Din nefericire, există suficient de mulți oameni pe această planetă care judecă lucrurile în altă notă. Oameni care cred că forța este noul dialog, care cred că regulile internaționale (stabilite după atât de multă suferință în perioada 1914-1945) sunt făcute la mișto. Sau doar pentru cei slabi. Sunt aceeași oameni care consideră că LIBERTATEA este un dar ceresc, nu o cauză pe care trebuie să o aperi cu orice preț, zi de zi. Libertatea nu înseamnă să ai rezervorul plin la mașina de fițe, să ai vilă și să pleci în vacanțe exotice de 2-3 ori pe an. 

Trebuie să explic „ambientul” în care am scris acest material. Sunt descendentul unei familii de militari - iar unii dintre ei și-au dat viața (și banii) pentru această țară. Am crezut că nu va mai fi cazul într-o Eră Civilizată. Am fost crescut printre cărți de istorie și povești/realități care mi-au arătat (permanent) aberațiile epocii sovietice. Am văzut casa bunicilor rasă de un excavator și nu am avut parte de libertate până la 20 de ani. Nu sunt un admirator al Ucrainei, nici măcar al lui Zelenski. Sunt însă impresionat de curajul și înverșunarea pe care le manifestă când vine vorba de interesul Ucrainei. 

Bun, și acum să vă expun punctul meu de vedere, de ce cred că Rusia și armata ei „roZie”, nu reprezintă o alternativă pentru nici o societate care se vrea civilizată.

  1. Rusia este agresorul. Nu a atacat-o nimeni, nu i-a furat nimeni nimic. Dimpotrivă, mare-mare parte din totalul investițiilor străine (75%) venea din Uniunea Europeană și SUA. Se creaseră 5 milioane (!) de locuri de muncă (poți citi AICI mai multe detalii).
  2. Ce fel de națiune este asta (cea rusă) care permite execuția publică a unor militari cu barosul?! Indiferent că vorbim de recruți ex-condamnați, dezertori sau de militari din armata regulată. În plus, cum poți trimite la luptă oameni fără echipament adecvat, fără susținere tactică, fără nimic? Cum să nu-ți pese de ce se poate întâmpla cu ei??
  3. O armată care trage zilnic, și nu din greșeală, în blocuri de locuit, în teatre, în stații de autobuz sau pur și simplu ucide civili pe stradă, va fi prima care te va ucide sau schilodi în momentul în care vei vrea să fii liber. Distrugerea unor obiective esențiale pentru viață, centrale electrice sau stații de epurare a apei, obiective istorice, nu sunt rezultatul unei acțiuni de apărare ci o decizie mizerabilă, care nu are legătură nici cu onoarea militară nici cu epoca în care ne aflăm.
  4. Un stat care minte cu nerușinare că „Rusia nu a atacat (prima) niciodată pe nimeni” este demn de dispreț. Ar fi suficient să „răsfoiești” internetul timp de 30 de minute ca să afli că Rusia a atacat (în ordine cronologică) Estonia (Livonia), Crimeea, Polonia (de mai multe ori în istorie), Finlanda, Afganistan, Cecenia, Georgia. Și sunt doar câteva exemple.
  5. Un șef de stat care „se jură”, cu doar câteva zile înainte de invazie, că nu va ataca pe nimeni și apoi chiar asta face, este doar un alt fel de Stalin. Un șef de stat care își prelungește numărul de mandate când are el chef, este doar un alt fel de Stalin. Nu este un exponent al democrației, nu este un garant al unui sistem de viață democratic. Dimpotrivă. 
  6. Când persoane publice instigă milioane de oameni, la televizor, să-și ucidă semenii, să șteargă o țară de pe fața pământului, ar trebui să-ți dai seama că ai de-a face cu niște monștri. Îmbrățișând ideologia lor, nu te va salva, mai târziu. Vor proceda la fel cu și cu tine, cu prima ocazie. 

V-am prezentat doar șase motive. Sunt însă convins că puteți găsi și singuri multe altele. În ceea ce privește relația României cu Rusia... și aici sunt o mulțime de lucruri de spus. De la faptul că s-au opus unirii Regatului României cu Moldova (au orchestrat o adevărată lovitură de stat la Iași, în 1859) până la modul în care ne-au luat de 3 ori despăgubiri de război, după 1945. Și putem continua cu regimul inuman impus României postbelice – naționalizarea, canalul (de exterminare) Dunăre – Marea Neagră (din anii 50), închisori politice, cultul personalității, etc. 

Ar trebui să pomenesc și despre justificarea Kremlinului, când vine vorba de motivele declanșării „operațiunii speciale”, cum că „Vestul Colectiv” i-a provocat, ei doar au reacționat la o agresiune.

  1. Putin spune că Vestul dorea să distrugă RuZia. Că totul era pregătit pentru atacarea granițelor sale. Dacă era așa, cum se explică lipsurile uriașe în materie de armament și muniție, pentru Ucraina? Dacă totul era deja stabilit de Occident (în calitate de agresor) acum erau deja livrate inclusiv avioane de luptă. Erau pregătite și sancțiunile economice, nu treceau 9 luni până să se înțeleagă între ele statele occidentale.
  2. NATO a amplasat laboratoare biologice în Ucraina, la granița cu Rusia. Au cucerit (ruZii) zonele din estul Ucrainei dar au avut acces și în nord, unde sunt dovezile? Și de ce nu folosește Ucraina acest avantaj, al laboratoarelor?
  3. Occidentul i-a furat aurul. Poate așa ar trebui să facă... numai că rezervele RuZiei nu sunt „furate” ci blocate. Vor fi înapoiate în momentul în care se va retrage din Ucraina.  
  4. Occidentul este decadent, abuzează copii. Știți de vreo politică de stat în acord cu ce spune individul de la Kremlin? Eu nu. 
  5. Statele Unite au părăsit în mod unilateral tratate internaționale, afirmă „uriașul conducător”. În afară de retragerea din acordul pentru mediu, nu există o astfel de politică a SUA sau NATO. Evoluția NATO și a UE reprezintă voința noilor state membre, nu a existat o presiune acestor organizații pentru extindere sau consolidare.

În consecință, eu, personal, consider că am de comemorat acum, la 24 februarie, 1 an de când a „murit” Civilizația. Este prima victimă a unui război absurd, un conflict fără miză reală, bazat doar pe imaginația înfierbântată a unui alienat mintal. A urmat apoi pierderea a sute de mii de vieți, pur și simplu destine aruncate la gunoi. Imaginați-vă fiecare poveste de viață, dorințele fiecăruia, planurile lui de viitor, așteptările celor dragi... imaginați-vă cum toate acestea au ajuns în neant. 

S-a distrus tot ce s-a construit în ultimii 78 de ani. Doar pentru că am confundat senzația de libertate cu senzația de „burtă plină”. O lecție care a venit prea târziu.