“Ce e val ca valul trece”/ Pe Guvern îl lasă rece
Începând cu 13 aprilie se prelungește, iarăși, starea de alertă. Cine își mai aduce aminte că a fost instituită prin HG 394/18.05.2020 și prelungită, succesiv, prin HG 476/16.06.2020, HG 553/15.07.2020, HG 668/14.08.2020, HG 782/14.09.2020, HG 856/14.10.2020, HG 967/12.11.2020, HG 1065/14.12.2020, HG 3/12.01.2021, HG 35/10.02.2021 și HG 293/10.03.2021? De fiecare dată pentru alte 30 de zile. Conform art. 4 din Legea 55/2020 „starea de alertă se instituie de Guvern prin hotărâre […] nu poate depăși 30 de zile. Starea de alertă poate fi prelungită, pentru motive temeinice, pentru cel mult 30 de zile”. De remarcat că fiecare din cele 11 Hotărâri de Guvern menționate anterior au făcut trimitere la starea de alertă instituită prin HG 394/2020. Am ajuns astfel la prelungirea cu 330 de zile a unei stări de alertă, dar cine mai stă să analizeze detalii din astea, aproape, irelevante? Ce mai contează legea în România? Contează, pentru popor și prostime, „Guvernul meu”, „Președintele lor” și în general camarila de la Putere nu se împiedică de lege. Ei sunt legea!
Încă 30 de zile de stare de alertă în care ei își consolidează accesul la resurse, dar fără orizont de speranță pentru noi, cei care avem inconștiența să credem în promisiunile lor. Tot mai des și parcă tot mai penibil, armate de zeloți se opintesc să salveze imaginea unor politicieni pe cât de incompetenți pe atât de indolenți. Să faci un reportaj întreg, sâmbăta în prime time, despre „Cantacuzino” și „Orostim”, un supliment alimentar pe care să îl prezinți drept contribuție a Armatei la efortul național de combatere a pandemiei, emană disperare și lipsă de imaginație. Doctorul Cantacuzino a proiectat, încă de la înființare, 3 direcții distincte, dar interdependente, pentru Institutul care astăzi îi poartă numele: cercetare științifică, producție de vaccinuri și supraveghere epidemiologică. În 1913, după ce Armata Română a ocupat, fără luptă, Cadrilaterul, în absența vaccinului descoperit de Cantacuzino epidemia de holeră s-ar fi transformat în dezastru. Drept mulțumire, la 4 ani de la preluarea de către Armată a Institutului “Cantacuzino”, cercetarea a produs o fiertură de orz, supravegherea epidemiologică s-a transformat în depozitare și curierat, iar producția se laudă cu încă un general. Academicianul Cantacuzino a obținut gradul de general de brigadă la 65 de ani și la 8 ani după ce înființase Institutul. Oancea l-a obținut la 45 de ani, la 6 luni după ce i-a fost oferit Institutul drept sinecură de către nașu Ciucă.
Încă 30 de zile de alertă și suntem deja anunțați că vor mai urma încă multe altele. Ce înțelege „Guvernul meu” prin „cel mult 30 de zile” este cam același lucru din ce a înțeles majoritatea clasei politice din pandemie. Au sacrificat o generație prin modul în care Educația a primit sprijin în toată această perioadă. Tratată cu superficialitate și deseori ignorată. După un an școlar încheiat în condiții cel puțin bulversante parcurgem un altul în care deciziile „modifică schimbările” de la o săptămână la alta. De la educația multidisciplinară am ajuns la școala în multiple scenarii, de la ministrul care alimenta tabletele de la lumânare am ajuns la cel care oferă vacanțe cu generozitate. Înțelegem că mulți politicieni au terminat greu școala, că prim-ministrul Cîțu a avut probleme mari cu unele examene și promovări, că liderul opoziției (aiurea!) are diplome, dar n-are studii sau că unii generali sunt doctori și legende ale unor teribile bătălii. Este adevărat că experiența actualilor miniștri și parlamentari (euro sau naționali) demonstrează că nu învățătura de pe băncile școlii este cheia succesului în viață, dar trebuie să fim realiști, nu avem resurse pentru a trimite o generație întreagă în Parlament sau în Guvern doar pentru că acolo se adună cei fără o educație temeinică.
Starea de alertă se va prelungi până când „Guvernul meu” va considera necesar, deși nu există vreun plan sau perspectivă. Primim zilnic mesaje de panică și surpriză despre valul trei, cu inocența cu care aflam că ninsoarea vine pe neașteptate… în plină iarnă. La noi politicienii au vocația greierului care privește indiferent cum furnica se pregătește pentru zilele de îngheț. Deși anunțat de luni bune valul trei tot nepregătiți ne-a prins. Mai întâi ne-a surprins pandemia în martie anul trecut, atunci când Europa întreagă se pregătea pentru pandemie „Președintele lor” era concentrat doar pe alegerile anticipate. Am rămas pur și simplu siderați când ne-a lovit valul doi, iar politicienii noștri au considerat că virusul se va speria de indolența lor. După un an de alegeri și campanii electorale vinovați au fost copiii, că s-au dus câteva săptămâni la școală. „Președintele lor” a oprit virusul la intrarea în cabina de vot și a controlat dibaci rata de infectare, atât cât să aibă, în sfârșit, „Guvernul meu”. Pot să vină zeci de valuri, fiecare va fi primit cu aceleași onoruri ca cele anterioare, eventual le așteaptă Gheorghiță și Arafat pe aeroport. Indiferență, minciuni, lamentări și aruncat vina asupra populației, în niciun caz vreun politician nu va fi vinovat cu ceva.
Noi nu testăm! Așteptăm și îndurăm
Suntem singura țară care a distrus un întreg sistem de sănătate (nici nu a fost greu, oricum nu era mare lucru de el) pentru că a ales soluția „spital-COVID” și „spital suport-COVID”. Ministerul Sănătății are o listă de peste 250 astfel de spitale. Peste 80 de spitale și-au modificat radical, peste noapte (uneori literalmente), rolul de bază, au închis zeci de secții, lăsând mii de bolnavi fără tratament, doar pentru a pune la dispoziție câteva zeci de paturi la ATI sau UPU și alte câteva zeci de aparate cu oxigen în diferite secții. Ce fac medicii de la Foișor în perioada în care spitalul funcționează doar pentru bolnavi COVID? Probabil ce fac și medicii celor 2 spitale pentru copii închise în Capitală. Singura reacție a „Guvernului meu”, pe toată durata pandemiei, a fost să arate cu degetul spre populația care acceptă tot mai greu soluții idioate. Am fost singura țară cu program separat pentru persoanele în vârstă, o măsură pe cât de lipsită de efecte pe atât de umilitoare. Am avut o perioadă în care s-au închis piețele agroalimentare, pentru că virusul circula inconștient doar printre producătorii autohtoni, în marile supermarketuri nici nu intra. Am avut orașe și sate, comunități întregi carantinate la o rată de 3-4%, pentru ca în alte situații (8-10%) virusul să nu producă niciun efect printre decidenți. Am avut închise bisericile și sălile de sport, dar au fost mai mereu deschise mall-urile și multă vreme sălile cu jocuri de noroc. Despre restaurante și o întreagă industrie distrusă s-a tot vorbit, dar tot mai puțini se plâng de închiderea sălilor de spectacole. Care cultură? De unde? O hoardă neoliberală și neomarxistă pentru care teatrul și muzica, biblioteca sau muzeul sunt doar obstacole care-ți stau în cale când îți propui să distrugi o țară. Ne-am subordonat țara comandantului acțiunii, eternul Arafat, persoana al cărui nume vom ajunge să-l rostim în șoaptă de teamă să nu stârnim furtuna de reproșuri a trusturilor media care l-au ridicat până în Olimp (sau echivalentul palestinian pentru lăcașul zeilor).
În toată această isterie pe care o promovează mass media și mercenarii „Guvernului meu”, de peste un an de zile, România nu testează. Suntem pe locul 77 în lume la teste / mil. de locuitori, dar urcăm vertiginos în ce privește numărul deceselor cauzate de COVID, locul 21. Avem un raport de 15% teste pozitive și asta doar cu contribuția consistentă a testelor din sectorul privat. Statul rareori a testat mai mult de 30 de mii pe zi pentru că a inventat un protocol pe care îl „actualizează” astfel încât acest număr să nu se modifice. În SUA, Italia, Spania sau Portugalia procentul este de 7%, în Grecia 4%, Marea Britanie 3%, Israel 2%, iar Danemarca mult sub 1%. În tot mai multe țări europene cetățenii au dreptul, gratuit, la cel puțin un test pe săptămână, în Austria chiar la două. Noi nu testăm! deși încă din debutul pandemiei opinia unanimă a fost că doar testarea în masă și ancheta epidemiologică pot opri lanțul de transmitere. Nici nu există anchetă epidemiologică. Dacă un test, făcut din proprie inițiativă, te declară COVID-pozitiv te izolezi și aștepți să treacă 14 zile. În cele 2 săptămâni fiecare schimbare sau reacție a organismului te sperie, dar ce-l mai mult te înspăimântă perspectiva unor complicații care te-ar obliga să ajungi la spital. Sau și mai rău, într-un salon ATI. Procentul de vindecare în ATI este sub 15%. Nu doar pentru că se pompează oxigen pur în neștire, prin niște aparate decalibrate, dar și pentru că acolo ajung, de cele mai multe ori, cei care sunt într-o situație deja complicată. Dacă ai noroc și în 14 zile vitaminele, paracetamolul și Tatăl Nostru opresc o evoluție dramatică, te sună DSP: “Vă anunțăm că perioada de izolare a luat sfârșit, puteți ieși din casă.” Gata! Un telefon te declară vindecat. Nu mai este nevoie de test, de vreun consult medical, de nimic! Cu puterea gândului și a mijloacelor de comunicare la distanță, te declară vindecat un operator de la DSP.
La „Cantacuzino” ortopedie, la Foișor virusologie
Am lăsat mii de cetățeni cu boli cronice în afara unui sistem de sănătate și așa aflat în pragul colapsului, după care ne-am declarant surprinși că un procent covârșitor din cei decedați sunt cu comorbidități. Mulți le-ar fi dus pe mai departe (comorbiditățile) și ar mai fi trăit încă ani buni dacă nu se închideau spitalele în care să-și poată trata suferințele. Spitalul Foișor este o altă victimă pe lista lungă cu distrugeri. Un spital performant în care au fost făcute, cu sprijinul Primăriei, investiții de 50 mil. euro. Singurul spital specializat de ortopedie. Poate nu întâmplător, exact Foișor! După cardiologie (cu chirurgia cardiovasculară) și gastroenterologie, ortopedia este cea mai profitabilă pentru spitalele private. Vă poate spune cercetătorul șef de la Cantacuzino, generalul ortoped Oancea. De asemenea, spitalul Foișor avea singura bancă funcțională de „țesut osos-tendinos” din țară (celelalte două - Colentina și Grigore Alexandrescu - nu mai au acreditare). Dacă este adevărat că acreditarea de la Foișor expira pe 12 aprilie și în situația de față nu mai poate fi reînnoită (același mod de operare ca în cazul acreditării transplantului de plămâni la spitalul Sf. Maria) atunci înțelegem de unde disperarea să fie evacuați pacienții, noaptea, în stradă.
În toată această perioadă spitalele modulare ar fi fost o soluție dacă politicienii și oportuniștii n-ar fi făcut din ele subiecte de campanie sau surse de îmbogățire rapidă. Povestea de la Lețcani este dovada clară a faptului că luptele politice și interesele materiale sunt superioare eforturilor pentru combaterea pandemiei. Armata ar fi trebuit să dispună de personal și proceduri pentru a deschide câte un spital de campanie în cel puțin alte 10 orașe și asta încă din martie anul trecut, că doar ne aștepta o pandemie, anticamera unei agresiuni biologice. Nu era tardiv, dacă în urmă cu 6 luni o investiție de 150 mil. euro ar fi mers către 10 spitale de campanie. Cîțu a împrumutat peste 30 mld. euro, iar în depozitele Unifarm stau materiale în valoare de … 150 mil. euro, n-ar fi fost imposibil. Încă 10 formațiuni ROL 2 ar fi asigurat peste 500 de paturi ATI și încă 2000 de paturi cu oxigen în mai puțin de 6 luni și ar fi înzestrat fiecare Spital Militar cu soluții de campanie. Credeți că Arafat și Voiculescu s-au grăbit să mai închidă încă un spital pentru a mai avea 30 de paturi ATI? Aiurea! Au mai terminat cu această ocazie încă un spital funcțional din România. Armata lui Ciucă al nostru cumpără, la preț de limuzină de lux, tractoarele pe care ni le vând partenerii noștrii strategici, dar nu este capabilă să răspundă unei amenințări biologice. Într-o eră digitală Armata se dotează cu tehnica de calcul asamblată pe vapor și așteaptă tancurile Armatei a 14-a. Într-o perioadă cu amenințări biologice reale Armata doctorului Ciucă nu reușește în 4 ani să resusciteze “Cantacuzino”, are spitalele sufocate de corupție și în criză de personal, dar în ultimul an încă 3 medici militari au primit grade de general. Câți pacienți din cei 212 evacuați au fost transferați la Spitalul Militar? Niciunul! Este o unitate medicală păstrată pentru politicieni, unde Iohannis are rezerva personalizată. Câțiva pacienți de la Foișor au ajuns la Floreasca, dar cei mai mulți au fost trimiși acasa. Câți sunt, însă, cei cărora le-au fost amânate operațiile, pe care și așa le așteptau de multe săptămâni?! În România mai sunt încă multe alte boli și pentru mulți suferinzi coronavirusul este ultima lor grijă, dar Guvernul transformă țara într-un imens „spital Covid”.
Pe frontul de Est al Uniunii Europene
În România stării de alertă sunt promovați incompetenții în timp ce eroii și profesioniștii primesc recunoaștere în alte țări. În Belgia, țara care i-a dat o șansă la viața, medicul Cătălin Denciu de la Piatra Neamț a fost declarat „eroul anului 2020”. În țara care face din medici pompieri de serviciu, ne-au fost umiliți până și morții! Români, de-ai noștri (ai lor sunt mercenarii), care au apelat 112, din disperare, dar cu speranța că un medic și patul unui spital le poate reda sănătatea. Mai mare, mult mai mare a fost procentul celor care au supraviețuit frontului sovietic decât cel al românilor care s-au întors vii dintr-un „spital-COVID” românesc. Practic doar din statistici și informații pe surse, din șoapte și murmure avem imaginea dramelor din ATI, pentru că altfel e strict secret modul de administrare a asistenței sanitare și accesul într-un spital românesc. Mai omenos e Ciucă atunci când pune la dispoziția concetățenilor parolele Armatei decât o secție dintr-un spital care nu permite rudelor dreptul legitim la informare. Nu există niciun argument pentru care cei care au decedat din cauză de COVID nu le sunt înapoiați rudelor sau nu sunt înmormântați decent, cu demnitate și după datină. Acum se poartă negocieri pentru relaxarea protocolului pe timpul funerariilor. Românii au ajuns să negocieze permisiunea de a-și îngropa cuviincios morții.
Vaccinurile, care ar trebui să oprească pandemia, sunt în fapt niște antivirale care potențează nivelul de reacție al organismului, dar un răspuns prompt al comunității internaționale și o rază de lumină. La noi, nu vaccinarea și nici măsurile bezmetice ale „Guvernului meu” vor scoate România din pandemie. Într-o bună zi se va termina. Gripa spaniolă a durat 2 ani, cea rusească sau din Hong Kong câte un an, fără campanii globale de informare, zeci de vaccinuri, intervenții ale DSP sau promisiuni electorale. Este adevărat, dacă ar fi avut și ei un Arafat le-ar fi fost mult mai ușor, dar ar mai fi lucrat și astăzi la refacerea sistemului medical propriu. Pandemia se va sfârși, dar, la fel ca alte catastrofe sau dezastre ale umanității, va lăsa răni adânci. Din nefericire noi avem neșansa unei guvernări, a unui președinte și a unor politicieni care nu au nici cea mai mică intenție de a așeza Țara și Poporul înaintea intereselor grupărilor sau corporațiilor care îi susțin. Când pandemia se va termina „Guvernul Meu” ne va trâmbița succesul și își va atribui doar merite. Pentru toate suferințele și deciziile catastrofale vinovat va fi poporul. Și e corect! Am ajuns însă aici cu votul celor 1,5 mil. de români care au ales PNL sau 800 de mii care au votat USR-/+, dar mai ales cu indiferența celor peste 12 mil. care nu și-au exprimat nicio opțiune. Au ales să fie indiferenți!
