Din 2014 și până în prezent, România nu mai apare în statistici cu nici măcar 1 cent export de armament. Ceea ce nici nu-i rău. Să știe vecinii ce pacifiști suntem noi.

Cerința, Concepția și … românii

În același an, 2012, când vindeam armament din depozite la nivelul anului 1983 (101 milioane dolari din producția industriei românești) s-a aprobat în Consiliul de Supraveghere a Cerințelor al Ministerului Apărării Naționale, documentul cu Cerințele Operaționale „Avion multirol al Forțelor Aeriene”. Prin Hotărârea CSAT nr. S-70 din 2012, conform „Concepției de realizare graduală a capabilității de apărare aeriană în cadrul programului Avion multirol al Forțelor Aeriene”, s-a avut în vedere un necesar de 54 de avioane multirol. Prin aceeași Hotărâre CSAT a fost aprobată achiziția a 48 de avioane multirol, din care, până la sfârșitul anului 2017, 12 F-16 MLU 5.2 ar fi trebuit să intre în dotarea Forțelor Aeriene. În cele din urmă au sosit, cu alai de demnitari și sobor de generali. Și le-am depus fericiți în hangare. 

Legea 240 / 2013 pentru realizarea capabilităţii operaţionale aeriene cuprinse în Faza 1 a Etapei de tranziţie iniţială a Concepţiei prevede „atribuirea de către Guvernul României Guvernului Republicii Portugheze a contractului de achiziţie a 12 avioane F-16 A/B MLU M 5.2 din excedent […]”. Aceeași lege, același articol, o literă mai jos, prevede „atribuirea de către Guvernul României Guvernului Statelor Unite ale Americii de contracte succesive de tip Letter of Offer and Acceptance - LOA specifice Programului Foreign Military Sales - FMS, pentru achiziţionarea armamentului şi muniţiei necesare, completarea pachetului de suport logistic iniţial şi a serviciului de instruire”.

Rața zboară, avionul zboară. Noi cumpărăm rața.

Pentru achiziția lotului de 12 avioane din Portugalia au fost alocate, până în 2017, credite de angajament de peste 300 mil. dolari, care ulterior au fost suplimentate până la peste 320 mil. dolari. În ce privește contractele succesive încheiate cu Guvernul SUA și a amendamentelor la acestea, valoarea totală a depășit 450 mil. dolari. Rezultă, după un calcul simplu, că achiziția a 12 aparate F-16, vechi și cu necesar serios de modernizare, a costat peste 750 mil. dolari. În fapt costurile au sărit, între timp, mult peste 800 mil. dolari, la care s-au adăugat cele cu depozitarea unor materiale, instruirea suplimentară a piloților etc. În condițiile în care Lockheed Martin Co a anunțat, în urmă cu 2 ani, că prețul unui avion F-35A va fi anul acesta sub 80 mil. dolari iar în 2022 chiar 78 mil. dolari, este evident că am fi avut bani de 10 avioane moderne.   

 Legea 237 / 2019 pentru continuarea dezvoltării capabilității operaționale aeriene cuprinse în Etapa de tranziție inițială a Concepției, păstrează identic textul Legii 240 / 2013 cu excepția cantității, „5 avioane F-16 A din excedent”. Nu e clar al cui este excedentul având în vedere că portughezii au 24 de toate, iar noi lucrăm doar în… deficit. De remarcat că ambele legi sunt tot mai lapidare în ce privește denumirea avionului (F16 A/B MLU M 5.2 în 2013 și doar F-16 A în 2019), dar generoase cu derogările de la Legea 500/ 2002 privind finanțele publice. În consecință, anul acesta, la peste 8 ani după ce Forțele Aeriene au identificat nevoia operațională, iar CSAT a aprobat Concepția, vom reuși să ne „dotăm” cu 17 aparate, la un cost total de peste 1,2 mld. de dolari. Păstrând termenele rezultă că, într-o abordare optimistă, în următorii 16 ani vom reuși să achiziționăm și diferența de 37 de aparate. Situație în care până și în ce privește Forțele Aeriene noi tot originali vom fi. Până de curând o escadrilă românească era compusă din 12 avioane, în cadrul Alianței majoritatea optează pentru escadrile formate din 16 avioane, la noi prima escadrilă de F16 va avea 17 aparate, iar următoarea… cât va da Domnul!

Programul Rabla, varianta „nord-atlantică”

Anul trecut onorabilul domn Ciucă declara că „analizăm posibilitatea achiziției în perioada imediat următoare a unei escadrile în plus. În funcție de disponibilitatea pe care o putem identifica de la cei care doresc să vândă vom demara cât se poate de repede acest proces de achiziție. Indiferent de unde vom lua aceste avioane, ele trebuie să fie interoperabile cu cele pe care le avem deja. Aceasta este intenția, de a lua tot avioane second hand, pentru că avem nevoie de interoperabilitate”. Este corect ce spune onorabilul. După ce achiziția a demonstrat o capacitate redusă de a anticipa evoluția mediului economic și militar internațional, noi am rămas captivi unor produse second hand, cu care sperăm să realizăm compatibilitatea. Prin urmare, analizăm mai întâi să vedem cine mai are prin hangar niște F16 de vânzare, după care demarăm urgent procesul de achiziție, aplicăm niște derogări și… cumpărăm de unde ne spun americanii. De la portughezi nu mai luăm, deocamdată. Până se „limpezește”  domnul Ciucă ce conserve mai cumpărăm trebuie să constatăm că Armata nu este capabilă să apere spațiul aerian românesc. Un adevăr dureros, după ce am cheltuit peste 5 mld. dolari pentru câteva baterii Patriot care se lasă greu transferate în România și 17 F-16 Fighting Falcon care trebuie să treacă printr-un program de modernizare la standardul M6XR, noi suntem tot rupți în… dos!

Același fus orar, alt concept militar

Cu ce țară din NATO ne-am putea noi compara cât să păstrăm proporții rezonabile și să nu ne facem chiar de râsul lumii? Știu, Bulgaria! E chiar lângă noi, are același nivel de corupție, împărțim deschiderea la Marea Neagră și ne leagă „pretenia” dintre tovarășii  Todor Jivkov și Nicolae Ceaușescu. În felul ăsta, „la mustață” s-ar putea să evităm ultimul loc. România are 21 mil. locuitori, Bulgaria 7 mil., din care în serviciul militar activ noi avem 70 de mii, iar Bulgaria 30 de mii. Noi cu peste 240.000 km2 de apărat la granița cu Rusia a Alianței și înconjurați de vecini dispuși să ne sfâșie. Ei 110.000 km2 de apărat, o prietenie cultivată cu Rusia și resurse interne cât să nu merite deranjul. Noi adunăm 28 de avioane de vânătoare (cu tot cu cele pe care le canibalizăm pentru piese sau le expunem la intrare prin orașe), iar vecinii noștri 13. Totalul aparatelor de zbor indică un scor de 145 la 67 în favoarea României. Păstrând proporțiile aș spune că stau mult mai bine ca noi. Ce-ar fi, însă, să ne compăram și cu Grecia, care la o populație de 10 mil. locuitori are peste 200.000 în serviciul militar activ? Grecia are 180 de avioane de vânătoare dintr-un total de 625 aparate de zbor, iar bugetul pentru apărare însumează 12 mld. dolari anual, față de cele aproape 6 mld. dolari ale noastre. 

Ultima șansă: să fie pace-n lume

În cele din urmă, dezastrul nu vine din faptul că achiziționăm echipamente second hand la prețuri comparabile cu cele noi, că investim prost puținul pe care îl avem și că ultimii 8-10 ani ne-au dus sub nivelul capacității de apărare al Bulgariei, iar Armata nici măcar nu mai este măsurată de ultimele două sondaje care au verificat încrederea populației în instituții. Marea noastră problemă este lipsa unei viziuni pe termen scurt și mediu, un orizont rezonabil de așteptare pentru următorii 25 de ani, un „proiect de apărare” care să fie integrat într-un „proiect de țară”. În ultimii 7 ani Armata a beneficiat de geniul vizionar al „onorabilului domn Ciucă”. Situația actuală este, în egală măsură, responsabilitatea „generalului” pentru modul în care au fost cumpărate echipamente grotești și a „ministrului” pentru implicarea Armatei și uniformei militare în jocuri și interese politice. Cele 7 baterii Patriot, obosite fizic și moral, incapabile să acționeze integrat, repartizate haotic, 4 - Forțelor Aeriene și 3 - Forțelor Terestre, sunt achiziționate la cererea expresă a generalui dr. Ciucă care și-a dat, iarăși, dovada „măiestriei strategice” de care este capabil. Programul de modernizare a Forțelor Aeriene este un alt eșec pe care ar trebui să-l deconteze ministrul Ciucă, pentru că în cele peste 15 luni de mandat a avut timp să-l revigoreze, iar în cei 5 ani de mandat ca șef SMAp, dacă era mai puțin preocupat de politică și mai mult de onoarea militară, avea obligația să urmărească derularea lui.

De remarcat că Bulgaria a aprobat recent achiziționarea a 8 avioane F16 Super Viper, noi, pentru 1,2 mld. dolari, preț care include pregătirea piloților, muniția și alte echipamente necesare operării aeronavelor. Slovacia a reușit o negociere și mai bună dacă pentru 1,8 mld. dolari achiziționează 14 avioane F-16IN Block 70/72 Super Viper, noi, plus pregătirea piloților și a tehnicienilor și, sprijin logistic. În condițiile în care Slovacia își înlocuiește cele 10 MIG-29 cu 14 aparate F16 noi, nici comparația asta nu ne liniștește. 

Ne-am doborât!

Cele 17 avioane F-16 sunt doar un exemplu de incompetență și lipsă de strategie/ viziune din partea celor care cheltuie, lipsiți de discernământ, banul public cu o inconștiență care ar trebui să ne provoace frisoane. Faptul că piloții noștri nu au posibilitatea nici măcar să se pregătească pe teritoriul național în vederea operării avioanelor F-16 este exclusiv vina conducerii SMAp din ultimii 6 ani. Modul în care a fost gestionată modernizarea infrastructurii Bazei aeriene de la Fetești, care ar fi trebuit să asigure condiții pentru operarea avioanelor F-16, va face obiectul altui articol, pentru că este inadmisibil să cheltuim peste 1 mld. de dolari pe 17 avioane vechi și nici măcar să nu le putem utiliza. Avem 17 aparate F-16 dar, doar pe hârtie, în fapt poliția aeriană este asigurată din 2017 și până astăzi de către canadieni, italieni, portughezi, britanici sau mai recent spanioli, împreună cu piloții români care urcă eroic în câte un MIG 21 cârpit și cu resursa de zbor la limita epuizării. În cele din urmă nimeni nu este vinovat pentru starea Armatei, iar fostul ei șef este privit ca eroul care va salva România. Sau o va îngropa, așa cum a făcut cu Forțele Armate.   

Când aduci gazdele unei Olimpiade de vară, cum a fost cea din 2000 de la Sydney, în situația de a căuta 3 drapele tricolore pentru că gimnastele din România se încăpățânau să domine gimnastica mondială până la nivelul unui podium complet, la individual compus, sigur nu te aștepți la valuri de dragoste și simpatie din partea marilor puteri. Cu ajutorul nostru, al românilor, gimnastica s-a dus până la nivelul la care suntem fericiți cu participarea solitară a „bunicului” Dragulescu la Tokio. Repet, s-a ajuns aici exclusiv din vina noastră, a românilor, indiferent că sunt responsabili din sport sau politicieni. La fel se întâmplă și cu Armata - nu a fost distrusă de război sau intervenții divine, a fost adusă în genunchi de incapacitatea unora de a-și recunoaște limitele, de generali obedienți și umili, de militari care au îndrăznit rareori să-și păstreze poziția verticală și care au vândut onoarea pentru parvenirea personală. De peste 10 ani ne furăm căciula sau, la ordin, „bereta NATO”, și ne mințim că am rezista mai mult decât durata unui meci de fotbal dacă ar fi interesat cineva să ne încerce capacitatea de apărare.  Până la urmă, dacă ne oferim gratis și cumpărăm scump, de ce să nu ne furăm și între noi?