De la Decebal la Brâncoveanu și de la Mihai Viteazu la Cuza, ne-am trădat și ucis toți conducătorii care, nu doar încercau, chiar reușeau să scoată țara asta din marasm. Pe noi ne sperie perspectiva unui trai decent și a unei țări normale. N-avem nevoie nici de pâine, circ să fie!

Nici măcar dureros nu mai este să vezi că indivizi precum Ciucă sau Câțu sunt potențiali premieri. De peste un sfert de secol alegem mai mereu „răul cel mai mic”. Nu cred să fi avut vreodată posibilitatea să alegem pe cineva pentru persoana în sine și nu pentru că alternativa se anunța mai proastă. O țară care nu-și respectă istoria și valorile, în care sindicatele s-au transformat în anexe ale Guvernului, unde mass media mai mult miorlăie decât latră, iar protest nu există decât dacă îl generează „sistemul”, este fără îndoială privită cu condescendență ironică de către parteneri (prieteni nu avem!). Trăim într-o țară unde pseudo-analiști se produc zilnic în valuri de nesimițire și jigniri la adresa creierului de furnică. În funcție de stăpânul care ține lesa, mare parte din mass media se manifestă zilnic într-un festival al dezgustului și scârbei, un fluviu de vitriol vărsat peste toți cei care intră în colimator. România este una dintre puținele țări în care, deși nu există, Opoziția este mai criticată decât Puterea. 

Cum se construiește imaginea unui … profesionist

Să revenim la „onorabilul” domn Ciucă, sau, cum spunea un prieten, acest „Peneș de la Nassiriah”. Indiferent cât mă străduiesc să găsesc argumente tot nu înțeleg de unde „stigmatul” de profesionist desăvârșit, de imagine a Armatei României. Aș încerca să-i urmăresc realizările din carieră și calitățile care să-l recomande pentru funcții atât de înalte, dar în afara unei evoluții susținute oneros și a unui arivism feroce nu găsesc nimic spectaculos. 

Generalul Nicolae Ionel Ciucă a devenit legenda și eroul Bătăliei de la Nassiriah, dar la fel de bine putea să-l facă „regizorul” Radu Dobrițoiu și eroul de la Termopile. Acum, pe bune, cine-și mai amintește de Leonidas când dă cu ochii de Ciucă? A fost strategul ilustru al unei bătălii care a intrat în istorie ca una din cele mai jenante și rușinoase mistificări pe care și-a permis-o un general al Armatei. Cum se uită individul ăsta în ochii răniților din teatrele de operații, dintre care unii au rămas cu sechele greu de descris? Vă spun martorii, cu indiferență. Așa cum a făcut cu militarii care au fost victime ale unui atac cu mașină capcană în urmă cu câțiva ani, iar la întoarcerea în țară nici măcar nu s-a obosit să întrebe dacă primesc asistență medicală corespunzătoare. 

Dottore, episodul 2

Locotenent-colonelul Nicolae Ionel Ciucă a fost, în anul 2003, autorul unei teze de doctorat care a deschis perspective noi asupra modului în care sunt conduse operațiile multinaționale. Cu un an înainte ca „Peneș de la Nassiriah” să se lupte cu șiiți, goții și vizigoții în sudul Irakului, actualul ministru a obținut titlul de doctor în științe militare cu lucrarea „Dimensiunea angajării Armatei României în operaţii întrunite multinaţionale”. Ar fi o lectură spumoasă teza ilustrului general dacă am avea acces la ea. “Decât” că nu cred că se mai poate. 

Mai întâi că, fără să o fi citit, sunt convins că are o contribuție științifică la fel de mare ca și a generalului de brigadă Dorin Pleșcan, actualul rector al Universității Naționale de Apărare. Un rector al cărui impact în cercetare și învățământ superior se termină înainte de a începe, dar care a fost pus paznic peste fabrica de doctorate de la UNAp. Dacă „intră” cineva în “doctorii” de la UNAp, Academia SRI va părea amatorism jenant. Apoi, despre teza de doctorat a “onorabilului” domn Ciucă se zvonește că mare parte din anexe sunt pur și simplu traduceri. Eu nu cred că este așa. Răutăcioși! Sigur ne va pune domnul Ciucă lucrarea la dispoziție și ne vom minuna în fața viziunii ofițerului care, la nici 33 de ani, și-a descoperit pasiunea pentru cercetare științifică în domeniul militar. Normal, doar a fost comandant de pluton cercetare. În cele din urmă, ce să scrie ilustrul actual ministru într-o lucrare de doctorat când toate studiile “onorabilului” s-au limitat la minimum necesar pentru promovarea în funcție și grad? Să nu vă inducă în eroare CV-ul oficial. Este asemănător majorității ofițerilor cu o experiență de peste 25 de ani în Armată. Merită însă un popas asupra secțiunii “educație și formare”. Ei, de acolo vine întrebarea firească, ce-l recomandă pentru a fi rostogolit mai mereu ca o soluție de prim ministru?   

Legea … celui mai tare

Despre mizeria în care a târât Armata în 2018, când pur și simplu s-a legat de scaun, s-a scris și este indiscutabil că generalul Nicolae Ionel Ciucă a încălcat grosolan legea. Pentru fapte mai puțin grave un tânăr locotenent a fost trecut în rezervă, dar nu Ciucă. El a continuat cu indolență să sfideze legea și regulamentele militare. Câtă onoare are un general care, prin exemplul personal, le demonstrează subordonaților că legea nu este egală pentru toți? Să fie foarte clar, generalul Nicolae Ionel Ciucă a făcut politică desi era militar activ. Art. 28 din L80/ 1995 „Cadrelor militare în activitate le este interzis […] să facă parte din partide, formațiuni sau organizații politice ori să desfășoare propagandă prin orice mijloace sau alte activități în favoarea acestora” este atât de clar încât orice dezbatere e inutilă. 

Despre onoarea lui Ciucă s-a mai discutat mai ales că el însuși a declarat că nu va face politică. Însă este cel puțin incompatibilă situația lui actuală cu cea de militar în rezervă pentru că în caz de declarare a mobilizării, generale sau parțiale, cadrele militare în rezervă sunt rechemate în activitate. La naiba, că de aia se cheamă „rezervă” să o chemi când ai nevoie. „Onorabilul” domn Ciucă este general în rezervă și ministru. Prin urmare, ori refuză convocarea (se poate, Ștefan Radu a refuzat naționala constant) ori noi vom avea un ministru-militar. Când au fost scrise Constituția și legile organice subsecvente nu s-a gândit nimeni că ofițerul roman nu ar avea onoare sau că ar fi un arivist fără busolă morală. Din păcate istoria recentă ne arată că și Armata are uscături, uneori la vârful ei. 

Ciucă: voința poporului sunt eu

Că generalul Ciucă nu are nicio realizare cu care să se laude din poziția de șef al Statului Major al Apărării este un fapt, a generat sau tolerat, însă, multe abuzuri (asupra cărora vom reveni), dar, mai ales, a adus Armata în pragul unui dezastru greu de imaginat. Ce a făcut totuși ca ministru ridică numeroase semne de întrebare asupra bunelor sale intenții sau loialității față de țară și mai ales amenință exercitarea controlului civil asupra Armatei. Constituția României, așa cum este ea, ignorată de Werner și Ciucă, la art. 118 stabilește clar că „Armata este subordonată exclusiv voinţei poporului”. De câțiva ani Armata se subordonează intereselor „onorabilului” domn Ciucă. 

Ordonanța de Urgență nr. 71 din 14.05.2020, pentru modificarea și completarea Legii nr. 346/2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale a trecut prin Guvern și Parlament fără să trezească atenția cuiva. De fapt, cine să-i trezească pe parlamentari? Ce a făcut Ciucă așa interesant? A transformat Departamentul pentru armamente, care avea la conducere un secretar de stat numit politic, în Direcția generală pentru armamente cu conducere exclusiv militară. Prin urmare, toate programele majore și toată politica de achiziții a Armatei rămân sub control militar. Trebuie reținut că SC Romtehnica SA, unde calitatea de acționar unic a statului este exercitată de MApN, se află în coordonarea acestei direcții. Astfel, tot import-exportul de armament, muniție și echipamente conexe sunt sub control militar.

Aceeași ordonanță de urgență a mai produs două modificări importante. Instituții de învățământ superior militar, aflate traditional în subordinea ministrului, Universitatea Națională de Apărare “Carol I” și Academia Tehnică Militară “Ferdinand I”, trec în subordinea Statului Major al Apărării. La fel se întâmplă și cu întreg sistemul medical din rețeaua proprie. Astfel, Statul Major al Apărării, prin Direcția medicală, are în subordine spitalele militare, Institutul Național de Medicină Aeronautică și Spațială “General doctor aviator Victor Anastasiu” și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară “Cantacuzino”. 

Pe scurt, ministrul apărării naționale, oricare va fi el, până la o altă modificare a cadrului legislativ, are un rol decorativ și puține instrumente prin care mai poate controla Armata. Nu este cazul ministrului Ciucă. A fost suficient de abil cât să-și fi așezat în poziții cheie Garda Pretoriană, oameni obedienți, care trăiesc permanent cu teama de a nu-l deranja pe dom’ ministru Ciucă și cu spaima că ceilalți ar putea afla cât de modești intelectual sunt. Indiferent cât de secrete și ultra secrete sunt mare parte din operațiile Armatei, controlul civil trebuie să existe, să se exercite și să producă efecte în toate domeniile. De la managementul resurselor umane la politica și derularea achizițiilor, de la modul în care își crează structuri similare celor din societatea civilă (și le ascunde apoi sub mantaua protecției informațiilor clasificate) până la discernământul cu care cheltuie din bugetul țării. 

Managementul resurselor umane este controlat exclusiv de componenta militară a Ministerului Apărării Naționale. Ministrul apărării poate da ordine și poate produce aberații cum au facut-o Oprea sau Fifor, dar doar cât să-și activeze rudele sau cunoștințele… intime. Bine, nu că i-ar preocupa altceva. În ce-l privește pe Ciucă, ar fi interesantă o privire atentă asupra dosarelor de personal ale rudelor apropiate, ale unor prieteni sau amici și a modului în care a închis ochii când militari cu zeci de ani de carieră au ajuns să fie umiliți de amante ajunse peste noapte ofițeri cu grad superior. 

Potrivit Codului Administrativ, „pe lângă ministru funcționează, ca organ consultativ, colegiul ministerului”, care sub conducerea miniștrilor civili avea o componență generoasă, care asigura consistență și transparență procesului decizională. Ce s-a gândit „onorabilul” domn Ciucă? Să reducă numărul participanților la mai puțin de o treime. Ciucă nu are nevoie de sprijin decizional, el este suprem, motiv pentru care consultările se limitează la monologuri ale domnului ministru prin care își etalează lipsurile intelectuale față de mult mai puțini martori. 

Ministrul Ciucă nu a avut nici timp, nici pârghiile necesare să-și implementeze viziunea asupra unei armate care greu mai răspunde voinței poporului, dar a reușit, prin manevre abile, să limiteze grav acest control. Până când nu se va realiza un audit obiectiv nu vom ști cu adevărat de ce este capabilă Armata noastră și mai ales care-i sunt limitările. În ce-l privește pe Ciucă limitările lui profesionale și intelectuale sunt bine cunoscute, iar abilitatea cu care servește interesele celor care l-au promovat constant de peste 15 ani la fel. Ministru sau prim ministru, general în rezervă sau simplu cetățean, n-ar fi rău să prezinte, pentru început, măcar teza de doctorat.