Prețul la energie, perdeaua de fum
Creșterea prețurilor la energie (electricitate, gaz și combustibil), coroborată cu reducerea consumului, afectează atât producția cât și cererea de bunuri și servicii. Efectul direct asupra producției ar fi totuși redus. Energia are o pondere relativ mică față de forța de muncă, mijloacele de producție sau materiile prime. Pe de altă parte, scăderea cererii are, de departe, impact negativ imediat asupra PIB-ului.
Puterea de cumpărare a unei gospodării scade semnificativ, prin alocarea unui procent mai mare acoperirii costurilor cu energia. Impactul economic nu este încă vizibil, dar menținerea cheltuielilor de consum la un nivel relativ egal perioadei anterioare este doar liniștea dinaintea frutunii. Luna decembrie și acoperirea creșterilor de prețuri din economii au creat impresia că populația absoarbe ușor impactul scumpirilor.
În fapt, creșterea prețurilor la energie afectează direct și indirect veniturile și cheltuielile gospodăriilor. Venitul real a crescut foarte puțin în ultimii ani, astfel încât nu compensează nici procentul oficial al inflației. Care oricum este scăzut artificial. Explozia prețurilor de consum nu a fost urmată de măsuri directe de protecție prin ajustarea veniturilor (salarii și pensii). Creșterea reală a compensațiilor a scăzut pe măsură ce prețurile au crescut.
Paradoxal, profiturile generale și cheltuielile întreprinderilor pentru investiții au rămas la un nivel ridicat, în ciuda prețurilor la energie, în timp ce profiturile companiilor energetice au crescut semnificativ.
Recenta liberalizare a pieței energetice probabil va reduce nivelul PIB-ului real în următorii ani și va avea efect imediat asupra inflației. În plus, dacă creșterile de prețuri nu vor fi compensate, nivelul de trai în România va scădea mai mult decât cel al PIB-ului. Ceea ce ar fi chiar o performanță, să coborâm din lac în puț.
Efectele pe termen scurt asupra cererii și ofertei, precum și cele generate de șocurile resimțite de populație sunt, în general, amplificate sau atenuate de politicile guvernamentale. Atât politicile microeconomice (în primul rând reglementări, cum ar fi controalele asupra prețurilor la energie), cât și cele macroeconomice (politicile monetare și fiscale) afectează modul în care economia răspunde la creșterea prețurilor la energie.
Comitetul inteministeral, groparul guvernamental
În România Guvernul nu face politică economică, fiscală, monetară sau socială. Face doar politica partidelor de la putere, iar membrii acestuia, în frunte cu premierul, se subordonează doar celor care i-au impus în funcții. Contează mai puțin dacă cei față de care răspund sunt localnici sau străini, corporatiști sau membri ai unor organizații oculte, important pentru ei este că nu au nicio emoție față de poporul român.
De peste 3-4 luni se discută despre măsurile de „compensare” a creșterii prețurilor. La energie, atât. Cu celelalte să fim sănătoși și să ne împăcăm cu soarta. Atât de mult au dezbătut încât reușesc să acorde ceva... pentru 2 luni. Incredibil! Sute de funcționari și zeci de demnitari sunt plătiți generos din bani publici să furnizeze „măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent” (art.47 din Constituție), iar ei fac încă un Comitet interministerial. A! Și compensează cu câțiva lei facturile la energie pentru 2 luni. Care compensare se acoperă tot din banii noștri, prin creșterea taxelor și impozitelor.
Premierul-general a decis înființarea Comitetului interministerial în domeniul energiei. Cum este „interministerial” dacă la el participă câteva sute de persoane printre care și „reprezentanți ai producătorilor, transportatorilor și ai furnizorilor de energie, ai confederațiilor patronale și sindicale, ai structurilor asociative și ai mediului academic”? Dacă s-a remarcat prin ceva noul Guvern sunt structurile, comitetele și grupurile de lucru recent înființate. Premierul are 22 de consilieri. Câte unul pentru fiecare zi lucrătoare.
Guvernul României este sufocat de comisii sau grupuri de lucru interministeriale. Când nu ai soluții maschezi neputința prin disimularea responsabilității. Comisia este panaceul oricărei probleme. La fel este iluzia Corpului de control, un organism plin de privilegii, dar subordonat intereselor conducerii, deci incapabil să producă concluzii obiective. În fapt nu se întâmplă nimic. Se activează sistemul de protecție, se cercetează in rem (că doar nu căutăm vinovați, iar adevărul ar fi incomod) și se încearcă decredibilizarea petiționarului sau sesizorului.
Două luni de compensare? Și restul? Ce se întâmplă cu „băieții deștepți din energie”? Cu ANRE, un organism inutil, dar o sinecură atent gestionată de PSD, nu se întâmplă nimic. Gazul este scos din țară și introdus înapoi la preț triplu doar din acte, dar nimeni nu intervine. Avem 75% necesar de gaz asigurat din producția internă, iar noi plătim mai mult decât italieni pe cel rusesc. Parcurile de energie alternativă din sudul României produc în exces, însă, nimeni nu dorește coborârea prețului pentru populație. Am fi avut soluția compensării creșterii prețului la gaz cu scăderea celui pentru energie electrică, dar cine să se preocupe de așa ceva?
Companiile și statul sunt complici în toată telenovela prețurile la energie. Pur și simplu nu există voință pentru că interesele sunt altele, iar Guvernul este cinic.
Suntem bombardați cu știri despre un război și o amenințare asupra României care nu există. Ne sufocă televiziunile cu o pandemie care, oricât de mult încearcă mass media să o țină activă, începe să-și piardă din vitalitate. În schimb, furturile intelectuale ale demnitarilor și cele materiale ale corporațiilor, cu sprijinul autorităților, sunt trecute cu vederea. Ne sunt prezentate realizări care nu există și promisiuni care nu vor genera decât alte dezamăgiri.
O Ce DE fericire și bunăstare la Paște... le cailor
În anul 1944, Comitetul Bretton Woods, format din șefii unor corporații, oficiali guvernamentali și bancheri, a pus bazele a două instituții de împrumut internaționale: Banca Mondială/ BM și Fondul Monetar Internațional/ FMI. Cele două instituții primesc, 3 ani mai târziu, sprijin pentru deschiderea către investițiile corporatiste, odată cu apariția Acordului General pentru Tarife Vamale si Comerț, înlocuit ulterior de Organizația Mondială a Comerțului/ OMC. Se înlăturau astfel barierele politicilor tarifare neprietenoase care ar fi limitat accesul investițiilor străine la nivel global. În septembrie 1961 se înființează Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică/ OCDE. Sunt 12 țări membre fondatoare ale tuturor organizațiilor internaționale din ultima sută de ani. De la ONU la BM și FMI până la NATO, OMC și OCDE, toate descendente ale marilor imperii.
OCDE, ultimul samaritean care dă târcoale României, este o organizație internațională care promite să „construiască politici mai bune pentru o viața mai bună.” Nu asta promit toți? Ce organizație are curajul să vină și să spună că reprezintă intereselor unui grup restrâns de țări și că suntem piață de desfacere sau forță de muncă ieftină? Am fi fost și o sursă de materii prime, dar le-am cam terminat.
„De la îmbunătățirea performanței economice și crearea de locuri de muncă până la promovarea unei educații puternice și combaterea evaziunii fiscale internaționale, oferim un forum unic și un centru de cunoștințe pentru date și analize, schimb de experiență, partajare a celor mai bune practici și consiliere privind politicile publice și stabilirea standardelor internaționale.” Doamne! de când îi așteptam și pe ăștia, doar-doar coboară prosperitatea peste Carpați.
Au venit, au făcut repede o evaluare și au ajuns la concluzia că încă avem potențial. Poate vom deveni membri OCDE, rămâne de văzut când. Încercările de deschidere a negocierilor durează din 2004, când am depus prima dată candidatura. Pe de altă parte, ce club select sau al țărilor bogate este OCDE dacă acceptă România, țara care are al treilea cel mai mic salariu din UE și în care sărăcirea populației este singura politică guvernamentală? Actualul Guvern are nevoie de flamura unei noi organizații la care să aderăm, pe care să o fluture ca realizare epocală.
Ce trebuie să facem pentru OCDE? Mai nimic, banalități. Avem sarcini concrete, pe lîngă marotele cunoscute: corupție, secția specială, reforma pensiilor, abuzul ordonanțelor de urgență și volatilitatea legislativă. Îmbunătățirea colectării impozitelor și o mai mare conformitate fiscală. Creșterea impozitelor pe proprietăți imobiliare, eliminarea cotele de impozitare reduse și creșterea dobânzii ratei de politică monetară. Armonizarea vârstei legale de pensionare (de parcă ar fi și una ilegală) a femeilor cu cea a bărbaților și creșterea acesteia în funcție de speranța de viață. Bonus, secretarul general al OCDE, Mathias Cormann, ne sugerează să ne vaccinăm. Se simte deja grija pentru sănătatea națiunii.
Avem cele mai mari dobânzi din Europa și cel mai ridicat nivel de impozitare directă și indirectă. În schimb „ne bucurăm” de cel mai redus grad de colectare a taxelor și impozitelor de la marii contribuabili și cea mai redusă speranță de viață. Am spune că avem o plajă generoasă în care putem răspunde solicitărilor astfel încât să devenim și membri ai OCDE. Ce naiba! Ce suntem noi în ochii noștri dacă nu intrăm în toate organizațiile de pe glob? Ce spunem noi de pe Pământ, din Univers! Spiritul nostru intergalactic se manifestă încă de pe vreme lui Zalmoxis. Pe cel național și patriotic l-am inhibat până la dispariție.
