Marți, o zi cu ghinion pentru „Cantacuzino”
Institutul „Cantacuzino” a fost preluat de MApN în august 2017, protocolul de predare-primire fiind semnat 4 luni mai târziu. Patru ani, zeci de promisiuni și câteva efecte administrative. S-a dublat organigrama și s-a construit o clădire nouă, pentru birouri. A fost avansat general primul ortoped aflat la conducere și s-au plătit sute de mii de euro pe o troiță. Dacă ar fi produs vaccin, câte slujbe religioase în ultimii 4 ani, coronavirusul era demult istorie.
Miniștri sau premieri, toți au făcut cel puțin un angajament. Pandemia i-a obligat să crească frecvența promisiunilor și să pluseze de fiecare dată cu unele tot mai năstrușnice.
Mihai Fifor declara într-o marţi, 9 octombrie 2018, "(…) am preluat o instituţie în ruină şi, iată, după 10 luni, începe din nou să aibă consistenţă (...) avem proiectele pentru producţia Polidinului (...) pentru Cantastim (…) şi începem să pregătim personalul pentru aria de vaccin gripal". Declarații de politician versat, conștient că, indiferent ce spune, nu va fi tras la răspundere. În mandatul lui Fifor absolut nimic nu s-a întâmplat.
Nici următorul ministru al apărării nu a avut mai mult impact. Doi ani fără realizări, perspective sau proiecte concrete. Astfel, la data instalării „Guvernului meu” condus de Orban, în noiembrie 2019, „Cantacuzino” era tot fără licență de producție sau punere pe piață pentru medicamente. Producea SOD Natural, o fiertură de orz verde, supliment alimentar pentru care nu avea nevoie de autorizare.
În februarie 2020 „Guvernul meu” promitea un proiect european de 150 mil. euro pentru modernizare. Nu s-a accesat niciun cent. În martie 2020 „Cantacuzino” se lăuda cu contribuiția la creşterea capacităţii de diagnosticare a COVID-19 pe teritoriul României, iar două luni mai târziu anunța că s-a reușit secvențierea genomului virusului SARS-CoV-2 care circula în România. Măcar nu mai circula genomul prin țară nesecvențiat.
Generalul Florin Oancea, directorul "Cantacuzino”, declara în altă zi de marţi, 3 noiembrie 2020, că un produs de tip Polidin şi un vaccin antigripal sunt în dezvoltare. O lună mai târziu lansa pe piață, cu sobor de preoți și ropote de aplauze, OROSTIM-HV. Un supliment alimentar bazat pe tulpini bacteriene și o pulbere de extract de… orz verde. Având în vedere că prețul, 80 lei/ flacon, nu a descurajat clienții este clar că există potențial și pentru culturi de cannabis sau mac.
Incompetența merge la braț cu impostura. Sylvia Hoișie, cercetoare în echipa care a realizat Polidinului, declara într-un interviu din 2017 „ne-am gândit să facem un produs de administrat pe cale orală, şi aşa a apărut Orostim”. Tot ce încearcă conducerea actuală este în fapt o finalizare a distrugerii Institutului. Faptul că medicamente ca Polidin sau Orostim sunt reduse la nivelul unor suplimente alimentare este la fel de condamnabil ca incapacitatea de resuscitare a cercetării și producției de vaccin.
Institutul "Cantacuzino" obține autorizatia de distributie angro din partea ANMDMR putând astfel desfășura operatiuni de detinere, custodie si livrare pentru medicamente. S-a întâmplat tot marti, 22 decembrie 2020.
ADîncul rezilienței lanțurilor de distribuție
S-a strigat „Bingo”! Institutul își regăsea strălucirea de altădată. Nu mai face cercetare, nu produce medicamente, dar devine centrul national de stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19. Practic are în depozite mai mult ser decât ar fi sperat în urmă cu câțiva ani. De aici până la o colaborare cu eMAG mai este doar un pas. Până la urmă ce mare lucru ar fi să distribuie vaccinurile la easybox?
La 1 aprilie 2021 „Cantacuzino” a sărbătorit 100 de ani de la înființare. Președintele Iohannis l-a decorat cu Ordinului „Meritul Sanitar” în grad de Mare Ofițer, în cadrul unei ceremonii care a sfidat regulile din pandemie. De remarcat că unul din sponsorii activității a fost Pfizer, companie încântată de serviciile de curierat furnizate de fostul competitor.
Câteva luni mai tîrziu, în august 2021, am primit cu emoție vestea că „noul Polidin” a depăşit deja etapa de laborator, şi, după o perioadă de testări, ar putea fi introdus pe piaţa de… suplimente alimentare. Noul Polidin va fi comercializat ca spray nazal ori sub formă de ... bomboane gumate, ursuleți. De reținut că accentul cade pe „ar putea” și că „noul Polidin” este supliment alimentar nu medicament.
A venit și prima declarație din curtea „Cantacuzino” a noului ministru al apărării, miercuri 26 ianuarie 2022. Din ciclul „Celentano lovește din nou” am avut parte de un discurs al filozofului Dîncu despre importanța și pasiunea cu care MApN se străduiește să ne vândă iluzii despre un institut de cercetare a cărui distrugere sistematică ne doare. „Autoevaluarea stării structurii” este o activitate pe cât de lipsită de sens pe atât de plină de formalisme. În fapt nu se întâmplă nimic. „Structura” se străduiește să-și aducă aminte de ce a consumat banii publici în anul anterior și încearcă să facă promisiuni despre cum va perfoma în anul abia început. Cam asta a văzut și Celentano la „Cantacuzino”. Totuși, el e mai fin observator decât am crede.
„Am observat, de exemplu, că în ultima vreme achiziția de echipamente a dus, de exemplu, spre o distribuție en-gros, de exemplu, de vaccinuri unde avem o capacitate de depozitare de peste cinci milioane de doze de vaccinuri.” Cam așa se exprimă un doctor, iar ce a înțeles e … praf. „Vorbim de un proiect care va fi în viitor una din componentele cele mai importante ale sistemului nostru de reziliență (…) să ne producem aici în Europa, în mod autonom, cele mai importante elemente ale infrastructurii critice, zona vaccinurilor, a serurilor (…) avem o infrastrutură umană de specialiști care (sic!) trebuie să o putem menține…”. „Pe care”, Celentano! „Pe care să o putem menține”, „nea” profesor Dîncu (dacă era „domn” vorbea corect românește). Mama lor de prepoziție și acuzativ! Gramatica este, însă, ultima lui grijă. Încă un ministru al apărării total incapabil să producă un discurs în care să utilizeze corect termenii și să comunice ceva, nu doar să amestece cuvinte fără sens.
Cantastim și mirajul tinichelei
În 1992 Institutul a renunțat să mai producă vaccinul antipoliomelitic, apoi vaccinul antirujeolic. În 2002 a închis linia pentru vaccinul împotriva tusei convulsive, iar peste zece ani și linia pentru cel antigripal. Institutul se reprofilează pe suplimente alimentare și nu are licență pentru niciun tip de vaccin, inclusiv cel gripal, încă din 2010.
„Cantacuzino” avea, pe lângă vaccinurile cu care a oprit epidemii, un imunomodulator destinat menținerii sistemului imun responsabil de apărarea organismului în fața virusilor, bacteriilor și față de celulele canceroase, CANTASTIM. A fost brevetat în 1985, iar din 1991 a fost pus în vânzare în farmacii. Singur sau în asociere cu alte preparate se utiliza cu succes în tratamentul unor infecții cronice (herpetice, abcese stafilococice, paradontoze) sau în unele forme incipiente de cancer. Rezultate bune au fost obținute, în special, în cazurile de cancer de sân, uter și plămâni. Nu vindeca toate formele de cancer indiferent de gravitatea lor, dar ajuta organismul în lupta cu boala.
Inventatorul Cantastimului, dr. Andrei Olinescu, acuza, în urmă cu 20 de ani, conducerea de subordonarea Institutului intereselor externe. Mai mult, o companie americană, DynaGen Inc. ar fi primit cadou rețeta Cantastim de la directorul Andrei Combiescu. Același director acuzat că ar fi apărat mai mult interesele Franței și nu pe ale „Cantacuzino”. Nu avem argumente și nu susținem acuzele, constatăm doar că profesorul Andrei Combiescu a fost decorat în 1994 de Guvernul Franţei cu Legiunea de Onoare în Grad de Cavaler. Legiunea de onoare a Franței sau Legiunea de merit a Statelor Unite au fost acordate unor români cu care ne mândrim, dar și unora față de care avem suspiciuni rezonabile că distincția a fost mai mult o recompensă.
DynaGen Inc. a fost firma angajată să efectueze teste de evaluare a serului Cantastim pe subiecți din Romania, Mexic, India si SUA. Ceea ce au și făcut, doar că la plecare americanii au luat tehnologia de fabricare cu ei. Cine a trăit perioada anilor ‘90 își aduce aminte cum România nu era doar țara tuturor posibilităților cât mai ales paradisul firmelor obscure din Occident. Cu câteva sute de dolari cumpărau aproape orice.
La data colaborării cu „Cantacuzino”, DynaGen Inc. era o companie cu doar câțiva angajați din orașul Cambridge, statul Massachusett. Compania câștiga un contract minuscul cu Armata SUA, la 11 septembrie 1989, pentru un proiect privind „dezvoltarea unui sistem de livrare controlată pentru imunogeni”. După doi în care cercetările nu au produs rezultate notabile, în anul 1991 (perioada colaborării cu „Cantacuzino”), DynaGen primește un al doilea contract de la Armata SUA, valoarea acestuia fiind de 10 ori mai mare decât a primului. Denumirea proiectului a fost păstrată, dar a fost considerată ca fiind a doua etapă a primului. Ulterior DynaGen și-a diversificat portofoliul și a evoluat până la nivelul unei corporații, încet, dar sigur, Cantastimul a dispărut.
În 8 luni de la declanșarea pandemiei de COVID-19 companii farmaceutice din SUA și Europa au finalizat studiile pentru „poțiunea magică”, au obținut aprobarea după care au fabricat și distribuit produsul. În doi ani „Guvernul meu” și „Cantacuzino” nu au fost în măsură să pună în funcțiune o linie de producție care să ofere populației unul din produsele pentru care avem tehnologia de fabricare.
În patru ani Armata nu a fost capabilă să producă Polidin, Cantastim sau vaccin antigripal deși nu aveau nevoie decât să obțină licența de producție. Dacă nici asta nu este corupție sau trădare atunci este incompetență crasă și cineva ar trebui să plătească. Din păcate nimeni nu este responsabil. Nimeni în România nu a plătit pentru distrugerea țării. Toți au fost închiși pentru găinării.
Adrian Ionel, fostul șef al Unifarm, trimis în judecată de DNA pentru achizițiile din pandemie, era de doi ani directorul „Cantacuzino” la preluarea de către Armată. O licență în drept la „Spiru Haret” din 1999 (când Universitatea nici măcar nu era acreditată) și un masterat la ANI a SRI au fost suficiente să-i asigure, în 2016, venituri din șase salarii de la stat: trei de la Unifarm, unul de la „Cantacuzino” și două Consilii de Administrație. Era anul în care „Cantacuzino” a realizat, după mulți ani, prima micro-activitate de producţie prin realizarea a două loturi test de vaccin antigripal. Finanțare exista, iar activitatea ar fi continuat şi în 2017, dacă s-ar fi achiziţionat unele echipamente. S-a cumpărat doar mașina de inoculat fără să se achiziţioneze și maşina de recoltat, indispensabilă liniei de producţie de vaccinuri. Decizia a fost a directorului Adrian Ionel care a blocat astfel proiectul. Pentru „Cantacuzino” Adrian Ionel nu este cercetat. Nimeni nu este.
Televiziunile nu aduc în discuție furtul intelectual de care este acuzat un alt premier, în schimb comunică, tendențios și denaturat, informații despre iminența unui război în care ar fi angrenată România. Adevărul este ascuns în spatele unor perdele de fum. Loialitatea față de țară și revolta față de corupție ajung să fie înfierate. Neomarximul și neoliberalismul sunt curentele care-și dispută interesul național. Românismul e desuet.