sighiartău (exponentul unei alte grupări cu suspiciuni de grup infracțional organizat, cu ramificații în același domeniu) este intens curtat de Iohannis nu pare a fi total întâmplător.

Revenind la istorie, Ardealul și, mai târziu, România, au oferit posibilitatea unor sași de la periferia Austriei să-și întemeieze un cămin, cei mai mulți integrându-se până la a se identifica cu națiunea gazdă. Sunt însă destui cei care, deși nu-i urăsc,… îi disprețuiesc pe români. De la așezarea acestora în vatra dacilor liberi, unii sași nu și-au ascuns disprețul față de nativii din zonă, pe care îi considerau inferiori. Cu fiecare apariție și parcă tot mai agresiv, „președintele dezbinării noastre” nici măcar nu încearcă să-și mai ascundă lipsa de considerație față de români și România. Un sas cu multe case, fără moștenitori sau alte rude de sânge în România, pentru care disputele, orgoliile și „dosarele” personale sunt mai presus de interesul național. 

Ura și dezbinarea, un stil de a conduce

Politica internă a sasului ales la conducerea țării, exclusiv datorită legendarei rigori și corectitudini nemțești, este un interminabil șir de conflicte, răzbunări și vitriol. Indiferent de orientarea politică, ideologică sau de altă natură, pentru președinte toți românii, toate partidele, ar trebui să fie egali. Nu sunt pentru Iohannis, cum nu au fost pentru Băsescu.

A început un conflict deschis cu premierul în funcție și un război de gherilă cu PSD  încă de pe timpul campaniei electorale din 2014. Ponta și Antonescu au fost cei care l-au propus  drept candidat al USL pentru cea mai importantă funcție administrativă din stat. Așa a devenit Iohannis celebru, drept „premierul de la Grivco”. Nimeni nu a încercat să deslușească ieșirea nefirească din politică și cum, într-un an de zile, Antonescu a pierdut partidul și candidatura la președinție în fața unui individ cu un trecut destul de tulbure, Werner Iohannis.

După demisia lui Ponta, ca urmare a presiunii publice pe care o alimenta cu ferocitate „sasul cu șase case”, am avut parte de celebrul „a fost nevoie să moară oameni ca Guvernul să demisioneze”. Ne-a surprins lipsa de empatie a lui Iohannis pentru decesul unor români, dar am considerat-o doar o exprimare nefericită. A plecat Ponta, au trecut 6 ani, dar nimic nu s-a schimbat. Precum Arafat, este de neclintit și ne arată cu fiecare apariție cum poate un venetic să umilească un popor. Oricum, ancheta în cazul Colectiv nu a relevat mai nimic, iar marii arși sunt, pe mai departe, transferați în străinătate. În tot acest interval, 3 ani a guvernat Iohannis și 3 ani PSD. În schimb setea lui Iohannis pentru creșterea mortalității în rândul românilor se dovedește tot mai nestăvilită.

Guvernarea Cioloș din 2016, o decizie unilaterală a lui Iohannis, s-a dovedit a fi un dezastru. Încă un an în care România s-a afundat în datorii și a reușit performanța să nu atragă niciun cent din fondurile europene. Au urmat doi ani în care PSD, tocat zilnic de președinte și-a demis doi premieri și a propus o soluție pe cât de hazlie pe atât de dramatică: Viorica Dăncilă. Nominalizarea acesteia a fost garanția lui Iohannis pentru încă un mandat, dar și o altă dovadă de meschinărie politică. 

Alegerea lui Orban ca premier a venit doar din dorința de a-și securiza câștigarea alegerilor prezidențiale. Un cabinet pe care Iohannis l-a aprobat în integralitate, în care și-a impus doi mediocri, Ciucă și Aurescu, peste ministerele care sunt în sfera prerogativelor prezidențiale. Cele două domenii nu doar că nu au fost dezvoltate de către Iohannis și protejații lui, dar cu Nicușor și Bogdănel la conducere au cunoscut cea mai lipsită de strălucire perioadă a ultimilor 30 de ani. Cabinetul Orban a fost momentul când Iohannis l-a introdus în politica mare pe Vasilică Cîțu, o altă invenție a vizionarului de la Cotroceni. 

Nici pandemia nu oprește disprețul prezidențial

La începutul anului 2020 Iohannis avea un sigur obiectiv, alegerile anticipate, ignorând amenințarea coronavirsului, într-o perioadă când liderii responsabili pregăteau criza sanitară. O avalanșă de decizii aberante, de „hei-rup” românesc, de abandonare, iarăși, a țării în mânile lui Arafat și de orientare către dictatura militară, așa a început pandemia pe plaiurile mioritice. Ne-au lovit crunt iresponsabilitatea și ura lui Iohannis pentru țară. Au fost mai puternice decât vocea rațiunii și semnalele de alarmă din toate direcțiile. La câteva luni după ce am ieșit din primul val, Iohannis și-a găsit un alt obiectiv, paralel cu Constituția, susținerea campaniei electorale a PNL. A facut-o la vedere, mai furibund și pătimaș decât membrii activi ai partidului. 

Dezamăgirea produsă de pierderea alegerilor, în favoarea PSD, nu l-a dezarmat. În noiembrie 2020, a încropit repede o pseudo-majoritate parlamentară și un Guvern Cîțu care a făcut din austeritate și modificarea legilor prin ordonanțe singurele constante ale unui an dramatic . Asta după ce aceleași Cîțu își depusese mandatul de prim-ministru desemnat în martie 2020, fugind efectiv din Parlament cu câteva minute înainte de votul pentru învestitură.  De atunci, Guvernul Cîțu demis prin moțiune, Parlamentul redus la poziția de rudă săracă a acestuia și o neîncredere totală a populației în clasa politică sunt singurele „realizări” ale președintelui Iohannis în politica internă. 

Scena politică a fost permanent marcată de intervențiile pline de vitriol și venin ale chiriașului de la Cotroceni. Era normal, astfel, ca nici partidul care l-a așezat în scaunul prezidențial să nu fie ferit de atacuri și acțiuni devastatoare. Alina Gorghiu și Vasilică Cîțu sunt impuși la conducerea PNL de Iohannis, într-un partid care nici măcar nu mai mimează democrația. Doi indivizi care au coborât partidul la un nivel  pe care puțini îl anticipau. Două personaje șterse, lipsite de anvergură, rezultate sau carismă, cu caractere îndoielnice și pentru care PNL nu reprezintă decât oportunism și parvenitism. Distrugerea PNL și apropierea de implozie sunt rezultatele interferențelor inacceptabile și neconstituționale ale lui Iohannis în viața partidului.  

În 7 ani de mandat, Iohannis nu are nicio relizare în politica externă sau cea de apărare, domenii de responsabilitate primară. Tot în afara Schengen, tot cu vize pentru America, dar mult mai izolați de Europa și având relații mult mai reci cu vecinii. Diletantism, aventură și lipsă de profesionalism, acestea sunt coordonatele politicii externe românești de când la conducerea ei se află KWI și cei impuși de el. O subordonare totală față de partenerul strategic, umilințe diplomatice și o lipsă de respect a acestuia care ne așează dincolo de granițele unei colonii. 

România, măcelăria de la care politrucii nu pleacă

Dezbinarea pe care o cultivă Iohannis încă de la începutul mandatului atinge astăzi cote… pandemice. Guvernarea în bătaie de joc pe care a impus-o „sasul cu șase case” are valențe dintre cele mai terifiante. În România, potrivit mass-media care prezintă Apocalipsa, mor zilnic sute de oameni infectați cu Covid, sistemul sanitar este sufocat, dar președintele României se joacă de-a nominalizări și se șicanează cu foștii parteneri. Să propui un premier (Cioloș) doar pentru că vrei să dai o palmă virtuală unui partid care ți-a stricat jucăria e dovadă clară de dispreț față de un popor pe care pandemia îl încearcă rău. Dar să propui apoi un candidat ca ex-generalul Ciucă, doar pentru că așa ai primit ordin de la partenerul strategic, este dispreț amplificat de lehamite. Despre Ciucă și modul în care un ilustru sfertodoct a ajuns să-și construiască imaginea cu minciuni, falsuri și corupție, în materialul următor.

Criza va trece, partidele își vor da mâna peste țară și vor guverna, împreună, pentru propria lor bunăstare. USR și/ sau PSD își vor uni forțele să voteze Guvernul Ciucă, pentru că nu pleacă nimeni de la măcelărie. Populația va suferi șocuri repetate, dar unii se vor încăpățâna să supraviețuiască. Electoratul va fi mituit sau va vota așa cum se vacinează, de frică și obligat de autorități, iar conducerea se va roti cum se întâmplă la fiecare 4 ani. Vom avea iarăși Guvern PSD, cu aceeași baroni locali, cu aceleași circumscripții electorale transformate în feude ale grupărilor de interese care au subordonat comunele și orașele României. Pandemia va trece și memoria colectivă va șterge mizeriile perioadei actuale.

Vom uita un președinte care ne privește cu dispreț și care a făcut dintr-o țară aflată la marginea Europei una aruncată la periferia lumii a treia!? Vom uita cum „sasul cu șase case” ne-a tratat cu lehamite și ne-a ucis sistematic șansele pentru o viață decentă? Iohannis va plăti Apocalipsa pe care o lasă acum „moștenire”? Pentru că mai are 3 ani în care va transforma calamitatea în cataclism. Suntem dincolo de pragul dezastrului din cauza celor care ne conduc, dar, mai ales, al celui care de 7 ani nu face decât să distrugă, sistematic și cu bună știință, România - sasul Klaus Werner Iohannis, încă președintele României.  De reținut că la finalul mandatului, statul român îi va pune la dispoziție, pe viață, o locuință de protocol. Așa că sasul va rămâne, pe mai departe, cu șase case.